Cuprins Nr. 49 / aprilie 2015

  • Studiu de specialitate – Drepturile copilului în documente  de drept internaţional
  • Studiu de specialitate – Cunoaşterea şi dirijarea elevului  pentru stimularea creativă
  • Studiu de specialitate – Violenţa în şcoală – realitate sau ficţiune
  • Studiu de specialitate – Textul epic în învăţământul gimnazial
  • Le discours argumentatif
  • Le discours narratif
  • Documentul autentic în predarea limbilor moderne
  • Le discours descriptif
  • Festivals et carnavals en France
  • Studiu de specialitate – Les activités ludiques en classe de FLE

Continuarea

Cuprins nr. 48 / martie 2015

  • Issues when translating a text
  • The Victorian Age
  • Studiu de specialitate – Literary translation
  • Studiu de specialitate – Teaching vocabulary
  • Studiu de specialitate – The Brontës, exceptions in the Victorian Literature
  • Studiu de specialitate – The cultural element in literary translations
  • Mistake correction: why we should we do it
  • Mistake correction – why we should NOT do it
  • Studiu de specialitate – Puterea exemplului în educație
  • Studiu de specialitate – Modality and Modals in English. Major Perspectives on Modal Verbs

Continuarea

Cuprins nr. 47/ februarie 2015

Teaching writing skills
Studiu de specialitate – Teaching literature strategies
Cei 7 ani de acasă
Studiu de specialitate – Young Learners of English – special characteristics and needs
Studiu de specialitate – Simbolismul românesc, fenomen artistic de paralelism sau de înrâurire?
Studiu de specialitate – Metode folosite pentru cunoașterea copilului
Studiu de specialitate – Egalitatea de șanse în educație
Studiu de specialitate – Personalitatea
Educația interculturală
Zâmbetul unui copil stă în puterea noastră
Valoarea pedagogică a metodei proiectelor în învățământul preșcolar
Dragobetele – semnificație, tradiții, obiceiuri
Legendele – loc primordial în cadrul literaturii suplimentare
Le symbolisme

Continuarea

Cuprins numărul 46/ianuarie 2015

Studiu de specialitate – Aspecte mai puțin uzuale ale subiectului exprimat
Studiu de specialitate privind fenomenul consumului de droguri la nivelul clasei de elevi
„Regele” Verb
Avantajele curriculumului centrat pe competențe
Profesorul și curriculumul centrat pe competențe
Studiu de specialitate – Explicitly teaching story structures to primary grade children
Studiu de specialitate – Teaching grammar to children with specific language impairment
Studiu de specialitate – Learning strategies: Reading
Studiu de specialitate – Strategies for studying and remembering information
Activitatea la clasele cu predare simultană – avantaje și dezavantaje Continuarea

Studiu privind metodele interactive de grup, ca mijloc eficient în însușirea și stocarea informațiilor, în activitățile de dezvoltarea limbajului

                                                      Autor:  ed. Tompea Daniela
 Grup Școlar Miron Cristea Subcetate- Harghita      

            Considerații generale:

Inovația didactică a adus în atenția cadrelor didactice termeni și atitudini noi necesare în procesul instructiv- educativ. Integrarea este unul dintre acești termeni și, în același timp, este o manieră de organizare oarecum similară cu interdisciplinaritatea, în sensul că obiectivele învățării au ca referință nu o categorie de activitate, ci o tematică unitară, comună mai multor categorii de activități.

Activitățile integrate presupun un scenariu unitar și de cele mai multe ori ciclic, în care tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor științe; conținuturile au un subiect comun și obiectivele propuse se realizează prin diferite forme de activitate.

Integralitatea presupune scenarii zilnice ce reunesc activități comune și la alegere sau scenarii în care se regăsesc fragmente de activități dintr-o săptămână, cu generice de zi. Practic, activitatea unei zile se derulează ca o poveste, integrând, legând toate activitățile din ziua respectivă.

