Învăţământul în derivă

Autor: prof. Simona Chiş
Liceul “Alexandru cel Bun”, Botoşani

         Precum întreaga societate românească, şi învăţământul se confruntă de ani buni cu foarte multe probleme, a căror rezolvare optimă nici măcar nu se întrevede. Cele mai multe dintre acestea pleacă de la subfinanţarea sistemului: cadrele didactice nu sunt remunerate corespunzător, elevii nu sunt recompensaţi pe măsura eforturilor, dotarea şcolilor e insuficientă şi neperformantă, manualele puţine şi vechi, interferenţa factorului politic creează tensiuni etc.

Dintre toate aceste aspecte, ne-am oprit la iniţiativa recentă a desfiinţării şcolilor speciale şi a integrării în şcolile de masă a elevilor cu cerinţe educative speciale (CES). Cum era şi de aşteptat, iniţiativa – deja în curs de testare prin integrarea progresivă a acestor elevi – a stârnit numeroase controverse. Un lucru e însă clar: ministerul, ca şi societatea în ansamblul ei, nu ştie ce să facă în legătură cu aceşti copii, toate iniţiativele fiind experimentale. Integrarea acestor elevi ar părea o soluţie, din mai multe motive umaniste, cu accente emoţionale: elevii cu CES nu trebuie discriminaţi, ei au dreptul la o viaţă normală, se încurajează pregătirea pentru viaţă şi diversitatea ei etc. Dar toate aceste motive par să mascheze, de fapt, un adevăr mult mai simplu şi absolut meschin: intenţia Ministerului Educaţiei de a reduce cheltuielile pentru susţinerea învăţământului special, care nu sunt puţine: instituţii corespunzătoare, personal specializat, personal administrativ, colaborări cu instituţii de sprijin etc. De asemenea, nu se ştie care ar trebui să fie viitorul acestor copii după absolvirea şcolilor speciale, de vreme ce integrarea lor socială şi obţinerea independenţei sunt, foarte adesea, idealuri imposibil de atins. Continuarea

Model de carieră excepțională

Autor: prof. Geanina Radu
Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Brăila

De-a lungul unei zile, un profesor este nevoit să fie actor, prieten, soră medicală, antrenor, detectiv, părinte, căutător de comori care stau uneori, undeva, îngropate sub resemnare. Inocenţi nevindecabili, intrăm în jocurile copiilor, în clasă sau afară, nu atât spre a le arăta cum se face, cât pentru a descoperi lumea împreună.
Odată ieşiţi din această convenţie, redevenim dascăli, însă nu severi, încremeniţi în rigori sau şabloane, ci înţelegători şi răbdători cu fiinţele ce se plămădesc lângă noi. De la înşişi educatorii noştri, am învăţat că dascălii sunt suflete fără ascunzişuri, de o rară sociabilitate, generoşi, calmi, răbdători, reprezentând chipul probităţii morale şi profesionale, al credinţei depline în esenţa condiţiei umane.
Fiecare elev simte nevoia de a fi preţuit, iubit, evidenţiat. Noi, profesorii, le putem demonstra elevilor preţuirea noastră, prin fiecare cuvânt, gest, prin grija pe care le-o purtăm, făcând adânci popasuri în sufletele lor, tulburându-le, până la emoţie. Îi respectăm, prin faptul că îi tratam ca pe fiinţe unice. Le dăm sentimentul siguranţei, mai ales atunci când acţiunile şi cuvintele noastre sunt conforme cu un înalt cod moral. Continuarea

Şcoala viitorului

Autor: prof. Drăgoiu Ramona Paula
Liceul Teoretic „William Shakespeare” Timişoara
 

(în România lui 2033)

După 20 de ani…nu este o continuare a vreunui roman de Alexandre Dumas, ci un exerciţiu de memorie pentru un dascăl din sistemul de învăţământ actual. Avantajul de necontestat al acestui exerciţiu este că în intervalul specificat vom putea arunca o privire asupra acestui articol pentru a ne da seama dacă supoziţiile mele s-au adeverit sau nu.

