Educația începe din prima zi

Autor: prof. Claudia Ghețu
Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, Brăila

“Ce bine este crescut!”, “Ce prost este crescut!“, “Nu are cei 7 ani de acasă!” Rostim frecvent aceste cuvinte, dar știm oare ce înseamnă? Cine este responsabil pentru o rea creștere sau mai cu seamă cine are un rol hotărator în educația copilului.
În primul rand părinții încep să-i învețe pe copii bunele maniere sau să le ofere cei șapte ani de acasă de îndată ce aceștia se nasc. Acest lucru se face prin exemplu. Deși pot face ceea ce le spunem, copiii fac mai degrabă ceea ce facem noi. Bunele maniere îi vor oferi copilului instrumentele de care are nevoie în viață. Principiile care guvernează etichetase bazează pe respectul pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru. Ele îl învață pe copil să-i trateze pe ceilalți cu bunătate și înțelegere și să țină cont de sentimentele acestora.
De asemenea, copilul va căpăta încrederea în sine pe care i-o va da faptul că știe ce și cand trebuie făcut. Nimeni nu vrea să fie ignorant. Această încredere crește odată cu abilitatea copilului de a-i percepe pe cei din jur și de a lega relații care să îl mulțumescă. Continuarea

Educația prin carte și pentru carte

Autor: prof. Neamu Ioana
Școala Gimnazială Nr. 5, Alexandria, Teleorman

Educația și natura sunt asemănătoare – educația îl formează pe om dându-i o nouă natură.Ne naștem slabi și avem nevoie de putere; ne naștem neputincioși și avem nevoie de ajutor; ne naștem mărginiți și avem nevoie de judecată. Ceea ce ne lipsește ne este oferit de educație. În urma demersului de autocunoaștere și de perfecționare șipentru că ne pasă, vom încerca să oferim o motivație subiectului în dezbatere.
„Educația aduce cumpătare celui tânăr, consolare celui bătrân, bogăție celui sărac și podoabă celui bogat. Valoarea educației este asemenea omului – omul dotat și cu educație și cu cultură este prețuit pretutindeni.” (Diogenes-Cinicul VI, 26)
Profesorul are rolul de a stârni curiozitatea, de a stimula curiozitatea, de a-l face pe elev să-și dorească a deschide o carte, de a-i descoperi singur tainele și frumusețile. Educația formală (preșcolară, școlară, universitară) trebuie să se mențină la același nivel tehnologic cu educația non-formală (extrașcolară) și cu cea informală (familia, mass-media, manifestări culturale etc.).
Pentru a menține în poziția de lider al educației, școala trebuie să pună în valoare informația extraordinar de eterogenă acumulatăde elevi în cadrul informal. Educația pentru valori trebuie să fie axa principală a educației, insistându-se mai ales pe educația morală, artistică, cultural-istorică. Continuarea

Studiu de specialitate – Modelarea comportamentului uman prin educație

Autor: prof. înv. primar Moldoveanu Iuliana
Școala Gimnazială Morteni, jud. Dâmbovița

Una dintre temele favorite ale psihologilor o reprezintă problematica modelării comportamentului, dar prezintă o deosebită importanţă şi din punct de vedere educaţional, pentru faptul că orice educator îşi permite să modifice reacţiile şi manifestările celui pe care “îl educă”, prin intervenţia sa.
Teoria condiţionării clasice, eleborată de către Pavlov şi teoria condiţionării operante studiată de către Thorndike, Tolman şi Guthre sunt două dintre cele mai cunoscute teorii care stau la originea strategiilor educative utilizate frecvent în practicile educative. Aceştia au evidenţiat că baza psihologică a modelării comportamentului o reprezintă recursul la sistemul de recompense şi pedepse. În urma unor serii de experimente, aceştia au descoperit că, dacă un comportament este recompensat, el tinde să fie reluat, dar dacă un comportament este sancţionat acesta tinde să fie abandonat. Acest fenomen a început să fie cunoscut sub denumirea de “legea efectului”. Continuarea

Educaţia şi modernitatea

Autor: prof. înv. primar Burdeţi Oniţa
Şcoala Gimnazială Cepari, Jud. Bistriţa-Năsăud

            Frecvent, conceptul modern este folosit ca atribut al unei epoci, ca atribut al noutăţii şi valorii unor produse creative în ştiinţă, tehnică, artă, unor fapte sau evenimente. Epoca modernă a însemnat progrese pe toate planurile, economic, politic, cultural- a admis schimbări radicale faţă de trecut, a afirmat raţionalitatea, emanciparea, libertatea, drepturile omului, tehnica avansată.