Folosirea unor astfel de activități aduce beneficii reale pentru preșcolari, aceștia trebuind să învețe într-o manieră mai aparte, cea integrată, fiecare etapă fiind legată de cea precedentă. Copiii parcurg ușor, mai mult sub formă de joc(cel puțin așa li se lasă impresia) conținuturile propuse. Continuarea

Studiu de specialitate – Surse ale expresivităţii în poezia lui Nichita Stănescu

Autor: prof. Dumitrache Mimi
Colegiul Tehnic „Petru Rareş”, Bucureşti

Liberalizarea vieţii culturale româneşti după 1964, consecinţă a slăbirii controlului puterii politice asupra creaţiei literare, a permis repunerea în circulaţie a autorilor interzişi, înmulţirea traducerilor din literatura universală şi afirmarea unei noi generaţii literare, generaţia ‘60 numită şi „generaţia lui Nichita Stănescu”. Acestuia i se alătură şi alţi scriitori: Cezar Baltag, Grigore Hagiu, Constanţa Buzea, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Adrian Păunescu etc., ce reînnoadă firul marii tradiţii a modernismului interbelic şi îi iau ca modele pe Blaga, Barbu, Arghezi, dar şi pe Nicolae Labiş. O figură mai aparte în interiorul acestui grup este Marin Sorescu. El scrie diferit de ceilalţi poeţi ai generaţiei, cultivă parodicul, absurdul, grotescul şi este considerat, din acest punct de vedere, precursorul optzeciştilor.

Sursele poeticităţii variază, în noua poezie, în funcţie de propria viziune şi sensibilite artistică. Vom urmări mai jos câteva din mecanismele generatoare de expresivitate folosite de Nichita Stănescu.

Una dintre particularităţile cele mai izbitoare ale poeziei sale este proteismul stilistic, autorul fiind considerat „cel mai asiduu experimentator de formule din întreaga poezie modernă”, aşa cum afirmă Oana Chelaru-Murăruş, într-o lucrare pe care o vom folosi drept suport pentru acest studiu. Continuarea

Studiu de specialitate- istoricul P.P.Panaitescu și pasiunea pentru culesul izvoarelor istorice

Autor: prof. Horodincu Anișoara
Școala cu clasele I-VIII. Draxini, Botoșani 

Pasiunea pentru culesul izvoarelor s-a născut la Panaitescu odată cu studiile făcute în Polonia, la Cracovia. În vechea capitală polonă el a descoperit importante documente inedite relative la istoria românească, hârtii pline cu scrisorile domnitorilor moldoveni către regii poloni (sec. XVI – XVIII), iar una din pasiunile sale va deveni aceea de a copia ”colecția de documente asupra relațiilor de la 1848 ale emigrației polone cu cea  română”.

Izvoarele adunate în timpul șederii în ”țara leșească” vor începe să-și facă simțită prezența în tot mai multe lucrări ale sale, fără a recurge însă la o ediție concretă de documente. Este perioada în care tânărul cercetător a început să manifeste interes pentru culesul izvoarelor, putem vorbi mai degrabă de un interes al său de a le valorifica conținutul pentru scrierea istorică.

Lucrarea Emigrația polonă și revoluția română de la 1848. Studii și documente deschide drumul apariției unor izvoare reunite sub titlul de documente. Conștientizând rolul jucat de emigrația polonă în relațiile cu toate mișcările democratice din Orient, P. P. Panaitescu a concentrat în această lucrare, pe lângă studiile dedicate anului revoluționar, documente cu referiri la legăturile ce s-au stabilit între emigranții polonezi și Sfaturile Moldovei și Țării Românești. Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea culturală a elevilor prin lectură

Autor: prof. înv. primar Nicolescu Mihaela
Şcoala cu clasele I-VIII Plosca, jud.Teleorman

Familia reprezintã  primul mediu de viaţã, social si cultural, al copilului şi, prin valorile pe care aceasta le transmite, pune bazele dezvoltării sale intelectuale, morale şi estetice.

