Profesorul – factor principal în educarea tinerei generații

Autor: prof. Turcu – Decu Daniela – Camelia
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Brăila

Societatea contemporană extrem de dinamică şi de mobilă impune în plan educaţional restructurări fundamentale de paradigmă. Crearea cetăţeanului european impune formarea unei personalităţi autonome şi creative, capabilă de o inserţie socială rapidă și eficientă. Omul contemporan trebuie învăţat, în primul rând, să înveţe, să gândească liber şi deschis, să fie creativ şi inventiv şi să-şi pună în valoare potenţialul.
Asemenea cerinţe sociale impun restructurări severe şi la nivelul relaţiei dintre cadrul didactic şi persoana educată. Relaţia educaţională reprezintă ansamblul de interacţiuni didactice şi nondidactice stabilite între cadrul didactic şi elevii săi în vederea realizării obiectivelor educaţionale propuse. Continuarea

A fi profesor

Autor: prof. înv. primar Păun Dorina
Școala Radu cel Mare – Găești, jud. Dâmbovița

Profesorul este o personalitate complexă, omul care ,,arde” permanent pentru copiii pe care îi învaţă şi îi educă. El se implică în activitatea didactică cu întreaga sa personalitate: motivaţii, aptitudini, nivel de competenţă, experienţă personală.
Un profesor bun dă dovadă de competenţă didactică, de aptitudine şi vocaţie pedagogică.
Aptitudinea pedagogică este o sinteză de factori înnăscuţi şi dobândiţi, dar şi de natură socială. Ea înseamnă erudiţie şi pregătire de specialitate solidă, cunoaştere practică a psihologiei individuale a elevilor, capacitatea de a-i înţelege şi a te apropia de ei, priceperea de a transmite noţiuni şi cunoştinţe, capacitatea de a relaţiona afectiv cu elevul şi cu clasa, inteligenţa spontană şi inspiraţia de moment în luarea unor decizii.
Competenţa didactică este nucleul profesionalităţii. Ea presupune şi rezultatele activităţii elevului. Continuarea

Model de carieră excepțională

Autor: prof. Geanina Radu
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Brăila

De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună.
Odată ieşiţi din această convenţie, redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi. De la înşişi educatorii noştri, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei umane.
Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, profesorii, le putem demonstra elevilor preţuirea noastră, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie. Îi respectăm, prin faptul că îi tratam ca pe fiinţe unice. Le dăm sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral. Continuarea

Studiu de specialitate: Procesul instruirii ca act de comunicare

Autor: prof. Popescu Mihaela,
Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj

Procesul instruirii este, în esenţă un act de comunicare, prin care profesorul şi elevii schimbă mesaje pentru realizarea optimă a obiectivelor pedagogice. Că adesea reuşita actului pedagogic este asigurată de calitatea comunicarii,  se ştie. În sens larg, comunicarea didactică însăşi se distinge prin câteva particulărităţi : concordanţa cu obiectivele urmărite de procesul instruirii; asigurarea transferului de informaţii importante sau al conţinutului purtător de instruire ;  producerea şi generarea învăţării prin folosirea metodelor activ participative  în procesul de instruire.

O examinare teoretică a  comunicării didactice relevă un emiţător ; unul sau mai mulţi receptori ; repertoriul emiţătorului – ansamblul cunoştinţelor şi experientelor anterioare cu care emiţătorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul receptorului – ansamblul cunoştinţelor şi experienţelor anterioare cu care receptorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul comun al emiţătorului şi al receptorului – ansamblul cunoştintelor şi experientelor anterioare pe care emiţătorul şi receptorul le au în comun şi pe baza cărora se realizeză procesul de comunicare ; canalul de comunicare interpus între emiţăor şi receptor. Continuarea

Actorii educaţiei (profesorul, elevul, relaţia lor, bariere)

Autor: prof. Rusan Oana-Raluca
Şcoala cu clasele I-VIII nr.195, Sector 3, Bucureşti

Profesorul este unul dintre cele mai importante elemente ale învăţământului, deoarece de felul cum proiectează lecţia şi o pune în practică depind atragerea elevului şi eficienţa sistemului.

Cadului didactic i s-a cerut să aibă o bună „pregătire de specialitate şi psihopedagogică”[1] pe care să o completeze permanent prin cursuri, cercuri  pedagogice, sesiuni ştiinţifice etc.

„ «Vocaţia pedagogică» şi o serie de calităţi morale(« însuşiri morale şi de caracter care-i înlesnesc comunicarea şi dialogul permanent cu elevul») «dragoste pentru copii», «bună dispoziţie şi umor», «capacitate de asimilare şi sinteză», «bună memorie, ordine şi claritate în gândire, atenţie distributivă şi spirit de observaţie», «plasticitatea vocabularului», «tactul pedagogic» etc. )[2] sunt câteva dintre elementele ce compun portretul dascălului ideal.

Creativitatea[3] este o altă trăsătură de personalitate a profesorului care rezultă dintr-o „perfectă pregătire profesională, psihopedagogică şi metodică a specialităţii” La clasă,profesorul trebuie trateze diferenţiat elevii ţinând cont de „particularităţile individuale şi psihosociale”, evitând să devină”un rutinier în aşteptarea pensiei”. Continuarea

Relaţia profesor – elev – părinte, în asigurarea succesului şcolar

Autori: prof. Vlădeanu Dobriţa
Şcoala „Ion Creangă”, Tg.Frumos, jud.Iaşi
prof. Vlădeanu Gheorghe
Şcoala „C.Teodorescu”, Războieni, com Ion Neculce, jud.Iaşi

Şcoala,un spaţiu al comunicării se defineşte pe trei dimensiuni esenţiale:
– educaţională – prin care scopul primordial al şcolii îl reprezintă sprijinirea formării individuale a copiilor şi tinerilor, în dezvoltarea capacităţilor personale necesare integrării acestora în societate şi în viaţa profesională.
– politică – respectarea principiilor de politică educaţională cuprinse în constituţie: asigurarea dreptului fundamental la educaţie.
– socială – prin care trebuie asigurat liberul acces al tuturor persoanelor şi grupurilor din societate, la un parcurs educaţional potrivit capacităţilor şi intereselor acestora, garantat prin legea învăţământului şi prin alte reglementări specifice.
Educatorul este un partener de dialog cu ceilalţi, ajutând elevul să-şi descopere resursele, bogăţia interioară,să se exprime. Succesul şcolar nu se obţine numai în urma efortului de asimilare a materialului predat, succesul şcolar presupune învăţarea normelor care guvernează comportamentele acceptate în grupurile de elevi în şcoală. Despre educaţie se vorbeşte mult în zilele noastre şi mulţi factori sunt implicaţi în realizarea ei dar între aceştia familia ocupă locul de bază. Continuarea