În planul culturii şi civilizaţiei, modernitatea este contextul creării şi afirmării unor valori ştiinţifice, tehnice şi artistice fără precedent. Acestea sunt conservate şi transmise prin instituţii şi agenţii, noilor generaţii orientate să trăiască sub imperiul provocărilor lumii moderne şi chemate să creeze noi valori materiale şi spirituale.   Continuarea

Comportarea civilizată a elevului – o necesitate

Autor:  ed. Nicoleta Florea
Şcoala Generală Stînceni, judeţul Mureş

Teoria şi practica ştiinţifică au dovedit că educaţia trebuie şi poate fi începută din primii ani de viaţă ai copilului fiind continuată, în mod sistematic, toata viaţa.

În mediul şcolar, elevul are posibilitatea de a trăi de mic viaţa de cetăţean ordonat şi activ prin convingere; în acest sistem elevii îndeplinesc diferite sarcini cu caracter de utilitate publica pentru ordinea, igiena, estetica şi bunul mers al şcolii prin muncă, prin opere de asistenţă şi de cultură ca: farmacie şcolară, bibliotecă, senzori, excursii, etc., activităţi care sunt echivalente cu funcţiile sociale din societatea românească.

Cu răbdare şi tact se pot contura elemente care definesc disciplina liberă, adică supunerea benevolă a elevilor, pe baza convingerii personale, chiar dacă primele câştiguri formative şi instructive sunt modeste.

Cunoscând faptul că prin intermediul normelor şi regulilor exterioare constrângerea încetează să fie o formă de sine, se pun în faţa elevilor modele, norme şi valori social-afective pe care le distribuim în trei compartimente: Continuarea

Șanse egale pentru toți copiii

Autor: prof. înv. primar Marinescu Mirela
Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Gorj

Educaţia o primim din trei surse: natura, oamenii şi lucrurile. Dezvoltarea spontană a organelor şi a capacităţilor noastre constituie educaţia dată de natură. Utilizarea pe care suntem obişnuiţi să o dăm acestei dezvoltări constituie educaţia ce ne este transmisă de oameni. Dobândirea experienţei personale de la obiectele care ne înconjoară constituie educaţia dată de lucruri. Însă nu natura, ci societatea comandă, în esenţă dezvoltarea personalităţii. Astăzi a neglija educaţia unei persoane înseamnă a o condamna mâine la mediocritate. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre ţări.
Educaţia este baza unei societăţi libere, temelia pe care este clădit un stat societăţii contemporane devine permanentă. Ea are un caracter prospectiv, fiind principalul canal prin care cultura şi civilizaţia sunt difuzate în masă. Ca zonă de interferenţă cu civilizaţia şi cultura ea poate acţiona spre fiecare şi împreună cu ele spre realizarea idealului social. Continuarea

Educaţia formală, nonformală şi informală

Autor: prof. Radoi Alina
Şcoala cu clasele I-VIII, nr.1 Găneasa,  Judeţul Ilfov

Îi auzim frecvent pe oameni spunând “ai cei şapte ani de acasă” sau “nu ai cei şapte ani de acasă” Avem aici de-a face cu tipul de educaţie informală. Ce înseamnă aceasta? Cine ne dă cei şapte ani de acasă? Evident, că familia este cea care joacă iniţial rolul de formator al copilului. În afară de familie sunt şi alţii cu care elevul vine în contact şi anume, prieteni, vecini, oameni din parcuri, magazine, mijloace de transport, bibliotecă, loc de muncă sau de joacă, etc Elevul suportă, influenţat fiind de categoriile enumerate mai sus sau prin experienţa zilnică, un proces continuu prin care îşi formează atitudini, valori, abilităţi şi cunoştinţe care se pot modifica de-a lungul vieţii sale. Este o educaţie incidentală, care se petrece fără a avea legătură cu vreo instituţie. Învăţăm ceva, înainte de a trăi acel ceva- auzim spunându-se mereu « eu am trecut prin aşa ceva, nu face ca mine ». Este generalizarea unor experienţe. Mai mult de atât, aceasta educaţie informală (difuză şi fără fond) este diferită de la un elev la altul, depinzând de mediul social din care provine, de grupurile de prieteni pe care le are, etc.