Trezirea şi educarea interesului se realizează, prin acţionarea asupra raportului dintre obiect şi necesitate, asfel încât obiectul – în cazul nostru cartea – să răspundă unei necesităţi intelectuale şi afective a copilului. Această acţionare nu  impune existenţa unui anumit nivel de instruire din partea părinţilor, dar solicită tuturor conştiinţa clară asupra importanţei lecturii în dezvoltarea deplină a copilului şi preocuparea de a-i trezi interesul pentru această activitate.

Manualele şcolare conţin un număr important de cunoştinţe; cu toate acestea ele sunt tratate, şi nu opere literare. Opera literară dezvăluie şi ea aspecte ale realităţii. Ca şi ştiinţa şi ea contribuie la cunoaşterea adevărului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleacă de la cazuri singulare, de la personaje şi acţiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Prin arta evocarii lor, prin complexitatea stărilor sufleteşti trăite de personajele povestirii, prin amploarea acţiunii, prin puterea conflictului, prin bogatia de idei ce determină întreaga logică a întâmplării, scriitorul ne dezvăluie în mod veridic un colţ de realitate. El se adresează în primul rând emoţiei cititorului, îl câştigă prin frumuseţea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justeţea ideilor ce animă, şi lupta eroilor povestirii. Continuarea

Studiu privind absenteismul şcolar în rândul elevilor colegiului tehnic „R F I”

Autor: prof. psiholog Călina Mihaela – Loredana
Colegiul Tehnic “Regele Ferdinand I”, Timişoara

ARGUMENT:

Având în vedere numărul mare de absenţe realizat de elevi în şcolar prezent, în primul semestru, precum şi necesitatea prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, cabinetul de asistenţă psihopedagogică şi-a propus să realizeze o investigaţie în ceea ce priveşte problematica acestui fenomen care a cunoscut o dinamică spectaculoasă în ultimii ani.

Absenteismul alimentează insuccesul şcolar şi este un prim pas spre abandonul şcolar şi părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ. Absenteismul trebuie monitorizat, prevenit şi redus.

SCOP:

Scopul acestui studiu este unul constatativ şi vizează identificarea existenţei unei legături posibile între absenţele elevilor şi consecinţele acestora în privinţa actelor de predare-învăţare-evaluare desfăşurate în şcoală. Continuarea

Studiu de specialitate – Cunoașterea copiilor prin desen

Autor: înv. Burnichi Mihaela
Școala cu cls. I-VIII ,,Înv. N. Pâslaru” Cașin, jud. Bacău

Mediul în care trăieşte copilul, educaţia pe care o primeşte îşi vor pune amprenta în formarea viitoarei personalităţi a acestuia. Una din principalele activităţi ale copilului o constituie desenul. Culorile, formele, liniile, sunt elemente care poartă cu ele întreaga poveste a vieţii, a evenimentelor şi educaţiei primite. Desenul este una dintre principalele metode de evaluare psihologică a copiilor. Deşi ei nu ştiu încă să scrie, totuşi se exprimă prin simboluri.

A desena este pentru copil o activitate prin care el se joacă. Desenele sunt expresii ale stărilor emoţionale, ale relaţiilor cu cei din jurul său, a traumelor suferite dar şi a capacităţilor de a face faţă problemelor.  Educatoarea poate obţine studiind micile compoziţii ale copiilor, informaţii relevante în ceea ce priveşte lumea lor interioară, starea lor psihologică şi stilul interpersonal. Personajele care apar în desen sunt pline de semnificaţii, emoţii, sentimente şi gânduri trăite de copil în legătură cu anumite evenimente sau persoane din viaţa sa. Cea mai frecventă apariţie în creaţiile copiilor o au casa, copacul şi omuleţul. Pe baza acestor observaţii a fost creat un test psihologic, în jurul anilor 40, de către Buck, numit „Testul Casă-Copac-Om”.

    Pentru a începe analiza desenului, trebuie să împarți simbolic foaia în patru părți egale.

Partea inferioară este legată de nevoile primare din viața de zi cu zi si exprimă materialismul, concretul, activitățile.

