Învățarea prin colaborare la preșcolari

Autor: ed. Grigore Daniela Nicoleta
Grădinița „Căsuța Piticilor”, Arad

Învăţământul românesc se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe, care necesită un nou mod de gândire, idei noi, informaţii noi şi bineînţeles, un nou mod de a învăţa.
Învăţarea colaborativă este o strategie de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia grupe mici lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun. Premisa colaborativă este aceea conform căreia, subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual”(Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2003).
Colaborarea se axează pe relaţiile implicate de sarcini, iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.”(Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, 2006) Se poate spune că „învăţarea prin colaborare integrează învăţarea prin cooperare.” (Oprea, Crenguța-Lăcrămioara, 2006).
De ce utilizăm învăţarea colaborativă în grădiniţă? Continuarea

Instruirea diferenţiată a preşcolarilor

                                                                                 Autor: ed.  Ana-Aurelia Rotaru
Grădiniţa PN nr.2, Structura Filpea
Subcetate-Mureş, Judeţul Harghita

Problema instruirii diferenţiate a preşcolarilor este de stringentă actualitate, se înscrie printre temele abordate cu prioritate în programele de perfecţionare a cadrelor didactice.

Amploarea preocupărilor şi efervescenţa discuţiilor pe această temă, precum şi interesul crescând pentru găsirea unor soluţii corespunzătoare sunt corelate cu intenţiile factorilor decizionali, care, răspunzând unor necesităţi, multă vreme ignorate, încearcă să adapteze mai accentuat învăţământul la particularităţile psihofizice, individuale şi de vârstă ale copiilor, în vederea dezvoltării cât mai depline a personalităţii acestora.

Din multitudinea factorilor care conduc la necesitatea realizării unei activităţi didactice diferenţiate, acelea care au impus au fost deosebirile dintre copiii de aceeaşi vârstă, supuşi unui proces comun de instruire; înţelegerea nevoii de a nu uniformiza, ci de a oferi condiţii de afirmare a celor dotaţi cu înzestrări deosebite, ori cu ritmuri mai alerte ori mai lente  în acumulări. Ele privesc dimensionarea psihologică a personalităţii umane care se distinge printr-o sinteză de dispoziţii, tendinţe biologice, înclinaţii înnăscute, pe de o parte, şi însuşiri formate în cursul vieţii şi activităţii, pe de altă parte. Deosebirile individuale sunt o realitate, iar natura şi gradul lor de dezvoltare sunt de multe ori uşor sesizabile, astfel că nu ne vom găsi niciodată în faţa omului în general, ci în faţa unui om particular, a unui individ care, de multa ori, se dovedeşte a fi o enigmă. Continuarea

Povestirea – un mijloc instructiv-educativ cu eficienţă în grădiniţa de copii

Autor: prof. înv. preşc. Ramona Şerban
Grădiniţa nr.199 “
Strop de rouă”, Bucureşti

      Prin varietatea, bogăţia şi noutatea ideilor pe care le cuprind, povestirile contribuie la lărgirea orizontului copiilor, la dezvoltarea proceselor lor psihice (a gândirii, a memoriei, a imaginaţiei şi a atenţiei), a limbajului sub toate aspectele sale, la educaţia morală şi estetică a copiilor.

Dacă în şcoală povestirea este metoda prin care învăţătorul sau profesorul transmite unele cunoştinţe care nu pot fi dobândite de copii prin experienţa personală, povestirile folosite în grădiniţa de copii sunt forme de activitate organizată, care ocupă un loc important, cu rol formativ în ansamblul mijloacelor de realizare a sarcinilor instructiv educative.