Spre deosebire de aceasta şi total opusă ei, elevul primeşte şi o educaţie formală. Prin educaţie formală înţelegem « sistemul educaţional de tip şcolar, structurat ierarhic, obiectivat în diferite tipuri de şcoli şi cicluri de şcolaritate ». Cei care ne fac această educaţie sunt, desigur, cadrele didactice, persoane cu o anumită calificare, de la învăţământul preşcolar până la învăţământul superior. Continuarea

Activităţile extracurriculare – modalităţi eficiente de formare a caracterului copiilor

Autor:  prof. înv. primar Stancu Liliana
Şcoala Gimnazială Işalniţa Dolj

Educaţia nu este un proces limitat spaţial şi temporal, cu incidenţă determinată  asupra biografiei personale. Formarea individului după principii etice şi axiologice solide trebuie să devină un proces continuu. Transformarea educaţiei într-un fenomen permanent este imperativ pentru lumea contemporană. Îndeplinirea acestuia reclamă efortul solidar al familiei, al şcolii de toate gradele, al instituţiilor cu profil educativ şi al mass-media, care prin impactul covârşitor asupra audienţei poate deveni o tribună a educaţiei. Individul, aflat în centrul acestui proces, trebuie ajutat să-şi formeze o concepţie corectă asupra existenţei, întemeiată pe moralitate şi respect social, să adopte drept puncte de reper valori autentice şi să se integreze armonios în societate.

De cele mai multe ori, alternativele alese de elev la încheierea unei zile de şcoală sunt: camera personală, unde se pregăteşte pentru a doua zi ori stă la calculator sau la televizor, sau strada cu tentaţiile şi problemele ei. Aceste activităţi produc dezechilibre greu de controlat, dar mai ales, greu de corectat, creează premisele dezvoltării unei personalităţi izolate social, cu probleme de integrare în colectiv. Sunt generatoare de personalităţi controversate cu tendinţe de deviere într-o zonă nu tocmai bună din punct de vedere moral şi civic. Continuarea

Necesitatea valorificării inteligenţei socio-emoţionale în vederea optimizării procesului educaţional

Autor: prof. Popa Gabriela
Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”, Târgovişte

M-am întrebat de multe ori de ce unele persoane cu un IQ ridicat, cu rezultate bune la învăţătură pe parcursul anilor de studiu suferă un eşec odată ce ies din sistem sau stagnează în carieră.

În urma unui curs de perfecţionare am învăţat că inteligenţa umană raţională se împlineşte şi se întregeşte prin cea emoţională. Inteligenţa emoţionala este deosebit de importantă pentru menţinerea unei stări de confort sufletesc, pentru a şti să punem în valoare emoţiile noastre pozitive.

Viaţa noastră emoţională poate avea influenţă asupra modului cum acţionăm în anumite momente în viaţa profesională şi de aceea este foarte important ca profesorul, fie el diriginte sau nu, să transmită elevilor nu doar cunoştinţe teoretice care se pot perima odată cu trecerea timpului ci deprinderi de viaţă.
Inteligenţa emoţională te ajută să îţi îmbunătăţeşti eficienţa socială. Cu cât creşte inteligenţa emoţională, cu atât îţi creezi relaţii sociale mai bune. Emoţiile îţi pot influenţa viaţa dar trebuie să înveţi să te cunoşti şi să utilizezi în favoarea ta aceste emoţii. Autocunoaşterea este foarte importantă, trebuie să-ţi cunoşti calităţile şi defectele şi modul cum reacţionezi în anumite situaţii. În acest mod îţi poţi pune în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea şi-ţi poţi asigura reuşita în carieră. Continuarea

Studiu de specialitate privind avantajele aduse în teoria şi practica pedagogică de introducerea conceptului de curriculum