Partea superioară a foii corespunde idealurilor, viselor, imaginației, spiritualității. Părțile din stânga și din dreapta sunt legate de gesturile pe care le face vizavi de el și de ceilalți, de comunicare, de relații.

 Partea stângă evocă trecutul, ezitările, protecția sinelui și indică natura relației sale cu mama (fie că mama este reală sau simbolică). Latura dreaptă a foii ține de viitor și de necunoscut, de capacitatea de inițiativă, de relația cu tata și de modul în care se raportează copilul la autoritate. Dacă își concentrează desenul pe partea dreaptă, Continuarea

Studiu de specialitate: Metode complementare de evaluare

Autor: înv. Burnichi Mihaela
Școala cu cls. I-VIII ,,Înv. N. Pâslaru” Cașin, jud. Bacău

Într-o lume dinamică, schimbarea, progresul se manifestă în plan ştiinţific, metodologic, instrumental, la nivelul tehnicilor şi tehnologiilor, dar şi la nivelul mentalităţilor, atitudinilor şi comportamentelor. Ca urmare, procesul învăţării moderne nu poate face abstracţie de aceste schimbări. Devine necesară promovarea învăţării în grup, a metodelor şi strategiilor care să asigure continuumul învăţării.

Metodele complementare realizează actul evaluării în strânsă legătură cu procesul educativ, prin întrepătrunderea cu etapele acestuia, urmărind în special capacitățile cognitive superioare, motivațiile și atitudinea elevului în demersul educațional.

Metodele alternative de evaluare se caracterizează prin următoarele:

–capacitatea de a transforma relația profesor- elev, inducând un climat de colaborare și parteneriat;
–posibilitatea transformării procesului de evaluare prin înlocuirea tendinței de a corecta și sancționa    prin aceea de a soluționa erorile semnalate ;
–posibilitatea de a deprinde elevul cu mecanismele de autocorectare și autoeducare necesare și în    procesul de integrare socială;
–utilizarea mai amplă a tehnicilor și mijloacelor didactice;
–caracterul formativ, realizat prin valorificarea atitudinii elevului în raport cu propria sa evaluare;
–capacitatea de a realiza o evaluare individualizată(observare sistematică);
–capacitatea de a educa spiritul de echipă prin activități de grup (investigații, proiecte);
–caracterul profund integrator realizat prin interdisciplinaritate, educare și instruire multilaterală;

 

Principalele metode alternative sau  complementare  de  evaluare al căror  potenţial formativ susţine individualizarea actului educaţional prin sprijinul elevului sunt: Continuarea

Studiu de specialitate – Rolul culorii în activitatea de învăţare a matematicii

Autor: prof. Dima Ionel,
Colegiul Tehnic  „ Ion Mincu” Timişoara

Cu cât memoria este mai bogată, cu atât apariția asociațiilor este mai mare. Asocierea reprezintă realizarea de legături între imaginație și memorie. Cuvintele auzite se rețin în proporție de 20%, cele scrise în proporție de 30%, iar cele văzute, scrise și auzite concomitent și pronunțate,  în proporție de 70%.

Prin canalul optic se primesc de 6 ori mai multe informații decât prin canalul auditiv. Ideal este să fie auzite cuvintele și concomitent să fie văzute scrise ( pronunțate de receptor și scrise de către acesta ). Culoarea are un impact foarte mare asupra modului de înţelegere a materiilor şcolare. Sublinierea cuvintelor cheie se poate realiza prin folosirea culorilor, urmărindu – se mărirea câmpului de vizibilitate orizontală și verticală. Acțiunile care solicită puternic atenția, râmân în memorie. Considerăm că învățarea devine mai activă prin folosirea culorii, a unor asociații vizuale.

