Descoperă și redescoperă traseele din Masivul Parâng cu Ștafeta Munților

În perioada 1-3 septembrie  2017 Asociația schi turism montan Pro-Parâng va organiza în cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv ,,Ștafeta Munților” etapa a VII-a și ultima din  acest an competițional.

Locul de desfășurare este masivul Parâng unde sunt așteptați toți cei care doresc să redescopere frumusețile țării noastre prin turism, sport și ecologie.

Tabăra va fi organizată la Cabana Groapa Seacă, amplasată la 18 km de municipiul Petroșani pe DN7A. Continuarea

Etapa a IV-a din cadrul Ştafeta Munţilor 2017 se desfășoară în Munții Bucegi

Asociaţia de Turism Gaşka București organizează în perioada 21 – 23 iulie 2017, în Munţii Bucegi, cea de-a patra ediţie a concursului de turism sportiv „Trofeul Munţilor”. Competiţia, pe echipe, este şi cea de-a patra etapă din acest an în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv – Ştafeta Munţilor.

Concurenţii vor lua startul de pe Platoul Padina, judeţul Damboviţa, şi vor avea de parcurs următoarele probe: raid montan (parcurgerea într-un anumit interval de timp a unui traseu montan din zonă),  orientare turistică, escaladă, cultural, probe surpriză. Continuarea

Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău

Concursurile de turism montan din cadrul Campionatului Național de Turism Sportiv Stafeta Munților din acest an vor debuta în luna mai și se vor încheia în luna septembrie, existând șapte etape și o festivitate de premiere.

Asociatia de Turism Montan Hai pe Munte! Iași organizează în perioada 26-28 mai 2017, în Masivul Ceahlău, prima etapă a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților” 2017, sub numele de Trofeul „Hai pe Munte!”

La eveniment poate participa orice persoană, indiferent dacă dorește să participe la activități sau pur și simplu, să petreacă un weekend în natură. Continuarea