Autor: prof. Bucur Marius
Clubul Elevilor Năsăud 

            Conceptul de curriculum ocupă un loc central nu numai în ştiinţele educaţiei, dar şi în cadrul practicilor educaţionale contemporane, ceea ce face ca reflecţiile legate de elaborarea curriculum- ului să fie de cea  mai mare relevanţă.. Orice proces de reformă educaţională se desfăşoară în zona curriculară şi situează în prim plan preocupările privind elaborarea unui nou curriculum. Reforma învăţământului reprezintă o inovare complexă, realizată la nivel pedagogic, în condiţiile în care mutaţiile social- economice, culturale şi politice sunt atât de relevante, încât vechiul sistem educaţional devine necorespunzător şi este necesar să se echilibreze.

Unul din punctele forte ale reformei îl constituie curriculum- ul. Componentele curriculum- ului dispun de organizare unitară globală la nivelul întregului system de învăţământ, în funcţie de finalităţile şi scopurile educaţiei şcolare şi de organizarea diferenţiată pe cicluri şi tipuri de şcolarizare în funcţie de obiectivele educaţionale şi de modul însuşi de organizare a cunoaşterii umane. Aşadar, cunoaşterea umană dintr- o anumită epocă istorică impune direcţii noi în selectarea, prelucrarea şi transmiterea pedagogică a acesteia asigurând astfel nu numai continuitatea ci şi progresul cunoaşterii. Transpunerea cunoaşterii elaborate social în termini pedagogici este înfăptuită în relaţii ce cerinţele obiectivelor educaţionale. Aşadar şcoala şi curriculum- ul trebuie să ofere un cadru coerent şi flexibil, în care cooperarea, gândirea independentă, opinia liber exprimată, toleranţa şi valorile asumate de fiecare în parte să constituie dimensiuni definitorii. Continuarea

Metoda didactică între tradiţional și modern

Autor: prof. Ciangu Nadia
Şcoala cu Clasele I-VIII Rediu, Jud. Neamţ

“O educaţie bine facută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet , oricare ar fi el, partea folositoare pe care o conţine.” (Victor Hugo)

Predarea şi învăţarea nu pot fi privite separat, ci ca un tot unitar la care se adaugă evaluarea, cele trei acţiuni fiind complementare şi surprinzând astfel întreaga activitate.

Didactica modernă insistă asupra perfecţionării relaţiei predare-învăţare-evaluare deoarece numai în acest mod relaţia obiective-conţinuturi-metodologie-rezultate-reglare devine logică, unitară şi perfectibilă.

Profesorul Ioan Cerghit definea predarea ca pe „un ansamblu complex de acţiuni şi comportamente didactice specifice, destinate învăţării”.

Dacă în şcoala tradiţională, accentul cădea pe acţiunea de predare, rolul central revenind profesorului, şcoala modernă plasează în centru elevul care îşi îmbogăţeşte, consolidează, corectează şi transformă experienţa cognitivă, cu scopul perfecţionării, profesorului revenindu-i rolul de a-l activa cognitiv-afectiv-motivaţional-atitudinal, astfel constituindu-se un echilibru predare-învăţare. Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea socio-emoțională la preșcolari

                                                                                                  Autor: ed. Trancă Maria
Gr.nr.1 Roșia de Amaradia/jud.Gorj

Menirea educaţiei este aceea de a pregăti armonizarea vieţii individuale cu  viaţa socială, ceea ce înseamnă achiziţionarea de către individ a unor facultăţi sufleteşti graţie cărora să poată fi implicat in viaţa spirituală a comunităţii şi să  poată participa la activitatea specifică organismului social. Deşi educaţia nu poate face totul,ea poate contribui foarte mult.Fără a exclude rolul eredităţii, noi, dascălii, trebuie să ştim că “a educa inseamnă a exercita conştient şi intenţionat ,cu plan şi cu metodă o înrâurire asupra individului ,in scopul de a forma din el omul pozitiv,atât pentru societate cât şi pentru el insuşi. Avem sarcina şi datoria să îi dezvoltăm şi să îi disciplinăm inteligenţa, afectivitatea şi voinţa, prin conformarea lor funcţională la legile logice,morale şi etice.Odată cu aceste deprinderi normale de funcţii sufleteşti generale, omul trebuie să primească o anumită specializare profesională,care să îl facă util şi necesar societăţii.