În primul rând îmi voi imagina cum se vor desfăşura lecţiile de engleză (fac referinţă la disciplina pe care o predau). S-ar putea ca elevii să aibă tablete în loc de caiete, prin urmare partea grafologică, scrisul personalizat ar putea să se reducă la iscălirea propriului nume şi la o semnătură; în rest vom avea parte doar de „typing”. Partea bună a tabletelor este că lecţiile vor deveni mai interactive deoarece vom putea să facem cu uşurinţă o serie de activităţi de „speaking” sau de „listening”, activităţi care în momentul de faţă au de suferit în faţa metodelor clasice, care aduc componenta de „writing” sau de „reading” mai la îndemână. Avantajul este de necontestat pentru marea majoritate a elevilor care învaţă o limbă straină, deoarece este esenţială comunicarea orală, faptul că aproape în orice moment al zilei emitem şi receptăm mesaje bazate pe vorbire. Continuarea

Manualul școlar – rolul său în învățământul de azi

Autor: prof. înv. primar Drăniceanu Elena Dorina
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Craiova, Dolj

În viziune modernă, manualul şcolar este unul din instrumentele de lucru pentru elevi, poate cel mai important, care detaliază în mod sistemic temele recomandate de programele şcolare şi contribuie la organizarea procesului de învăţământ.
Conceput astfel, manualul trebuie să fie mai puţin un depozitar de informaţii şi să conţină într-o măsură mai mare modalităţi de lucru repede explicate în logica expunerii didactice, fiind un prilej de dezvoltare a gândirii şi a altor capacităţi intelectuale, voluţionale, morale, estetice, de realizare a transferului de la un învăţământ axat pe acumulare de cunoştinţe şi capacităţi spre un învăţământ bazat mai mult pe acumulare de competenţe. Continuarea

Step by step – o alternativă la învăţământul tradiţional

Autor: prof. înv. primar  Ion Dumitra
Lic. Pedagogic „Spiru Haret”  Focşani

-articol scris la îndrumarea d-nei prof. Fotin Alexandrina-

După cum bine am constatat cu toţii, fluxul de informaţii din viaţa cotidiană este foarte abundent după Revoluţie. În învăţământul tradiţional ,,şcolile acţionează ca şi cum cel mai important aspect al educaţiei ar fi conţinutul informaţional prin care se educă elevii.Şcolile se concentrează asupra memorării. Produsele sunt faptele pe care elevii le memorează.,,(Caine & Caine). Un studiu făcut de Jan Goodlan -1994- a confirmat că în învăţământul tradiţional modelul obişnuit de transmitere a informaţiei de către învăţătoare este urmat de repetarea informaţiei de către elev.

Aşa se explică apariţia alternativelor educaţionale în învăţământul românesc,una dintre acestea fiind Step by Step. Acesta este creat ca răspuns la cerinţele societăţii, la marile schimbări care au loc. Programele educaţionale pentru copii se bazează pe principiile democraţiei. Copiii din aceste clase sunt încurajaţi să-ţi formuleze şi să- şi exprime propriile opinii, să pună întrebări, să susţină discuţii. Programul Step by Step pentru învăţământul primar pune în valoare respectul reciproc şi responsabilitatea faţă de cei din jur,onestitatea, civismul, seriozitatea. Învăţătoarele care predau în astfel de clase menţin copilul în centrul procesului de învăţare. ,, Educatorii trebuie să le deschidă elevilor calea spre explorarea lumii înconjurătoare, să-i stimuleze să pună întrebări şi să găsească răspunsuri, să-i ajute să înţeleagă complexitatea lumii.,,(Brooks) Prin Step by Step ni se arată o nouă imagine a claselor, o imagine care reflectă posibilităţile lumii şi potenţialul fiecărui copil.

