Studiu de specialitate – Aspecte ale stilului în romanul “Ion” de Liviu Rebreanu

Autor: prof. Vatamaniuc Luminiţa Corina
Colegiul Tehnic ”Petru Muşat”, Suceava

„Realitatea a fost pentru mine numai un pretext, pentru a-mi putea crea o altă lume, nouă, cu legile ei, cu întâmplarile ei ” (Liviu Rebreanu – Mărtursiri)

Apariţia romanului „Ion” în 1920 a fost apreciată de critica literară drept o reuşită artistică a lui Liviu Rebreanu care dădea astfel literaturii române o capopdoperă. Dar în acelaşi timp s-a enunţat şi ipoteza conform căreia Rebreanu este un arhitect, un abservator obiectiv al lumii descrise, şi mai puţin un artist al cuvântului, preocupat de limbajul expresiv. De altfel, în numeroase interviuri, profesiuni de credinţă sau pagini de jurnal, Rebreanu însuşi mărturisea că n-a urmărit în creaţia sa exprimarea plastică, ci surprinderea adevărului vieţii.
La o analiză a romanului din acest unghi doi mari critici literari, George Călinescu şi Şerban Cioculescu au ajuns la aceeaşi concluzie:”Fiindcă fraza e lipsită de culoare, deşi observarea limbajului ardelenesc e făcută cu foarte mare exactitate, scrisului lui L. Rebreanu i s-au refuzat meritele artistice. Totuşi le are într-anume înţeles. Ion e opera unui poet epic.” (1), „Calităţile constructorului sunt superioare acelora ale scriitorului, arhitectura apare grandioasă chiar dacă scrisul ne-ar putea dezamăgi prin cenuşiul său.” (2) Continuarea