Rolul şi importanţa povestirilor adultului in instruirea şi educarea copiilor sunt bine cunoscute; poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi întregind cunoştinţele. Ele contribuie la formarea vorbirii copiilor, fiind model de vorbire închegată, expresivă şi corectă, stimulându-i totodată şi pe ei să povestească; influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele ce le trăiesc alături de eroii basmelor şi prin frumuseţile naturii descrise; formează deprinderi intelectuale de a asculta şi înţelege când li se vorbeşte; dezvoltă voinţa, stimulându-i spre acţiuni şi jocuri noi prin imitarea personajelor, contribuind şi la închegarea colectivului de copii. Continuarea

Educaţia fizică – sursa de energie a copiilor preşcolari

Autor: prof. înv. preşc. Ramona Şerban
Grădiniţa nr. 199 „Strop de rouă”, Bucureşti

                                „Copilul este un atlet dotat cu o mare energie”.Van Aaken

      Educaţia fizică a copiilor preşcolari are ca scop educarea unei generaţii de tineri sănătoşi, viguroşi, rezistenţi, puternici, agili şi capabili de muncă.

Pe lângă activităţile desfăşurate în mediul familial, grădiniţa este instituţia în care copiii pot să-şi satisfacă dorinţa de mişcare,locul unde se realizează exerciţiile şi jocurile necesare pentru dezvoltarea lor fizică. Frecventând grădiniţa, copilul este controlat sub toate aspectele dezvoltării şi creşterii lui.

În grădiniţa de copii cele mai importante forme ale practicării educaţiei fizice sunt următoarele: activităţi frontale de educaţie fizică, gimnastica de înviorare, plimbările, excursiile, jocurile sportive şi alte forme în afara activităţilor obligatorii (serbări sportive, întreceri şi concursuri sportive, demonstraţii sportive).

Forma de bază în cadrul grădiniţei de copii este activitatea obligatorie-frontală de educaţie fizică. Mijlocul fundamental şi preponderent folosit în toate activităţile de educaţie fizică este exerciţiul fizic care are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creştere, un puternic rol educativ. Executând regulat exerciţii fizice corespunzătoare vârstei, copiii îşi perfecţionează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viaţă: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, căţărarea, aruncarea şi prinderea etc. Continuarea

Rolul întâlnirii de dimineaţă în activitatea zilnică a preşcolarilor

Autor: prof. înv. preşcolar Stan Corina –Gabriela
Grădinița ,,KISHERCEG’’, Miercurea-Ciuc

       Planul de învăţământ pentru învăţământul preşcolar cuprinde o serie de factori fără de care nu s-ar putea realiza o bună desfăşurare a procesului instructiv-educativ, nu s-ar putea asigura o continuitate în cadrul celei mai importante perioade de dezvoltare din viaţa copilului. Pentru desfăşurarea optimă a învăţării  trebuie să respectăm intervalul de vârstă, categoriile şi numărul de activităţi, capacităţile şi particularităţile de vârstă specifice fiecărui copil, activităţile de învăţare. Categoriile de activităţi de învăţare cuprind: activităţi pe domenii experienţiale ADE, activităţi liber alese de către copii ALA, activităţi de dezvoltare personală ADP.

Pentru derularea logică şi mai pe înţelesul copiilor, eu consider că ei trebuie să ştie încă de la primele ore ale dimineţii că în acea zi îi aşteaptă o mulţime de surprize, vor afla materialele cu care ei se vor juca astăzi şi nu în ultimul rând să ne întâlnim cu toţii, care să ofere un prilej de bucurie că a început o nouă zi. Ca  element de noutate, s-a introdus recent o nouă categorie de activitate Întâlnirea de dimineaţă.

Ce este oare întâlnirea de dimineaţă?

Este o activitate planificată, structurată care ocupă un rol important în programul zilnic. Cele 10 -15 minute dedicate la începutul zilei acestui tip de activitate creează o atmosferă pozitivă în grupă, pe tot parcursul zilei, antrenând fiecare membru al comunităţii grupei. Continuarea

Studiu de specialitate – Deficienţele socioemoţionale la preşcolari

   Autor: inst. Lăcătușu Alina
Gr. Șc. Alexandru Macedonski, Melinești, Dolj

Nu putem fi sanatosi din punct de vedere fizic daca nu avem dispozitia necesara pentru a avea grija de noi si daca nu traim intr-un mediu care sa ne permita sa facem „alegeri sanatoase’’. Noi educatoarele nu putem spera sa-i invatam pe tineri fara a tine cont de nevoile sociale si emotionale ale acestora.