În clasa dominată de învăţătoare şcoala pregăteşte elevii pentru viaţă, iar în cea orientată după necesităţile copilului, şcoala face parte din viaţă. Continuarea

Metode didactice moderne utilizate în învăţământul şcolar actual

Autor: prof. înv. primar Onofrei Maria
Școala cu clasele I –VIII Drăgănești, jud. Neamț 

Dezideratele de modernizare şi perfecţionare a metodologiei didactice se înscriu pe direcţia sporirii caracterului activ-participativ al metodei de învăţare, pe aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ în valorificarea noilor tehnologii instrucţionale, care să-l implice pe copil direct în procesul de învăţare, stimulându-i creativitatea, interesul pentru nou, dezvoltarea gândirii, reuşind să aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului său potenţial. Metodele constituie instrumente de prim rang în mâna educatorului, este calea eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor. Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade, Cerghit, Mucchielli) metodele didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în:

  • metode tradiţionale/clasice: expunerea, conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia;
  • metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, brainstorming-ul, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare.

Însă nu tot ce este „vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este „nou” este şi modern. Dintre aceste moderne metode didactice fac parte cele ce duc la creşterea gradului de participare – implicare a copiilor, la dezvoltarea structurilor cognitiv motrice şi practico-aplicative a acestora. Definitoriu pentru folosirea metodelor activ-participative este caracterul lor stimulativ, din punct de vedere fizic şi psihic, precum şi posibilitatea alternării activităţilor individuale şi de grup, în scopul atingerii „optimum-ului” motivaţional şi acţional la nivelul copiilor care se văd angajaţi şi trebuie să îşi asume noi roluri şi responsabilităţi în propria formare.Rolul metodelor didactice moderne este acela de a crea un context situaţional, astfel încât cel care învaţă să fie angajat şi să participe în mod activ la realizarea obiectivelor predării, să asigure transformarea lui în subiect al propriei formări; aceste metode se caracterizează printr-o permanentă deschidere la înnoire, la inovaţie. Tendinţele principale ale înnoirii şi modernizării metodologiei de instruire ar fi: Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Gr.nr.1 Roșia de Amaradia/jud.Gorj

Menirea educaţiei este aceea de a pregăti armonizarea vieţii individuale cu  viaţa socială, ceea ce înseamnă achiziţionarea de către individ a unor facultăţi sufleteşti graţie cărora să poată fi implicat in viaţa spirituală a comunităţii şi să  poată participa la activitatea specifică organismului social. Deşi educaţia nu poate face totul,ea poate contribui foarte mult.Fără a exclude rolul eredităţii, noi, dascălii, trebuie să ştim că “a educa inseamnă a exercita conştient şi intenţionat ,cu plan şi cu metodă o înrâurire asupra individului ,in scopul de a forma din el omul pozitiv,atât pentru societate cât şi pentru el insuşi. Avem sarcina şi datoria să îi dezvoltăm şi să îi disciplinăm inteligenţa, afectivitatea şi voinţa, prin conformarea lor funcţională la legile logice,morale şi etice.Odată cu aceste deprinderi normale de funcţii sufleteşti generale, omul trebuie să primească o anumită specializare profesională,care să îl facă util şi necesar societăţii.

Integrarea socială a individului se face de la o vârstă fragedă,atunci când este subiect al educaţiei timpurii in creşă sau in grădiniţă.

Pedagogia socială ne furnizează datele referitoare la  formarea  personalităţii copiilor in conformitate cu cerinţele societăţii,ale comunităţii in care vor creşte şi o vor aservi.

Invăţământul adaptat regionalismului educativ a fost o directivă românească ,derivată din filosofia purităţii valorilor rurale.In procesul actual,complex de transformare globalizatoare educaţia are  rolul de a mijloci adaptarea ,in primul rând prin comunicarea interumană..Educaţia sprijină direct transformările şi noile exigenţe sociale prin instruirea adaptată la o societate in permanentă schimbare.Invăţământul românesc are ca finalitate educaţională dezvoltarea conştiinţei necesare continuării propriei formări pe tot parcursul vieţii.Individul trebuie să inveţe să devină cetăţean al planetei fără a –şi pierde rădăcinile,jucând un rol si in viaţa propriei natiuni şi a comunităţii locale de unde provine.

