Familie – școală, interacțiune și comunicare pentru reușita școlară

Autor: ed. Dobraniș Mădălina
Grădinița Botești, Bacău

„Multe dintre lucrurile de care avem
Nevoie pot să aştepte, copilul nu poate.
E perioada în care se formează din punct
De vedere fizic, când mintea i se dezvoltă.
El nu înseamnă mâine; el înseamnă azi.” (Gabriela Mistral)

1. REUŞITA ŞCOLARĂ
Reuşita şcolară este ţelul întregului proces de învăţământ. Analiza reuşitei şcolare se face în strânsă legătură cu eşecul şcolar. Cercetările au relevat condiţionarea reuşitei şcolare de influenţa unei constelaţii de factori cu acţiune variabilă, ceea ce oferă posibilitatea ca prin potenţarea unora să se atenueze efectul altora mai puţin confortabili şi mai uşor de manipulat, în scopul ameliorării performanţelor. Iată câteva aspecte ce favorizează reuşita şcolară:
a) Influenţa caracteristicilor individuale ale elevilor;
b) Factori socio-familiali;
c) Grupul şcolar;
d) Factori şcolari. Continuarea

Studiu de specialitate: Colaborarea familie – şcoală

Autor: prof. înv. primar Antoaneta Onel
Școala cu cls. I-VIII, Sagna, Neamț 

Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor educativi: şcoală, familie, comunitate. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această comuniune. Şcoala şi familia sunt două instituţii care au nevoie una de alta.
Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.
Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, cât şi un climat familial, afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.), ignorând importanţa unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă.

Acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membrii ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei.

Este necesar ca părinţii să îşi schimbe optica pe care o au asupra întâlnirilor din mediul şcolar, aceastea putând deveni un sprijin real în îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil, părinte şi cadru didactic. Cercetările arată că „în programele în care părinţii sunt implicaţi elevii au performanţe mai mari la şcoală decât aceleaşi programe, dar în care părinţii nu sunt implicaţi” (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinţilor în viaţa şcolară a copiilor lor influenţează şi rezultatele acestora, în sens pozitiv: cu cât părinţii colaborează mai bine cu şcoala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate. Continuarea