Cele mai primare nevoi emotionale sunt nevoia de a te simti dorit si iubit. Numai cand acestea sunt atinse, persoana (copilul) se poate simti bine si poate avea respect pentru sine. Nevoile intelectuale trebuie construite pe aceasta fundatie emotionala solida. Educatoarea trebuie sa adopte o atitudine pozitiva si sa incerce sa cultive abilitatile emotionale si sociale:

–          a urma regulile
–          a dezvolta relatiile
–          a fi creativ
–          a gandi pozitiv despre sine
–          a gandi despre lucruri singur
–          a lua decizii singur
–          a face fata emotiilor     Continuarea

Contribuția jocului didactic în dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară

 Autor: prof. înv. preşc. Barbu Stela
Grădiniţa cu PN. nr. 6 Lugoj (structură a Grădiniţei PP. nr. 2 Lugoj)  

Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării vorbirii, cât şi în cadrul întregului program din grădiniţă.

Procesul de influenţare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ţinându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte. Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea şi precizarea cunoştinţelor, cât şi pentru verificarea şi sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”,” „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. Continuarea

Interdisciplinaritatea în învățământul preşcolar

 Autor: prof. înv. preşc. Barbu Stela
Grădiniţa cu PN. nr. 6 Lugoj (structură a Grădiniţei PP. nr. 2 Lugoj)   

Învăţământul românesc cunoaşte o continuă transformare şi deschidere în mod deosebit sub aspectul conţinutului, metodologiei și al strategiei de lucru. Interdisciplinaritatea se impune ca una din direcţiile principale ale activiăţii din învăţământ în ansamblul său, şi  în mod deosebit în conţinutul acesteia şi a strategiilor de lucru aplicative.

Necesitatea interdisciplinarităţii în învăţământul românesc este motivată de urmatoarele aspecte :

  • volumul mare de cunoştinţe, informaţii pe care copiii le primesc pe diferite căi şi diferite forme de activitate;
  • tratarea interdisciplinara favorizează identificarea «unicităţii» copilului, cultivarea aptitudinilor lui creative
  • flexibilitatea, fluiditatea, originalitatea, etc;
  • corelarea dintre discipline stimulează interesul copiilor pentru cunoaştere.

Aşadar interdisciplinaritatea va deveni din ce în ce mai mult  nu doar un mod de restructurare a conţinutului, ci şi un mod nou de organizare a învăţării. Continuarea

Competența emoțională și rolul ei în dezvoltarea armonioasă a copilului

Autor: psiholog educational, prof. Carmen Ioniță,
Grădinița nr. 94, București

Dezvoltarea – din punct de vedere emoțional – cuprinde abilitatea de a identifica, de a înțelege și de a răspunde la propriile emoții și ale celorlalți într-o manieră sănătoasă. La vârsta preșcolară, copiii care au o formare solidă din punct de vedere emoțional manifestă o toleranță mai mare la frustrare, se implică în mai puține conflicte și prezintă mai puține comportamente autodistructive.

Există trei variabile care pot facilita dezvoltarea emoțională:

* temperamentul copiilor și nivelul de dezvoltare;
* socializarea copiilor cu părinții și suportul oferit de mediul în care trăiește;
* modul în care educatorii și cei care au grijă de copii accentuează, de asemenea,  alfabetizarea emoțională.
La acesta, mai putem adăuga:
* modelele parentale de care beneficiază copilul în educație;
* tipul de autoritate parentală la care se raportează copilul în primii ani;
* imitația (ca mecanism psihologic);
* experiențele copilului (de tip pozitiv și\sau negativ, luând în discuție mai ales pe cele de tip traumă;
* mediul stimulativ al grădiniței -amenajarea adaptată a spațiului educațional, utilizarea mijloacelor și strategiilor de lucru adecvate, adoptarea unei stil didactic modern, eficient, care să optimizeze calitatea actului instructiv-formativ-educativ.

