Studiu de specialitate – Ipostaza eului ludic în poezia lui Tudor Arghezi

Autor: prof. Cornelia Mitrache
Liceul Tehnologic ”Ion Popescu-Cilieni”, Cilieni, Olt

Poezia modernă impesonalizează comunicarea, introducând un nou cocept, eul liric sau eul poetic. Eul poetic este vocea interioară a creatorului de poezie, detaşat de lume şi de realitatea înconjurătoare. Poetul francez Rimbaud definea eul liric astfel:” Eu este un altul”.
Ca şi Lucian Blaga şi Ion Barbu, Tudor Arghezi este un poet modernist, aparţinând perioadei interbelice a literaturii. El revoluţionează limbajul poetic al vremii sale în raport cu mijloacele de expresie tradiţonale, fiind de părere că acesta are menirea de a-l face pe cititor să simtă ceea ce citeşte, iar o idee să nască altele. Mărturisind poetic, într-o notă autobiografică, dorinţa sa de a crea (Om în vârstă şi târziu\ Tot am învăţat să scriu), poetul debutează în volum la 47 de ani, urmând o bogată activitate literară. Continuarea

Tudor Arghezi – între credință și tăgadă

Autor: prof. Catană Veronica Ionela
Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel”- Băilești, jud. Dolj

Pentru a putea defini cât mai bine personalitatea lui Tudor Arghezi, aducem în atenție afirmația lui Tudor Vianu :”De la Mihai Eminescu, lirica românească n-a cunoscut o altă realizare mai de seamă, marcată de o originalitate mai puternică și cu repercusiuni mai întinse asupra întregului scris literar al vremii, decât acelea legate de opera lui Tudor Arghezi.”
Marele poet, prozator și gazetar, după adevăratul său nume Ion N. Theodorescu, este o personalitate marcantă a literaturii române, prin conceptele inovatoare adoptate în opera sa, precum estetica urâtului și poezia religioasă. ”Psalmii” lui Tudor Arghezi ocupă un loc important în creația argheziană, acest fapt demonstrând preocuparea permanentă a autorului pentru problematica filosofică a relației omului cu Dumnezeu. Continuarea

Tudor Arghezi și modernismul românesc

Autor: prof. dr. Eliza Ruse
Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Timișoara

Unul dintre reprezentanţii de seamă ai modernismului românesc, Tudor Arghezi (Ion N. Teodorescu) a scris enorm. În şapte decenii de activitate literară „şi-a spus de cele mai multe ori cuvântul despre lupta cu şi … împotriva verbului.” (1)
Stilul arghezian are un pronunţat caracter naţional, vizibil în universul imagistic, constituind prin excelenţă peisajul autohton, ca şi în multiplele referinţele la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri, învăţăminte şi credinţe acumulate de viaţa colectivă a poporului de-a lungul istoriei. Rădăcinile artei lui sale sunt înfipte puternic în tradiţia culturală, pornind de la savoarea primelor noastre cărţi bisericeşti şi trecând prin experienţa artistică a generaţiilor anterioare (I. Heliade Rădulescu, Eminescu, Caragiale, Macedonski). Continuarea