Integrarea socială a individului se face de la o vârstă fragedă,atunci când este subiect al educaţiei timpurii in creşă sau in grădiniţă.

Pedagogia socială ne furnizează datele referitoare la  formarea  personalităţii copiilor in conformitate cu cerinţele societăţii,ale comunităţii in care vor creşte şi o vor aservi.

Invăţământul adaptat regionalismului educativ a fost o directivă românească ,derivată din filosofia purităţii valorilor rurale.In procesul actual,complex de transformare globalizatoare educaţia are  rolul de a mijloci adaptarea ,in primul rând prin comunicarea interumană..Educaţia sprijină direct transformările şi noile exigenţe sociale prin instruirea adaptată la o societate in permanentă schimbare.Invăţământul românesc are ca finalitate educaţională dezvoltarea conştiinţei necesare continuării propriei formări pe tot parcursul vieţii.Individul trebuie să inveţe să devină cetăţean al planetei fără a –şi pierde rădăcinile,jucând un rol si in viaţa propriei natiuni şi a comunităţii locale de unde provine.

Orientarea educaţiei spre a învâţa să fiiasigură dezvoltarea multilaterală a omului, calitătile de individ-cetăţean in slujba propriei  naţiuni,dar şi a lumii. Continuarea

Studiu de specialitate: Implicaţii pedagogice ale perceperii operei de artă

Autor: prof. Popescu Mihaela,
Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj

Şcoala realizează condiţiile umanizării fiinţei, ale înţelegerii ei in lume şi găsirea unui loc pentru fiecare în cultura oamenilor, ale deschiderii spre altul, ale convieţuirii cu altul în spaţiul public. Se ştie că în familia lui, copilul este supus unei culturi singulare, unor valori particulare, concrete pe care învaţă să le apere şi să le iubească. A rămâne însă în acest stadiu înseamnă a  bloca accesul la umanitate pe care şcoala îl face posibil prin  promovarea valorilor generale, chiar universale şi prin  ţintele declarate ale învăţământului: abstractul, generalul, transpozabilul.

Operele de artă nu sunt universale ele însele, dar sunt universalizabile: Olympia de Manet, Pastorala de Beethoven sunt opere universale nu pentru că aşa afirmă toata lumea, nu pentru că nu găsim nimic de criticat în ceea ce le priveşte, ci pentru că ele condensează reflecţiile şi simţirea cu totul excepţionale ale unor oameni, pentru că oricine le înţelege construcţia şi pătrunde în lumea lor, ajunge să le iubească. Ajungând la universalitatea unor opere, subiectul îşi dă seama de existenţa altor oameni, de problemele lor, de răspunsurile pe care ei le găsesc şi reflecteză asupra acestor lucruri, le judecă, rezonează cu ele, se simte parte a familiei creatorilor, a umanităţii.  Continuarea

Învăţarea prin proiecte

Autor: instit.  Bălaşa Iuliana,
Şcoala Nr. 1 Bradu, Argeş

Învăţarea prin proiecte reprezintă o abordare dinamică a actului educativ, elevii explorând teme şi probleme din realitatea concretă, concomitent dezvoltându-şi capacităţi-abilităţi cross-curriculare în munca de grup. Iniţierea proiectului, organizarea, conducerea, evaluarea lui şi gestionarea feedback-ului îl au pe copil drept autor. Premiza o constituie nevoia naturală a omului de a înţelege şi de a soluţiona conflicte cognitive cărora li se raportează personal, subiectiv; cu alte cuvinte, nevoia de a învăţa are caracter natural, rămânând să căutăm doar acele realităţi semnificative pentru copii şi resursele de investigaţie pe care o vor realiza aceştia.

Lucrând pentru un proiect, copiii îşi îmbunătăţesc abilităţile organizatorice şi de cercetare, îşi comunică ideile personale, stările afective (entuziasm, frustrare, împlinire, simpatie ori antipatie etc), modul în care îşi reprezintă realitatea concretă, aşteptările lor vizavi de ceea ce urmează să înveţe (feed-back-ul personal se va raporta la aceste aşteptări).