În ceea ce privește competența emoțională, aceasta  a fost definită în mai multe feluri, cea mai cunoscută definiţie fiind cea oferită de Denham S. (1998): ,,Competenţa emoţională este abilitatea de a înţelege, exprima şi regla emoţiile.” Atunci când competenţa emoţională este optim dezvoltată, cele trei abilităţi sunt interdependente şi acţionează corelat într-un mod integrat și sinergic. Continuarea

Studiu de specialitate – Învăţarea la vârsta preşcolară

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Grăd. Nr. 1, Roşia de Amaradia, Jud. Gorj

Vârsta preşcolară este o perioadă de evoluţie spectaculoasă a conduitei ludice; evoluţie  ce nu se mai găseşte în nici o altă perioadă a vieţii. Adaptarea la noul mediu va fi de lungă durată, cu progrese şi regrese, cu eforturi perseverente şi de durată, atât din partea copilului însuşi, cât şi a adulţilor care-l susţin. În grădiniţă, copilul îşi continuă construirea propriei identităţi. Crescând, copilul începe să relaţioneze cu cei de-o seamă, trecând de la „jocul în paralel“, la cel „împreună cu“ ceilalţi copii, câştigându-şi şi consolidându-şi imaginea de sine.

La preşcolar, învăţarea apare combinată cu jocul. Bazată pe asimilarea şi sedimentarea cunoştinţelor, învăţarea conduce la elaborarea unor comportamente noi care satisfac mai bine necesităţile adaptative ale copilului. În preşcolaritate sunt întâlnite învăţarea socială şi învăţarea didactică.

Învăţarea socială se realizează ca urmare a contactelor interpersonale ale copiilor, cu adulţii sau cu cei de-o seamă cu şi în situaţii de viaţă diverse. Oferă prilejul de a asimila o serie de experienţe socioumane, semnificaţii şi valori sociale, stiluri comportamentale, roluri şi comportamente, modalităţi de adaptare, acomodare şi armonizare interpersonală. Activitatea de joc a copiilor cere cooperare. De aceea copilul este nevoit să înveţe să stabilească uşor contacte interpersonale, să respecte tovarăşii de joc, să-şi inhibe anumite comportamente agresive, să se acomodeze relativ uşor la noile situaţii, să-şi coordoneze eforturile cu ale celorlalţi în vederea atingerii scopurilor fixate, să contribuie constructiv prin informaţie, opinii, aprecieri la desfăşurarea activităţii. Pentru că învăţarea socială este o învăţare participativă, copilul îşi însuşeşte toate aceste comportamente participând efectiv în diverse situaţii la diverse activităţi pentru că orice situaţie, orice eveniment, orice activitate este furnizoare de experienţă socială. Preşcolarul are nevoie de ceilalţi. Continuarea

Studiu de specialitate – Importanța activităţilor de dezvoltare a vorbirii la preșcolari

Autor:.ed. Trancă Maria
Grad.nr.1 Roșia de Amaradia /Jud.Gorj

Pregătirea copiilor din grădiniţă pentru şcoală se înscrie ca unul dintre obiectivele majore ale învăţământului preşcolar şi vizează atât latura formativă cât şi latura informativă,revenindu-ne ca sarcină formarea unor deprinderi de exprimare corectă şi formarea deprinderilor necesare citit-scrisului în clasa I.

Aceste sarcini le-am realizat prin joc,povestiri,lecturi după imagini, memorizări,etc.Jocul didactic deţine locul important dintre cele mai eficiente forme de muncă şi învăţătură cu preşcolarii.

În acest fel,am ales obiectivele majore ce le-am urmărit în cadrul activităţilor de dezvoltare a vorbirii.

Pornind de idea că jocul este activitatea pe care copilul o acceptă,nu cu intenţia de a învaţa,ci de a se distra,l-am folosit din plin în formarea deprinderilor de exprimare corectă,uşurându-le astfel integrarea în procesul instructiv-educativ din şcoală.

