Autor: prof. Nicolae Gabriel
Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu”, Buzău
19 iunie 1951, comuna Partoş, regiunea Timişoara
Trenul în care stăm acum înghesuiţi ca vitele este doar unul din zecile de trenuri pline de oameni ca noi, care au fost „dislocaţi”. Linia ferată de la Partoş e acoperită, pe o porţiune mare, de garnituri de tren în aşteptare. În vagonul supraaglomerat, laolaltă cu oameni din satul nostru, respirăm cum putem, sufocaţi de frică şi de praf. Români, nemţi, şvabi, fără deosebire. Nu ştim ce ne aşteaptă. Ni s-a spus un singur cuvânt, pe care, auzindu-l, tata s-a încruntat de parcă toate speranţele lui s-ar fi năruit deodată: Bărăgan. Mamei i s-au umezit ochii, dar şi-a sters repede lacrimile, să nu o vedem noi. O ţin de mână pe Anuţa, surioara mea, care, la cei 6 ani ai săi, e nedespărţită de mine. Nimeni nu se plânge. Nimeni nu se împotriveşte. Continuarea