Orientarea educaţiei spre a învâţa să fiiasigură dezvoltarea multilaterală a omului, calitătile de individ-cetăţean in slujba propriei  naţiuni,dar şi a lumii. Continuarea

Curriculum la decizia şcolii – factor de motivaţie pentru o învăţare de calitate

Autor: prof. înv. primar Șugar Anca Ioana
Șc. cu cls. I-VIII „Dr. Vasile Lucaciu” Satu Mare

Şcoala românească de azi este în plin proces de restructurare şi reorganizare. Rolul şcolii este de a-i ajuta pe toţi tinerii să reuşească în viaţă. Reuşita în viaţă este condiţionată de reuşita şcolară. Se impune atât revalorizarea dimensiunii subiective a actului educaţional, cât şi crearea unui spaţiu educaţional care să contribuie la restabilirea dialogului dintre individ şi societate, subiectiv şi obiectiv, raţional şi afectiv. Se produc astfel mutaţii importante în sfera sistemului de valori şi se aduce în prim plan individualitatea.

Legea învăţământului stabileşte ca ideal educaţional al şcolii româneşti dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creative. Omul viitorului trebuie să posede şi cunoştinţe de matematică, algoritmi, scheme logico-matematice care să-l ajute să înţeleagă şi să opereze cu noţiuni specifice. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI precizează că educaţia trebuie organizată în jurul a 4 tipuri fundamentale de învăţare, care pe parcursul vieţii constituie pilonii cunoaşterii:

A  învăţa să înveţi; A învăţa să faci; A învăţa să trăieşti împreună cu alţii; A învăţa să fii;

Modificările apărute în evoluţia societăţii româneşti, şi nu numai, se reflectă şi în modul de organizare şi derulare a învăţământului, de la nivel macroeducaţional , până la ora de curs. Continuarea

Învăţarea creativă

Autor: prof. Tiron Valentina
Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir, Huşi

Rolul cel mai important în stimularea potenţialului creativ revine învăţării creative, formă complexă de învăţare care „în final realizează comportamente individuale şi colective orientate preponderent spre căutarea, aflarea noului, originalului şi valorosului ca elemente definitive ale creativităţii” (Moraru I., Ştiinţa şi filozofia creaţiei, E.D.P. Bucureşti, 1995).

A. Stoica prezintă elementele definitorii ale învăţării menite să stimuleze creativitatea: metode activ – participative, atmosferă permisivă, relaţie cadru didactic – copil autentic democratică, de cooperare, stimulativă, o atitudine deschisă, receptivă, încurajatoare şi un comportament didactic creativ (Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi educare, E.D.P. Bucureşti 1993).

Învăţarea creativă este o formă specifică de învăţare bazată pe propria acţiune şi pe rezolvarea de probleme, necesitând angajarea subiectului cu toate disponibilităţile sale.

S-a impus  necesitatea unui învăţământ activ conform psihologiei acţionale, acesta realizându-se prin învăţarea prin receptare reproducere şi învăţare prin descoperire. Una dintre cerinţele obligatorii în practicarea învăţării prin receptare reproducere este ca metodele şi procedeele folosite în cadrul ei să ducă cu necesitate la receptarea conştientă, care să integreze organic cunoştinţele noi în sistemul structurilor cognitive  existent în conştiinţa copiilor.