Astfel,în grădiniţă,copiii îşi însuşesc anumite deprinderi care formează o bază apreciativă pentru sistemul de cunoştinţe,predate în şcoală,îşi formează unele deprinderi elementare de muncă intelectuală,li se dezvoltă capacitatea de a se depune eforturi susţinute în vederea realizării cerinţelor pe care le implică viaţa în şcoală.

I.A.Comenius creează un sistem de educaţie şi învăţământ care are drept scop perfecţionarea omului cu ajutorul educaţiei. Pornind de la această idee, Comenius considera că educaţia intelectuală a copiilor trebuie să aibă scop cunoaşterea realităţii înconjurătoare.Educaţia intelectuală trebuie să se desfăşoare în mod organizat,după un plan şi prin mijloace care să ducă la acumularea unor cunoştinţe folositoare pe care copiii să le înţeleagă, şi să le aplice în viaţă.Comenius cerea ca în educaţia intelectuală să se ţină cont de dezvoltarea copilului şi de posibilităţile lui de asimilare.Totodată,el socotea că însuşirea cunoştinţelor trebuie să se facă pe cale intuitivă,prin mai multe simţuri,să aibă caracter consistent şi sistematic.Vorbind despre educaţia intelectuală,el acordă o atenţie deosebită însuşirii limbii materne.În acest sens,Comenius arată că vocabularul copiilor trebuie îmbogăţit treptat,că ei trebuie învăţaţi să pronunţe cuvintele clar şi corect. Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Gr.nr.1 Roșia de Amaradia/jud.Gorj

Menirea educaţiei este aceea de a pregăti armonizarea vieţii individuale cu  viaţa socială, ceea ce înseamnă achiziţionarea de către individ a unor facultăţi sufleteşti graţie cărora să poată fi implicat in viaţa spirituală a comunităţii şi să  poată participa la activitatea specifică organismului social. Deşi educaţia nu poate face totul,ea poate contribui foarte mult.Fără a exclude rolul eredităţii, noi, dascălii, trebuie să ştim că “a educa inseamnă a exercita conştient şi intenţionat ,cu plan şi cu metodă o înrâurire asupra individului ,in scopul de a forma din el omul pozitiv,atât pentru societate cât şi pentru el insuşi. Avem sarcina şi datoria să îi dezvoltăm şi să îi disciplinăm inteligenţa, afectivitatea şi voinţa, prin conformarea lor funcţională la legile logice,morale şi etice.Odată cu aceste deprinderi normale de funcţii sufleteşti generale, omul trebuie să primească o anumită specializare profesională,care să îl facă util şi necesar societăţii.

Integrarea socială a individului se face de la o vârstă fragedă,atunci când este subiect al educaţiei timpurii in creşă sau in grădiniţă.

Pedagogia socială ne furnizează datele referitoare la  formarea  personalităţii copiilor in conformitate cu cerinţele societăţii,ale comunităţii in care vor creşte şi o vor aservi.

Invăţământul adaptat regionalismului educativ a fost o directivă românească ,derivată din filosofia purităţii valorilor rurale.In procesul actual,complex de transformare globalizatoare educaţia are  rolul de a mijloci adaptarea ,in primul rând prin comunicarea interumană..Educaţia sprijină direct transformările şi noile exigenţe sociale prin instruirea adaptată la o societate in permanentă schimbare.Invăţământul românesc are ca finalitate educaţională dezvoltarea conştiinţei necesare continuării propriei formări pe tot parcursul vieţii.Individul trebuie să inveţe să devină cetăţean al planetei fără a –şi pierde rădăcinile,jucând un rol si in viaţa propriei natiuni şi a comunităţii locale de unde provine.

Orientarea educaţiei spre a învâţa să fiiasigură dezvoltarea multilaterală a omului, calitătile de individ-cetăţean in slujba propriei  naţiuni,dar şi a lumii. Continuarea

Studiu de specialitate – Cunoașterea psihologică a copilului preșcolar

                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
                                                                                 Grădiniţa Nr.1 Roșia de Amaradia

Perioada preşcolară este una de rapide achiziţii intelectuale, de dezvoltare a gândirii copilului. El pipăie, combină, exprimă – în acelaşi timp acţionează, gândeşte acţiunea şi o vorbeşte. Copilul este în plină evoluţie a operaţiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea şi proprietăţile sale.

