Studiu de specialitate – Agonia și visul lui Lucian Vasilescu

Autor: prof. dr. Romelia Popp
Școala Gimnazială „Emil Drăgan”, Ungheni

Între poeţii generaţiei ’90, „Lucian Vasilescu ocupă o figură aparte, el este uşor blazat, puţin taciturn, găsindu-şi în poezie un refugiu iluzoriu, în care îşi dezvoltă cu o migală caracteristică unor spirite introvertite obsesiile care îi bântuie imaginarul” (Dan Pop, Sanatoriul de boli discrete al lui Lucian Vasilescu, 1. 07. 2009, disponibil la http://www.ziaruldeiasi.ro/, accesat la 27.03.2013).
Formula sa poetica se dezvoltă pe spaţii largi, unde versul înaintează lent. Din când în când, versurile sunt străbătute de străfulgerarea unor gânduri şi a unor stări ambigue, pe care autorul Sanatoriului de boli discrete nu le articulează până la capăt; frazele sale recompun datele unui univers articulat din notaţii revelatoare: „soarele apunea răsucind fuioare de lumină. în codrul de termopane fusese încă o zi. una senină./ crâmpeie din acea înserare ajungeau până la mine, răscolind amintiri. despre cum ar fi putut să fie./ despre deşertăciune şi poezie. despre moartea mea splendidă, multicoloră, vie./despre cum arată lumea de dinainte de cea de apoi”. Continuarea