Gândirea social – estetică a lui Eminescu în „Scrisori”

Autor: prof. Vatamaniuc Luminiţa Corina
Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Suceava

“Eminescu (…) a fost şi rămâne cea mai copleşitoare mărturie despre forma inegalabilă pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimentează din adâncimile fertile şi insondabile ale unui fond autentic.” (Ștefan Augustin Doinaș)
Marile resurse ale gândirii social-estetice a lui Eminescu, concepţia despre viaţă şi lume a poetului, protestul său romantic împotriva demagogilor contemporani, împotriva falselor idealuri ce caracterizau exponenţii societăţii suprapuse a vremii sale, indignarea şi revolta poetului împotriva viciilor incurabile îşi găsesc o expresie artistică desăvârşită în memorabilele sale Scrisori.
Scrisorile lui Eminescu ( I, II, III, IV, V – Dalila) sunt epistole literare cu un puternic caracter satiric, care duc mai departe şi umplu de lumină drumul deschis în literatura noastră, în veacul trecut, de Grigore Alexandrescu şi Costache Negruzzi, apoi continuat de Bolintineanu, Alecsandri şi Hasdeu. Continuarea

Studiu de specialitate – Suflul mereu nou al clasicului Eminescu

Autor: prof. Mera Daniela
Colegiul de Industrie Alimentară ,,Elena Doamna”, Galaţi

Eminescu validează o particularitate a spiritualităţiiromâneşti: legătura indestructibilă între modernitate şi clasicitate, regăsită la cei mai valoroşi creatori. Clasicismul se oglindeşte printr-o perspectivă de dulci proporţii, prin armonia aproape cosmică între fiinţa umană şi natură. Elementele care, în creaţia populară, reliefează aceast aspect al vieţii, tărâm al clasicităţii, îndeosebi la români, sunt frunza verde şi codrul. Folclorul se constituie într-un spaţiu al clasicităţii. În creaţia eminesciană se proiectează simultan dimensiunea clasică, dar şi cea modernă.
Tot ceea ce la Eminescu ilustrează cuprinzător natura, vegetalul, împletind elementele senzorialului, toată abundenţa de senzaţii tactile, olfactive, auditive, vizuale, tot acest cumul de senzaţii de concret senzorial pentru crearea ambianţei în care se desfăşoară ora de iubire poate fi asimilat cu poezia simbolistă, ramură a creaţiei moderne de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În acest sens, măsura în care miresmele, sunetele, culorile interferează, exprimă un Eminescu deschis spre înnoire. În clipele de dragoste din sublima oră de iubire, se descoperă ceea ce critica modernă apreciază a fi o vară a erosului, o admirabilă împlinire, în realitate armonizarea fiinţei cu ceea ce înseamnă forţa germinativă a erosului în univers.
În Scrisoarea IV, de pildă, prima parte adânceşte sensurile erosului poetului, cu dorinţa intensă pentru împlinirea absolutului în iubire; cea de-a doua, teribila prăbuşire, mirajul iubirii. Scena de iubire între castelană şi cavaler se produce într-o atmosferă văratică. Acest lexem înglobează cuprizător erosul plenar, petrecut în ambianţa regenerativă a naturii, care exaltă de plăcerea sevelor pământului. Pe lac plutesc dalbe lebede, împrejur flori gingaşe anină printre zăbrelele balconului, roze de Şiraz, de un roşu-viu şi liane felurite risipesc pete de culoare, totul este vegetal, înţesat de frumuseţe, pace, în iarba înflorită ,,somnoros suspin-un greier“. ,,E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul“ …
Cântecul greierului, murmurul naturii sunt percepute auditiv plenar. Mireasma ierburilor este resimţită peste tot, trandafirul se proiectează peste coardele chitarei. Natura sublimă din noaptea de vară este însufleţită de eros. În viziunea poetului, virtuala întâlnire de dragoste s-ar fi petrecut, membrii cuplului ar fi plutit pe ape, iubirea s-ar fi reflectat pe natura atotcuprinzătoare, pe cosmos. Într-o fericire deplină, ei trec dincolo de tărâmul care delimitează realul de ireal.
În Sara pe deal, de pildă, o împletire de imagini vizuale, auditive, cinetice ţes diferite traiectorii în locul dintre vale şi deal unde se regăsesc îndrăgostiţii. El, din vale, se precipită spre vârful dealului unde, ca pe un munte cosmic vegheat de salcâm ca de un arbore al vieţii, de un axis mundi, ea îl aşteaptă.Întâlnirea nu se realizează însă. Splendida imagine finală, de o candoare şi un hieratism rar, izvorăşte dintr-o accelerare a unei fantezii aprinse spre un viitor stăvilit pentru a prelungi nesfârşit utopica clipă de dragoste: ,,Ne-om răzima capetele unul de altul/ Şi surâzând vom adormi sub înaltul,/ Vechiulsalcâm.//“. (FRAGMENT)

Studiu de specialitate – Cum arăta Eminescu?