Este important să cunoaştem copilul deoarece numai aşa îi asigurăm o creştere sănătoasă, o dezvoltare a proceselor psihice ca, în final să facă faţă cerinţelor de mai târziu impuse de activitatea şcolară. Dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a copilului depinde de modul cum ştie adultul să-l susţină în a-şi edifica propriul destin.

Cunoaşterea copilului semnifică activitatea sistematică a educatorilor şi părinţilor pentru identificarea suporturilor sale ca personalitate şi proiectarea corectă a strategiilor educaţionale favorizând în fiecare etapă a dezvoltării valorificarea şi amplificarea potenţialului nativ. Pentru a ajunge la o cunoaştere cât mai completă şi mai complexă copilului am parcurs o serie de etape în colectarea informaţiilor. O primă etapă a reprezentat-o întâlnirea cu părinţii cu unii dintre ei purtând discuţii chiar de la înscrierea copilului în grădiniţă. O altă etapă a reprezentat-o convorbirile individuale cu copiii apoi complexele activităţi de evaluare pe care le parcurgem în primele două săptămâni de la începutul anului şcolar. Vizitele la domiciliu au reprezentat prilejuri speciale de studiu ale manifestărilor copilului în cadrul familial (comportament, limbaj, atitudine). Discuţiile individuale cu părinţii au reprezentat modalităţi de obţinere a informaţiilor pe care doream să le cunoaştem sau să le transmitem.  Continuarea

Educatoarea

                                                                            Autor:  ed. Teleucă  Nicoleta
Grădinița P.P. Nr.64 Galaţi

 Se  cuvine să ne întoarcem gândurile spre cea care , ca şi o călăuză , ne însoţeşte în lumea plină de taine ale cărţii : educatoarea. Ea este cea care ia asupra sa povara , greu de purtat a cărţilor şi varsă din preaplinul său de înţelepciune , izvor al tainelor şi al cunoaşterii, al curăţeniei şi înălţării .

Precum o mamă, aceasta laudă şi ceartă, îmbie şi mustră cu blândeţe, priponind rele cu duhul răbdării necurmat, împăcând şi învăţând fără osteneală , alcătuind fiinţele plăpânde după ştiinţa şi credinţa sa.

O educatoare adevărată trebuie să poarte în suflet câte puţin din tăria stâncilor , din zbuciumul mărilor  şi din curajul vulturilor. O educatoare adevărata trebuie să fie abilă, sinceră , senină, niciodată ingândurată, prietenoasă, cu simţul umorului, echilibrată.

Pentru a forma oameni-cât mai oameni cu putinţă- educatoarea trebuie să fie ea insăşi o personalitate puternică, să aibă un  larg orizont de cultură,  să fie permanent stăpânită de dorinţa de autoperfecţionare, să fie sensibilă şi mai ales receptivă la tot ce este nou. Timpul acestui început de mileniu este puternic impregnat de ideea libertăţii. Nimic nu justifică ţinerea individului între zidurile inospitaliere ale unei colectivităţi artificiale. Spiritul timpului acordă tot mai mult credit oricărui context favorabil încurajării şi susţinerii dezvoltării libere fiecărui individ în parte. Continuarea

Colaborarea familie – grădiniță, factor determinant în socializarea copilului preșcolar

Autor: instit. Ion Axenia Simona
Grădinița cu Program Prelungit nr. 43, Step by Step Galați

Socializarea copilului preșcolar depinde în foarte mare măsură și de valorificarea eficientă a relației grădiniță-familie.

