Autor: prof. Virdol Alina Cristina
Școala Profesională Valea Stanciului
Interesul pentru copil ca fiinţă umană cu drepturi depline este unul din principalele aporturi ale secolului XX la evoluţia umanităţii. Nimic nu apare ca fiind mai firesc pentru un secol pe care la inceputurile sale Helen Key îl anunţa ca fiind “secolul copilului”, decât numeroasele dezbateri şi discuţii referitoare la natura drepturilor ce trebuiau asociate copilului şi copilăriei.
A existat o unanimă recunoaştere a nevoii speciale de protecţie a copilului datorită vulnerabilităţii sale în raport cu societatea. Vulnerabilitatea a fost interpretată prioritar în legătură cu anumite incapacităţi, prin urmare copilul a fost mai curând tratat ca obiect al actelor de caritate decât ca o fiinţă umană individuală, cu propriile sale drepturi. Elaborarea deciziilor cu privire la copil a avut loc de cele mai multe ori în absenţa copilului.
Data de 20 noiembrie 1989 este o zi istorică pentru copiii din lumea întreagă. În această zi s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990, prin Legea nr. 18/1990 şi s-a inspirat din aceasta, atunci când a elaborat Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Jacques Delors sublinia întru-un raport întocmit pentru UNESCO că educația este un strigăt de dragoste către copii; educația este o cheie de intrare într-o nouă etapă de dezvoltare a societății omenești.