Studiul a fost efectuat asupra 58 de elevi, din 2 clase paralele. S – a realizat testarea iniţială şi s – a calculat media pe clasă (media 6,50 pentru IX A  şi media 6,10 pentru IXC ), rezultatele fiind oarecum similare.  Continuarea

Studiu de specialitate – Proiectarea activităților didactice

Autor: prof. Dima Ionel,
Colegiul Tehnic ” Ion Mincu” Timișoara

      Educația are un caracter organizat și planificat. Strategia derulării ei este programată în funcție de comanda socială și de anumite principii psihopedagogice. Proiectarea educațională include un număr de operații prin care se circumscriu finalitățile acțiunii educaționale; se stabilește tehnologia realizării acestora și se stabilesc modalitățile de evaluare a performanțelor obținute.

Proiectarea educațională asigură condițiile necesare educației, spre a tinde către idealul educațional. Proiectarea vizează crearea cadrului instituțional și organizarea în interiorul său a unui sistem de activități care să permită materializarea idealului educațional.

Proiectarea educațională  presupune trei nivele fundamentale:

• Precizarea finalităților ce vor fi urmărite

• Elaborarea tehnologiei de realizare a obiectivelor stabilite

• Stabilirea instrumentelor de evaluare a eficienței învățării

Proiectarea didactică reprezintă o activitate continuă, permanentă, care precede demersul instructiv – educativ și care stabilește sistemul de relații și dependențe care există între conținutul științific, obiectivele operaționale și strategiile de predare, învățare și evaluare.

În funcție de orizontul de timp luat ca referință, avem două tipuri fundamentale de priectare pedagogică:

Proiectarea globală – proiectarea de la un ciclu școlar la un an de studiu – și   se concretizeză în elaborarea planurilor de învățământ și a programelor școlare.

Proiectarea eșalonată – proiectarea de la anul școlar până la proiectarea unei activități didactice ( lecție ). Aceasta se concretizează în: Continuarea

Studiu de specialitate – Abordarea cauzală a învăţării fizicii

Autor: prof. Melinte Manuela – Elena
Grupul Şcolar ”Alexandru cel Bun” Botoşani

Studiul fizicii trebuie să ofere bazele unei culturi ştiinţifice autentice, în scopul formării la elevi a unor deprinderi privind rezolvarea de probleme, necesare vieţii eficiente în colectivitate. Fizica predată în şcoală trebuie să fie un mod de cunoaştere şi o cale de a învăţa şi nu un depozit de cunoştinţe. Pentru elevi ”a învăţa fizica” trebuie să includă crearea de semnificaţii, valori şi sensuri pentru ceea ce ei învaţă.

La întrebarea ”Cum se poate preda fizica eficient?” există mai multe modalităţi de a aborda în practică acest subiect. Ca puncte de plecare în căutarea de răspunsuri pot fi incluse următoarele modele de instruire:

  • dimensiunea de conţinut a studiului fizicii. Elevii află şi înţeleg din explicaţiile profesorului sau din lectura manualelor informaţii necesare. Predarea pune accent pe însuşirea de către elevi a noi cunoştinţe şi presupune ca elevii să memoreze informaţii stabilite de listele de conţinuturi ale programelor şcolare, pe care trebuie să le redea cât mai exact şi mai complet.
  • elevii sunt iniţiaţi în metoda ştiinţifică, urmărind proceduri ştiinţifice: formularea şi testarea ipotezelor, stabilirea concluziilor, comunicarea rezultatelor. Elevilor li se comunică ce lucrare este proiectată, urmează instrucţiunile din fişa de lucru sau urmăresc o demonstraţie a profesorului şi confirmă că faptul enunţat este adevărat, după care aceştia memorează procedurile şi rezultatele. Acest lucru este în contrast cu o activitate bazată pe procesele gândirii iar învăţarea se reduce la fapte şi generalizări pe care elevii trebuie să le memoreze.
  • dimensiunea de proces a studiului fizicii. Elevii sunt stimulaţi să dezbată şi să testeze ipoteze legate de probleme autentice, să-şi însuşească modul cum sunt generate şi verificate cunoştinţele de fizică şi să stăpânească procesele ştiinţifice care conduc la elaborarea cunoştinţelor. (Exemplu: ”Dintre o folie de aluminiu, un prosop şi un ziar care ar fi mai potrivite să păstreze calde alimentele într-o caserolă?”)