,,Învăţarea prin descoperire indiferent dacă se realizează prin condiţionare operantă, prin problematizarea învăţământului, modelare sau sub forma dialogului euristic, este o formă de învăţare foarte complexă deoarece pune în stare activă toate instrumentele intelectuale de la cele mai simple până la cele mai complexe”. (Matei N. C., Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ,  Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982).  Continuarea

Actorii educaţiei (profesorul, elevul, relaţia lor, bariere)

Autor: prof. Rusan Oana-Raluca
Şcoala cu clasele I-VIII nr.195, Sector 3, Bucureşti

Profesorul este unul dintre cele mai importante elemente ale învăţământului, deoarece de felul cum proiectează lecţia şi o pune în practică depind atragerea elevului şi eficienţa sistemului.

Cadului didactic i s-a cerut să aibă o bună „pregătire de specialitate şi psihopedagogică”[1] pe care să o completeze permanent prin cursuri, cercuri  pedagogice, sesiuni ştiinţifice etc.

„ «Vocaţia pedagogică» şi o serie de calităţi morale(« însuşiri morale şi de caracter care-i înlesnesc comunicarea şi dialogul permanent cu elevul») «dragoste pentru copii», «bună dispoziţie şi umor», «capacitate de asimilare şi sinteză», «bună memorie, ordine şi claritate în gândire, atenţie distributivă şi spirit de observaţie», «plasticitatea vocabularului», «tactul pedagogic» etc. )[2] sunt câteva dintre elementele ce compun portretul dascălului ideal.

Creativitatea[3] este o altă trăsătură de personalitate a profesorului care rezultă dintr-o „perfectă pregătire profesională, psihopedagogică şi metodică a specialităţii” La clasă,profesorul trebuie trateze diferenţiat elevii ţinând cont de „particularităţile individuale şi psihosociale”, evitând să devină”un rutinier în aşteptarea pensiei”. Continuarea

Rolul comunicării în asigurarea unui climat organizaţional adecvat în şcoală

Autor: prof. Boţu Tatiana,
Grădiniţa cu P.P.nr.10 Huşi

 Prin comunicarea umană se realizează o interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între persoane; ea poate contribui la întărirea, destabilizarea sau modificarea comportamentului individual în funcţie de conţinutul mesajului, de personalitatea celui care-l transmite, modul de transmitere, precum şi de permiabilitatea de a-l prelucra şi accepta a celui care-l primeşte. „În organizaţiile şcolare, comunicarea şi climatul se corelează foarte strâns: o bună cunoaştere contribuie la menţinerea unui climat adecvat şi, reciproc, un climat corespunzător  facilitează  o comunicare eficace.”[1]

Comportamentul membrilor dintr-o organizaţie şcolară este determinat atât de sistemul de norme stabilite prin regulamentul şcolar şi prin regulamentul de ordine interioară, cât şi de temperamentul fiecăruia, de nivelul de cultură, de convingerile şi aspiraţiile sale, de managementul practicat în organizaţia respectivă. Astfel, un management autoritar la nivelul şcolii induce un climat tensionat, în care toţi se „închid” în ei înşişi, nu comunică deschis, se privesc cu suspiciune şi nu se simt  stimulaţi să participe la bunul mers al activităţii. Ori, un management participativ stimulează comunicarea între cadrele didactice, între aceştia şi elevi, ca şi între educatori şi director, făcând din fiecare membru al colectivităţii şcolare un participant activ şi responsabil la viaţa şi activitatea acesteia. „Prin comunicare, omul modern se analizează pe sine, îi analizează pe cei cu care se află în interacţiune şi – în ultimă instanţă – poate găsi un mod propriu de investigarea a lumii care îl înconjoară.”[2]