Preşcolaritatea este perioada formării iniţiale a personalităţii, perioada apariţiei primelor relaţii şi atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice a copilului. În locul dependenţei copilului de impresiile externe, dominării lui de câmpul său perceptiv, în locul instabilităţii şi fluctuaţiei emoţionale, în preşcolaritate vom întâlni detaşarea, desprinderea copilului de câmpul perceptiv, o mai mare organizare şi stabilizare a comportamentelor, fapt posibil datorită modificărilor esenţiale care se produc în structura activităţii psihice. Datorită faptului că la această vârstă activitatea copilului este stimulată nu de motive izolate, care se înlocuiesc unele pe altele sau care se contrazic reciproc, ci de motive corelate, stabile, care se întăresc reciproc se pun bazele formării personalităţii ca structură psihică relativ stabilă, invariabilă. Ierarhizarea şi stabilizarea motivelor constituie condiţia esenţială a formării personalităţii preşcolarului, în lipsa lor, copilul regresând spre comportamentele reactive.

Mediul familial ocupă un loc central în multitudinea factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Copilul nu este un adult în miniatură, ci el este, așa cum spunea Peirot,  un ”candidat la maturizare”, deosebit de receptiv la influenţele pozitive sau negative care se exercită asupra lui. Continuarea

Caracterizarea copilului preșcolar din punct de vedere afectiv

Autor: prof. Opriș Doina
Grădiniţa cu P.P.  Nr. 22   Braşov

 J. Piaget a analizat caracteristicile formării și acționării schemelor morale, admițând alimentarea lor prin modele parentale, dar acordând împortanță unor aspecte specifice cum ar fi, printre altele, rolul imperativ al regulilor prin acțiunea consecințelor. Copilul interiorizează însă și recompensele, dar și pedepsele, din care motiv trăiește și autodepășiri interioare.

Rolul educatoarei în dezvoltarea conștiinței morale este foarte mare, deoarece contribuie la conștientizarea regulilor. Colectivul generează securitate, situații de emoții comune de veselie, încântare, entuziasm, emoții de mândrie, stări de vinovăție (rezonanțe afective de culpabilizare prin încălcarea regulii), crize de prestigiu ( cinci- șase ani), de pudoare. Printre aceste tipuri de stări emoționale complexe există și așa-numitul sindrom al „bomboanei amare”, prin care se denumește situația în care copilul primește o recompensă nemeritată și conștientizează acest fapt printr-o emoție penibilă. Sentimentele de culpabilitate, ca și fenomenul de culpabilitate încep să devină active și creează trăiri diferite ca distanța psihologice între modelul acceptat (inclusiv regulile împuse în aceasta acceptare și felul în care a reacționat copilul). Conștientizarea acestei distanțe este o trăire interioară ce provoacă reacții afective, fapt ce duce la complicarea vieții interioare, exprimând îmbogățirea ei cu totul remarcabilă. Continuarea

Caracteristicile identificarii la copilul preșcolar

Autor: ed. Bularcă Maria
Grădiniţa cu P.P.nr. 23 Braşov

Afectivitatea constituie maculatura vieții de relație – tonalitate esențială subiectivă care, dilatând trăirile, le conferă pregnanță și le polarizează. Dezvoltarea emoțională în ansamblul ei trebuie raportată în perioada preșcolară la procesul identificarii. Acest proces trece prin câteva faze. În jurul vârstei de trei ani, identificarea se manifestă prin creșterea stărilor afective difuze în care copilul plânge cu lacrimi și râde în hohote, în exploziile lui de afecțiune, de abandon sau de mânie, după care se simte vinovat. În toate aceste împrejurări, exprimarea spontană este treptat influențată de conduitele admise și respinse din viața de toate zilele. Între patru și cinci ani, identificarea este mai avansată.