Autor: prof. Nistor Săndița
Școala „Dimitrie Sturdza” – Tecuci

„Pășiți încet, cu grijă tăcută, feții mei, / Să nu-I călcați nici umbra, nici florile de tei / Cel mai chemat s-aline din toți și cel mai teafăr / Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr” (Tudor Arghezi, Inscripție pe amfora Lui)
Despre Eminescu s-a scris mult: biografii, monografii, studii critice, istorii literare, etc. Despre viață și despre operă…Însă poetul poate fi cunoscut cel mai bine din opera sa, cuprinsă azi în opt mari volume, publicate de Editura Gunivas: Poezie (vol.I), Proză, teatru, literatura populară (vol.II), Fragmentarium-corespondență (vol.III), Traduceri (vol.IV), Publicistică (vol.V-VIII). Continuarea

Eminescu și Ion Barbu – paralelă literară

Autor: prof. Crina Salnicean
Colegiul Tehnic”Aurel Vlaicu”, Baia Mare

Am ales spre analiza comparativa doua texte literare studiate, precum: ”Luceafarul” de M.Eminescu si “Riga Crypto si lapona Enigel” de Ion Barbu.

Cele doua creatii poetice prezinta atat asemanari , cat si deosebiri. De  remarcat sunt elementele comune celor doua texte literare, si anume: incadrarea in genul epic prin naratiunea cu caracter alegoric, prin prezenta personajelor-masti, prin relatare la persoana a treia, prin imbinarea descrierii cu dialogul. Un alt element comun este tema: incompatibilitatea dintre doua lumi, aspiratia spre un ideal absolut, nefericirea geniului, iubirea imposibila. De asemenea, actantii fac parte din regnuri diferite, din lumi diametral opuse: luceafarul – planul universal-cosmic, fata de imparat – planul uman-terestru; riga Crypto –regnul vegetal, iar lapona- regnul animal. Creatia barbiana a fost considerata de critica literara, si pe buna dreptate, “un Luceafar intors”, deoarece idila dintre regele-ciuperca si lapona se realizeaza in visul fetei, acesteia ii sunt adresate trei chemari-descantec, incantatii magice, tentatiile lumii terestre urmate de refuzurile fetei, iar in finalul poemelor personajul inferior isi gaseste perechea, in timp ce personajului cu aspiratii superioare ii este dat sa traiasca singur si nefericit, in cautarea iubirii sau a cunoasterii absolute. Continuarea

Eminescu interzis / Spre Eminescu

Eminescu interzis. Gândirea politică – Radu Mihai Crișan

„Bădie Mihai Eminescu,
Prin cartea aceasta voiesc să te redau pe tine însuţi ţie. Cu înseşi cuvintele tale. Aşa cum le-ai încredinţat eternităţii prin scrisul tău jurnalistic. Fireşte, n-o fac cu ochi cuminţi de fată. (Precum ştiu că ai fi preferat.) Dar cu ochi nebatjocoritori de român. M-am străduit să strâng în ea ideile-axă ale gândirii tale. Politice, economice, sociale. Să le articulez ca sistem. Aşa încât semenii noştri să te poată cunoaşte.

Eminescu interzis. Gândirea politică (PDF)

National awakening upon Mihai Eminescu (PDF)

Spre Eminescu – Radu Mihai Crișan

„Spre Eminescu. Răspuns românesc la amenințările prezentului și la provocarile viitorului” este o lucrare care, așa după cum precizează domnul Radu Mihai Crișan, “se sprijină pe scrierile lui Mihai Eminescu, având în vedere, desigur, și lucrări din bogata literatură economică a perioadei în care el a trăit și despre această perioadă”.

Spre Eminescu (PDF)

Studiu de specialitate – Modernitatea poeziei eminesciene

Autor: prof. Chiş Simona
Grupul Şcolar „Alexandru cel Bun”, Botoşani

Oare ce se mai poate spune astăzi despre Eminescu, ce să nu fi fost spus deja? Câte mii de pagini s-au scris despre poetul naţional, ieşite din condeie de mari critici, de jurnalişti, profesori, studenţi şi elevi, sau simpli diletanţi? Câte coloane s-au acordat ilustrului nume în dicţionarele, istoriile literare, manualele, periodicele literaturii noastre? Câte abordări critice, filozofice, sociologice, mistice a prilejuit vasta sa operă? Câte dezbateri, simpozioane, lecturi, discuţii pro sau contra, pe marginea vieţii şi operei sale?

Evident că acest lucru se întâmplă cu oricare dintre autorii mai mult sau mai puţin celebri ce apar zilnic pe scena literară. Răspunsul ar fi că tocmai în aceatsa constă provocarea: a încerca să găseşti ceea ce nu a fost încă spus – sau scris – şi merită dreptul la semnătură, a avea curajul – cam nebunesc – de a risca să fii socotit sau imitator, sau mediocru, sau amator.

Opţiunea noastră, dată fiind alegerea relativ limitată, ar merge spre o critică a criticii eminescologilor…spre realiarea unei sinteze bine structurate a tuturor interpretărilor notabile care există până la această dată. Cum această întreprindere este foarte laborioasă, demnă de un cărturar dedicat, lăsăm altora această sarcină dificilă şi ne vom orienta spre mai lipsitul de pretenţii eseu, cu speranţa că, tot cercetând şi perseverând, ne vom gâsi într-o bună zi „nişa” în teritoriul eminescologiei. Să mai spunem că, fără dorinţa de a stârni vreo polemică, ideile acestui eseu se sprijină în special pe scrierile eminesciene antume. Continuarea