Continuarea

Managementul valorilor în resursele umane

Autor: prof. Boţu Tatiana,
Grădiniţa cu P.P.nr.10 Huşi

Resursele umane constituie elementul creator, activ şi coordonator al activităţii din cadrul organizaţiilor, ele influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor materiale, financiare şi informaţionale. A descrie oamenii ca fiind „resurse” le subliniază importanţa şi arată faptul că managementul lor cere nivele înalte de preocupare sinceră faţă de oameni, atenţie şi profesionalism.
Dezvoltarea resurselor umane din educaţie are ca obiectiv diversificarea ofertelor de educaţie iniţială şi continuă şi a oportunităţilor de carieră pentru cadrele didactice şi alte categorii de resurse umane din sistemul de educaţie si formare iniţială. Orice organizaţie şcolară este în creştere şi, de aceea, trebuie stabilite metode de găsire şi angajare de oameni care să posede abilităţile solicitate.
Resursa umană a organizaţiei este adesea denumită „cel mai valoros activ”[1], deşi nu apare în evidenţele contabile. Succesul organizaţiei depinde însă de modul în care membrii săi pun în practică obiectivele acesteia; de aceea capacităţile şi calitatea resurselor umane sunt definitorii pentru rezultatele organizaţiei într-o formă de planificare a resurselor umane.
Una din provocările cele mai importante pentru conducerea unei şcoli este accelerarea transformării sale într-o organizaţie modernă şi responsabilă. Introducerea unui Cod  de conduită şi  valori susţine angajamentul faţă de calitatea modului în care şcoala îşi desfăşoară activitatea şi responsabilitatea faţă de angajaţii săi. Continuarea

Studiu de specialitate: Particularităţi ale activităţii instructiv-educative desfăşurate în condiţiile învăţământului simultan

Autor: înv.Velniciuc Florin
Şcoala cu cl. I-VIII Zvoriştea, Suceava

   Faptul că în unele unităţi de învăţământ numărul de elevi pentru o serie de clase se situează sub prevederile legale, impune încredinţarea realizării sarcinilor didactice pentru pentru două  clase unui singur cadru didactic. Această situaţie este determinată de realităţile obiective privind aşezarea populaţiei pe teritoriul ţării, precum şi de gradul de mobilitate al populaţiei din ultimii 15-20 de ani. Dreptul oricărui cetăţean la educaţie obligă statul să asigure condiţiile necesare ca şi copiii din cele mai îndepărtate cătune să aibă acces la  şcoală în condiţii apropiate de cele din centrele de comună . Acest sistem nu se întâlneşte doar în ţara noastră, el fiind utilizat, de zeci de ani, în zone izolate din Vestul Europei (Spania,Franţa, Italia).
În şcolile cu predare simultană, procesul instructiv-educativ se desfăşoară după aceleaşi documente de politică educaţională ca şi în celelalte unităţi de învăţământ, ceea ce diferă fiind modul de organizare a procesului didactic. Mai precis, învăţătorul care lucrează într-o astfel de şcoală realizează o parte a activităţii didactice simultan cu cele două clase pe care le are spre îndrumare. Nu recomandăm desfăşurea actului pedagogic simultan cu trei sau patru clase întrucât reducerea timpului acordat activităţii directe cu fiecare clasă duce la scăderea calităţii demersului instructiv-educativ întreprins.
În ceea ce priveşte repartizarea claselor, practica pedagogică a arătat că gruparea cea mai bună este aceea în care sunt reunite clasa I cu clasa a III-a şi clasa a II-a cu clasa a IV-a. În cazul şcolilor cu trei posturi de învăţător se va ţine cont de numărul elevilor fiecărei clase. Totuşi, Continuarea

Valenţe formative ale procesului de rezolvare de probleme

                                                   Autor: prof. Tiron Valentina
Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi

 Rezolvarea de probleme constituie activitatea matematică cea mai bogată în valenţe formative. Participarea activă la soluţionarea problemelor pune la încercare gândirea elevilor, îndeamnă la extindere şi transfer de cunoştinţe, la recreare şi originalitate în găsirea răspunsurilor.
Valoarea formativă a rezolvării de probleme este semnificativă pentru că participarea şi mobilizarea intelectuală a elevilor la o astfel de activitate este superioară altor demersuri matematice, elevii fiind puşi în situaţia de a descoperi ei înşişi modalităţi de rezolvare şi soluţionare, să formuleze ipoteze şi apoi să le verifice.
Rezolvarea de probleme dezvoltă spiritul de iniţiativă şi independenţă, spiritul critic, îndrăzneala, spiritul de răspundere, flexibilitatea intelectuală.
Cadrului didactic îi revine sarcina de a organiza activitatea de gândire a elevului în mod judicios şi corespunzător forţelor sale, de a-l face să aibă încredere în el, de a-l stimula pornind de la probleme simple către probleme complexe.
Pentru ca activitatea de rezolvare a problemelor să îşi materializeze valenţele formative în direcţia dezvoltării şi exersării  gândirii creatoare, este nevoie de un conţinut al problemelor şi o orientare a activităţii de rezolvare potrivite acestui scop. Selecţionarea şi orientarea problemelor după gradul de dificultate  pe care îl reprezintă în rezolvare îi ajută  pe elevi să parcurgă drumul ascendent al formării capacităţilor necesare rezolvării problemelor, printr-un efort gradat, printr-un antrenament permanent. Continuarea

Studiu de caz

                                                               Autor: prof. Tiron Valentina,
Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi

 

Elev: U. E.; 18 ani; clasa XI SAM, Colegiul Agricol ,, Dimitrie Cantemir’’, Huşi
Portret:
-agitat în general, foarte rar liniştit;
-prezintă dezinterest total faţă de ore, este foarte receptiv la reacţiile de comportament negativ ale colegilor din clasă implicându-se foarte activ în crearea de situaţii necorespunzătoare vieţii de elev;
-ostil, obraznic, sfidător faţă de profesori;
-irascibil, fără răbdare, neliniştit, mereu în căutarea unor preocupări diferite de cele fireşti din cadrul orei;
-permanent dornic de a atrage atenţia colegilor prin gesturi şi vorbe care să deranjeze ora;
-inconştent de gravitatea vorbelor sale, iresponsabil;
-răzbunător, teribilist;

Soluţii:
-atenţionare directă ori de câte ori e necesar ;
-discuţii în colectivul clasei, evidenţierea îndatoririlor elevului din Regulamentul Şcolii;
-discuţii cu dirigintele clasei şi cu alţi profesori care predau la clasă;
-fiind avertizat de mai multe ori, neobţinându-se efecte pozitive s-a scăzut nota la purtare;
-solicitarea acestuia în cadrul orei atunci când e nevoie de a se răspunde la întrebări, încercând să-l conştientizez că având un astfel de comportament  nu este atent la oră şi notele sale vor fi mici;
-aducerea la cunoştinţă părinţilor în cadrul şedinţei cu părinţii;
-discuţii în cadrul Consiliului Profesoral pentru eliminare pentru 3 zile în vederea prestării anumitor munci la sectorul zootehnic; Continuarea

Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr 1 Popeşti, Vrancea

 Preşcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane. Pe parcursul ei inregistrăm ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achizitii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale . De aceea , nu putem face abstracţie de una din dimensiunile esenţiale pentru întreaga dezvoltare şi afirmare a personalităţii –creativitatea.
Din această perspectivă, subliniem că profilul psihologic al vârstei preşcolarităţii cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea şi stimularea potenţialului creativ. Stimularea creativităţii este un demers socio-educaţional complex, ce cuprinde simultan fenomenele de activizare ( incitare şi susţinere ) antrenare, cultivare şi dezvoltare prin actualizarea virtualitităţilor creative, pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă .
Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi afirmării şi dezvoltării creativităţii, cum ar fi: factori structurali, intriseci creativităţii; factori de climat general în dezvoltarea şi afirmarea personalităţii copiilor ; factori de ambianţă psihosocială şi respectiv de climat psihoeducaţional –stimulativ pentru afirmarea şi evoluţia creatoare. Totodată este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice de stimulare şi antrenare a creativităţii. Orice fenomen de cautare euristică sau de noi restructurări şi reformulări ce pot fi rod al unui efort independent contribuie la antrenarea potenţialului creativ. Continuarea

Rolul şi aplicaţii ale jocului didactic matematic la preşcolari

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr. 1 Popeşti,Vrancea

Jocul didactic este  „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”. Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă  şi formativă specifice procesului de învaţământ. Imbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive îi face pe copii să traiască stări afective complexe care determină participarea cu interes a acestora la activitate. Jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc.

După conţinutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ş.a. La baza acestui criteriu stau conţinuturile activităţii de învăţare.

M-am oprit asupra jocurilor pentru dezvoltarea reprezentarilor matematice.

Cercetările facute de specialişti în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoştinţelor matematice în învaţământul preşcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoştinţe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acţiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor şi abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preşcolarilor şi răspunde intenţiei de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul şi atenţia. Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniţă, este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum şi în predarea matematicii. In şcoală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învăţarea. Trecerea de la joc la învăţare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învăţământ al instituţiilor preşcolare, Continuarea

Tema pentru acasă şi efectul acesteia asupra rezultatelor şcolare ale elevului

Autor: prof. înv. primar Zaharia Jenica
Şcoala cu clasele I – VIII, Nr. 1
Mărăşeşti, jud. Vrancea

Rezultatele mediocre la invăţătura ale unor elevi m-au determinat să cercetez cauzele acestui fenomen. Am ajuns la concluzia că nu numai lecţiile formal predate, incapacitatea multor elevi de a munci independent, felul cum se dau unele teme pentru acasă, dar şi nerespectarea regimului zilnic, precum şi condiţiile cu totul necorespunzătoare în care unii copii trebuie să-şi pregătească temele, au dus la această stare de lucruri. Voi încerca în cele ce urmează să concretizez unele din aceste aspecte şi să arăt cum pot contribui temele de acasă la consolidarea cunoştinţelor elevilor.

Înainte de a da elevilor temele pentru acasă, trebuie sa ştim cât timp este necesar pentru efectuarea tuturor temelor, ca să nu depaşim timpul afectat pentru pregătirea lor. Din păcate, însă, nu ţinem cont de acest timp rezervat pentru pregătire. Îi supraîncărcăm cu teme scrise şi uităm că elevii trebuie Continuarea

Colaborare familie – școală

Autor: instit. Mirela Despa
Grădiniţa Nr.1 Popeşti ‚Vrancea

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune. Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta.
Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei. Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.
Continuarea

Educația pentru toți

Autor: prof. înv. prim. Diaconescu Daniela
Colegiul Naţional ,,Elena Cuza”- Craiova

Epoca contemporană, a cărei esenţă se exprimă prin fenomenul de accelerare, impune educaţiei ideea de schimbare pe direcţia unei educaţii pentru toţi, ca ea să pregătescă oameni pentru cerinţele viitoare ale societăţii.
Va trebui ca noi, educatorii, să ne obişnuim tot mai mult cu faptul că pedagogia nu înseamnă un „reţetar”, ci o carte cu întrebări. Devine tot mai evident că nu numai educatorul este responsabil pentru o educaţie de calitate, ci toţi actorii sociali implicaţi, pentru că valorile cele mai eficiente sunt legate de lucrul în echipă şi de parteneriatul educativ. Iată de ce primul lucru ce trebuie accentuat este că în aplicarea educaţiei pentru toţi se valorizează nu numai posibilităţile şi premisele de dezvoltare ale fiecărui copil, ci şi potenţialul şi motivaţia de schimbare şi dezvoltare profesională a fiecărui educator.
De ce este greu de înţeles educaţia pentru toţi? Pentru că ne este greu să ne schimbăm percepţiile, ideile tradiţionale despre educaţie. Nu putem înţelege educaţia pentru toţi dacă nu vedem, acţionăm şi înţelegem altfel educaţia: ca proces, iar copiii şi adulţii, ca „actori”ai ei. Educaţia pentru toţi ne îndeamnă să gândim diferit faţă de modul tradiţional în care înţelegeam şi realizam formarea copiilor. Continuarea