Identificarea se realizează cu modele umane cele mai apropriate, modelele parentale. Condiția de identificare parcurge patru etape. Prima se realizează pe seama perceperii unor similitudini de înfățișare cu modelele parentale (părul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini și caracteristici psihice (este tot așa de atent ca tata, tot atât de talentat ca mama). A treia etapă se realizează prin adoptarea de conduite, gesturi și atribute ale modelelor, iar ultima prin însușirea de conduite, gesturi și atribute pe care le identifică următind modelul. Ori de câte ori copilul percepe sau conștientizează similitudini cu modelul, identificarea se intensifică. Identificarea cu părinții începe din perioada antepreșcolară mai ales în etapa trei și patru. În perioada preșcolară sunt mai active etapele unu și doi. Când cei doi părinți sunt amândoi admirați, copilul se străduiește să se identifice cu amândoi. În mod obișnuit, identificarea mai activă este cu părintele de același sex. Împărțirea afectivității parentale nu se face fără frustrații și tensiune. Din fericire, există complementar o formă de amnezie infantilă puternică care eliberează copilul de tensiunea acestor aspecte afective.

Continuarea

Rolul şi aplicaţii ale jocului didactic matematic la preşcolari

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr. 1 Popeşti,Vrancea

Jocul didactic este  „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”. Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă  şi formativă specifice procesului de învaţământ. Imbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive îi face pe copii să traiască stări afective complexe care determină participarea cu interes a acestora la activitate. Jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc.

După conţinutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ş.a. La baza acestui criteriu stau conţinuturile activităţii de învăţare.

M-am oprit asupra jocurilor pentru dezvoltarea reprezentarilor matematice.

Cercetările facute de specialişti în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoştinţelor matematice în învaţământul preşcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoştinţe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acţiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor şi abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preşcolarilor şi răspunde intenţiei de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul şi atenţia. Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniţă, este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum şi în predarea matematicii. In şcoală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învăţarea. Trecerea de la joc la învăţare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învăţământ al instituţiilor preşcolare, Continuarea

Stimularea creativităţii prin compunerea şi rezolvarea de probleme la copiii preşcolari

Autor: prof. Tiron Valentina
Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi

În ideea pregătirii copiilor pentru a întâmpina cerinţele unei lumi în perpetuă  schimbare, este necesar ca aceştia să raţioneze clar şi să comunice eficient. Prin munca propriu-zisă în rezolvarea şi compunerea de probleme, copiii descoperă noi căi de gândire şi raţionare, ceea ce le va putea ridica nivelul matematic şi le va putea clădi încrederea în sine.
Rolul cadrului didactic este crucial în asigurarea unui mediu care se încurajeze asumarea riscului, discutarea ideilor şi testarea soluţiilor. Cu cât matematica este legată mai mult de cotidian, cu atât copiii vor conştientiza necesitatea matematicii în lumea lor. Obiectele  concrete din preajma copiilor sunt materia primă asupra căreia copiii acţionează pentru a-şi construi propriile realităţi. La început înţelegerea copiilor este legată de acţiunea lor asupra obiectelor. Înţelegerea lor, în  curs de formare, nu există în afara unor asemenea acţiuni.
Cei mici învaţă matematica prin explorare, ghicitori, observaţii, testare. Accentul  trebuie pus pe gândire şi înţelegere conceptuală şi nu exclusiv pe acurateţea calculului şi a vitezei. Rezolvarea problemelor de matematică reprezintă, în esenţă, găsirea unor soluţii asemănătoare problemelor reale pe care le putem întâlni în practică. Continuarea

Rolul limbajului în dezvoltarea preşcolarului

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr1 Popeşti, Vrancea

 Comunicarea prin limbaj este fundamentul pentru procesele de socializare, cunoastere şi învaţare. Orice întarziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului împiedică dezvoltarea psihică a copilului. Limbajul este un ansamblu de abilităţi de ascultare, atenţie, imitaţie, inţelegere, memorare şi socializare. Stimularea dezvoltării copilului va urmări realizarea funcţiilor limbajului, rol suport pentru dezvoltarea intelectuală. Limbajul îi conferă copilului preşcolar autonomie şi posibilitatea de a se mişca cu usurinţă în mediul înconjurător. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj atrage după sine stagnarea dezvoltării personalităţii copilului, ceea ce duce la modificarea relaţiilor lui cu  oamenii şi cu realitatea înconjurătoare.
Copiii trebuie să dobândească încă de la vremea preşcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea şcolară şi apoi în activitatea şi viata socială de mai târziu. De aici decurge Continuarea