Niciunul dintre aceste modele nu răspunde la întrebarea ”Cum învaţă elevii?”. Aceste abordări etalează în faţa elevilor produsele gîndirii ştiinţifice pe dimensiunea cunoştinţelor cuprinse în manual sau pe dimensiunea temporală a unei demonstraţii propuse de profesor, dar exterioară învăţării. De aceea este necesară Continuarea

Studiu de specialitate: Stimularea creativității elevilor

Autor: înv. Burnichi Mihaela,
Școala cu clasele I-VIII ,,Inv. N.Pâslaru” Cașin, Jud.Bacău

Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă a zămisli, a făuri, a crea, a naşte. Însăşi originea cuvântului demonstrează că termenul de creativitate defineşte un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât originea cât şi scopul.

 Cadrul didactic are menirea să îndrume formarea copilului într-o perioadă de mare importanţă   pentru devenirea acestuia. Creativitatea poate fi utilă individului în orice domeniu şi situaţie a vieţii sale. Una dintre cele mai importante premise ale creativităţii constă în disponibilitatea de a lua totul de la capăt, de a considera că nimic  nu este definitiv, că nici un proces nu este încheiat odată pentru totdeauna . Nu există nici o situaţie conştientă care să nu permită o participare creativă.

Creativitatea poate fi definită în multe feluri pornind de la înţelegerea creativităţii ca o atitudine şi până la identificarea acesteia cu o producţie creatoare de nivel înalt, cu realizări neobişnuite în diverse domenii. Creativitatea este precedată de capacitate, atitudini, atribute personale, experienţe intelectuale şi este prezentă la aproape oricine, astfel mulţi oameni dispun de un potenţial necesar unui anumit nivel de realizare creativă.

Deşi creativitatea este recunoscută ca fiind o formaţiune complexă, în general sunt consemnate trei categorii de factori : factori  psihici, factori sociali şi factori biologici. Rezultatele cercetărilor efectuate pe adulţi referitoare la stimularea creativităţii de grup, ar putea să constituie un model pentru conceperea unor activităţi de dezvoltare a gândirii creative în şcoală. Continuarea

Studiu de specialitate: Rolul imaginației în învățarea matematicii

Autor: prof. Tiron Valentina,
Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Huși

 Obiectivele și metodologia cercetării

Scopul proiectului

Pornind de la valoarea pe care întreg procesul de învățământ o acordă dezvoltării imaginației elevilor, precum și de la rolul acesteia în dezvoltarea personalității multilaterale a elevului, mi-am propus să realizez o investigație pentru a observa și arăta rolul esențial al imaginației în învățarea matematicii.

Ipoteza studiului

Puterea imaginației oferă posibilitatea de a gândi posibilul, de a elibera reguli și restricții despre ceea ce se propune spre a fi decoperite sau redescoperite (adevăruri științifice).

Obiective

Perioada de desfășurare a proiectului fiind de un an, activitățile desfășurate reprezintă complexul de lecții planificate în acord cu Programa școlară, folosind metode activ-participative și imprimându-se o preocupare permanentă din partea cadrului didactic pentru crearea fondului problematizat în însușirea-formarea conceptelor matematice.

Prin urmare, obiectivele propuse sunt:

-dezvoltarea operațiilor intelectuale matematice;
-formarea și dezvoltarea de deprinderi de activitate intelectuală;
-dezvoltarea performanțelor proceselor intelectuale;
-dezvoltarea potențialului de gândire imaginativă;
-formarea și dezvoltarea capacităților de rezolvare de probleme prin achiziția unor strategii adecvate;
-dezvoltarea încrederii în forțele proprii și a autocontrolului, a respectului față de colegi.

Eșantionul subiecților investigați: colectivul clasei a IX-a D al Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”, Huși constituit din 27 elevi cu nivel de dezvoltare intelectuală medie.  Continuarea