Parteneriatul Şcoală – Comunitate – Părinţi

Autor: prof. Dăncău Constantin Leonard
Şcoala Gimnazială Dumitru Craşoveanu, loc. Izvoru-Bîrzii, jud. Mehedinţi

Impactul şcolii asupra elevilor şi a comunităţii în general este unul major. Şcoala se străduieşte să valorizeze şi să modeleze potenţialul uman prin demersul educativ în sine, dar şi prin identificarea factorilor şi actorilor relevanţi pentru educaţie, prin stabilirea rolurilor şi responsabilităţilor acestora, prin susţinerea parteneriatelor cu toţi factorii sociali interesaţi de îmbunătăţirea educaţiei, nu în ultimul rând, prin promovarea unui sistem axiologic care să stea la baza educaţiei şi chiar a societăţii.
Succesul în educaţie nu depinde numai de o suită de factori subiectivi, ci şi de o paletă de factori obiectivi. Contrar părerii potrivit căreia educaţia se face mai cu seamă în şcoli, studii din domeniul educaţiei, dar şi experienţa cotidiană, ne demonstrează că părinţii, familia şi comunitatea (cu toate instituţiile sale inclusiv Biserica) joacă un rol major în educaţie. Continuarea