Relaţiile create vor fi atât cu alţi copii, cât şi cu adulţii care îi vor consilia în planificarea proiectului, găsirea resurselor, punerea în practică a temei dorite. Profesorul nu va impune teme străine de interesele reale ale copiilor, nu va dirija şi nu va evalua după criterii standardizate; el doar va seconda elevul în actul său subiectiv de cunoaştere, oferindu-i sprijinul solicitat ori sugerând posibilităţi cognitive pe care acesta le poate omite.  Continuarea

Actorii educaţiei (profesorul, elevul, relaţia lor, bariere)

Autor: prof. Rusan Oana-Raluca
Şcoala cu clasele I-VIII nr.195, Sector 3, Bucureşti

Profesorul este unul dintre cele mai importante elemente ale învăţământului, deoarece de felul cum proiectează lecţia şi o pune în practică depind atragerea elevului şi eficienţa sistemului.

Cadului didactic i s-a cerut să aibă o bună „pregătire de specialitate şi psihopedagogică”[1] pe care să o completeze permanent prin cursuri, cercuri  pedagogice, sesiuni ştiinţifice etc.

„ «Vocaţia pedagogică» şi o serie de calităţi morale(« însuşiri morale şi de caracter care-i înlesnesc comunicarea şi dialogul permanent cu elevul») «dragoste pentru copii», «bună dispoziţie şi umor», «capacitate de asimilare şi sinteză», «bună memorie, ordine şi claritate în gândire, atenţie distributivă şi spirit de observaţie», «plasticitatea vocabularului», «tactul pedagogic» etc. )[2] sunt câteva dintre elementele ce compun portretul dascălului ideal.

Creativitatea[3] este o altă trăsătură de personalitate a profesorului care rezultă dintr-o „perfectă pregătire profesională, psihopedagogică şi metodică a specialităţii” La clasă,profesorul trebuie trateze diferenţiat elevii ţinând cont de „particularităţile individuale şi psihosociale”, evitând să devină”un rutinier în aşteptarea pensiei”. Continuarea

Studiu de specialitate: Particularităţi ale activităţii instructiv-educative desfăşurate în condiţiile învăţământului simultan

Autor: înv.Velniciuc Florin
Şcoala cu cl. I-VIII Zvoriştea, Suceava

   Faptul că în unele unităţi de învăţământ numărul de elevi pentru o serie de clase se situează sub prevederile legale, impune încredinţarea realizării sarcinilor didactice pentru pentru două  clase unui singur cadru didactic. Această situaţie este determinată de realităţile obiective privind aşezarea populaţiei pe teritoriul ţării, precum şi de gradul de mobilitate al populaţiei din ultimii 15-20 de ani. Dreptul oricărui cetăţean la educaţie obligă statul să asigure condiţiile necesare ca şi copiii din cele mai îndepărtate cătune să aibă acces la  şcoală în condiţii apropiate de cele din centrele de comună . Acest sistem nu se întâlneşte doar în ţara noastră, el fiind utilizat, de zeci de ani, în zone izolate din Vestul Europei (Spania,Franţa, Italia).
În şcolile cu predare simultană, procesul instructiv-educativ se desfăşoară după aceleaşi documente de politică educaţională ca şi în celelalte unităţi de învăţământ, ceea ce diferă fiind modul de organizare a procesului didactic. Mai precis, învăţătorul care lucrează într-o astfel de şcoală realizează o parte a activităţii didactice simultan cu cele două clase pe care le are spre îndrumare. Nu recomandăm desfăşurea actului pedagogic simultan cu trei sau patru clase întrucât reducerea timpului acordat activităţii directe cu fiecare clasă duce la scăderea calităţii demersului instructiv-educativ întreprins.
În ceea ce priveşte repartizarea claselor, practica pedagogică a arătat că gruparea cea mai bună este aceea în care sunt reunite clasa I cu clasa a III-a şi clasa a II-a cu clasa a IV-a. În cazul şcolilor cu trei posturi de învăţător se va ţine cont de numărul elevilor fiecărei clase. Totuşi, Continuarea

Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr 1 Popeşti, Vrancea

 Preşcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane. Pe parcursul ei inregistrăm ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achizitii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale . De aceea , nu putem face abstracţie de una din dimensiunile esenţiale pentru întreaga dezvoltare şi afirmare a personalităţii –creativitatea.
Din această perspectivă, subliniem că profilul psihologic al vârstei preşcolarităţii cuprinde multiple premise favorizante pentru cultivarea şi stimularea potenţialului creativ. Stimularea creativităţii este un demers socio-educaţional complex, ce cuprinde simultan fenomenele de activizare ( incitare şi susţinere ) antrenare, cultivare şi dezvoltare prin actualizarea virtualitităţilor creative, pentru accederea lor de la posibil la real, prin afirmarea efectivă .
Este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi afirmării şi dezvoltării creativităţii, cum ar fi: factori structurali, intriseci creativităţii; factori de climat general în dezvoltarea şi afirmarea personalităţii copiilor ; factori de ambianţă psihosocială şi respectiv de climat psihoeducaţional –stimulativ pentru afirmarea şi evoluţia creatoare. Totodată este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice de stimulare şi antrenare a creativităţii. Orice fenomen de cautare euristică sau de noi restructurări şi reformulări ce pot fi rod al unui efort independent contribuie la antrenarea potenţialului creativ. Continuarea

Rolul şi aplicaţii ale jocului didactic matematic la preşcolari

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr. 1 Popeşti,Vrancea

Jocul didactic este  „un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”. Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă  şi formativă specifice procesului de învaţământ. Imbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive îi face pe copii să traiască stări afective complexe care determină participarea cu interes a acestora la activitate. Jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt: scopul jocului, conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc.

După conţinutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ş.a. La baza acestui criteriu stau conţinuturile activităţii de învăţare.

M-am oprit asupra jocurilor pentru dezvoltarea reprezentarilor matematice.

Cercetările facute de specialişti în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoştinţelor matematice în învaţământul preşcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoştinţe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acţiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor şi abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preşcolarilor şi răspunde intenţiei de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul şi atenţia. Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniţă, este firesc ca acesta să fie valorificat la maximum şi în predarea matematicii. In şcoală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învăţarea. Trecerea de la joc la învăţare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învăţământ al instituţiilor preşcolare, Continuarea

Studiu de specialitate: Poveştile – suport didactic în ora de limbă franceză

Autor: prof. Gabriela Zota,
Şcoala Centrală, Bucureşti

 Poveştile reprezintă un instrument didactic din ce în ce mai folosit în ultima vreme, datorită unei materii de o mare diversitate şi care nu se epuizează niciodată. Registrul poveştilor este foarte vast, modulabil, adaptabil la toate vârstele şi serveşte ca punct de plecare pentru numeroase activităţi, mai ales în orele de limbă română, de educaţie plastică sau de limbi străine. Amintim doar că acestea permit :

  • îmbogăţirea imaginaţiei. În poveştile cu zâne totul este permis, nu există îngrădiri : există obiecte magice şi zâne, există case din turtă dulce şi ciocolată, copii care înfruntă singuri vrăjitoare adevărate, prinţese care dorm o sută de ani şi sunt trezite de prinţi frumoşi, sirene care se îndrăgostesc şi se transformă în fiinţe umane, pitici simpatici, caleşti de cleştar sau tinereţe fără bătrâneţe. Imposibilul devine posibil, iar fabulosul devine accesibil.
  • dezvoltarea psiho-afectivă. Poveştile dezvoltă inteligenţa, personalitatea, îi permit cititorului să vadă clar emoţiile, să fie mai conştient de dificultăţile vieţii, sugerându-i, în acelaşi timp, soluţii la probleme, răspunsuri la întrebările sale. Acesta învaţă că şi el are anumite puteri, că poate să înţeleagă ce se petrece cu el şi că este capabil să răspundă la întrebările pe care şi le pune, că diferenţa nu este neapărat un handicap, sau că aparenţa exterioară nu este foarte importantă.

Universul acesta destul de lizibil îl ajută să-şi construiască reperele, mai ales că poveştile sunt constituite pe scenariul învingătorului. Pentru Bettelheim, fabulosul din poveşti, departe de a împiedica dezvoltarea unei cunoaşteri raţionale a lumii, îi aduce siguranţa psihică necesară în momentul în care are nevoie de ea. Continuarea