Studiu de specialitate – Copiii supradotați și imaginea lor școlară

Autor: prof. înv. primar Drăniceanu Elena Dorina
Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Craiova, Dolj

Fenomenul supradotării a fascinat fiinţa umană din cele mai vechi timpuri, dar s-a impus în ştiinţă, mai ales, din 1869 când, Fr. Galton consacră o carte celebră problematicii omului de geniu.
Pentru specialişti sunt încă în actualitate întrebări de genul: Cine poate fi considerat supradotat?, Ce desemnează, de fapt, supradotarea?, Care sunt semnele timpurii ale supradotării?.
Tendinţele contemporane de a defini supradotarea se orientează însă către profilul psihopsihologic al copilului supradotat, ce include comportamente, realizări, relaţionarea socială, relaţia cu şcoală.
“Supradotarea este o dezvoltare asincronică în care abilităţi cognitive avansate şi de înaltă intensitate se combină pentru a crea o experienţă internă şi o iluminare ce sunt calitativ diferite de normă. Această asincronie creşte cu mărirea capacităţilor intelectuale. Unicitatea supradotaţilor îi face în mod particular vulnerabili şi cere modificări în educare şi consultanţă pentru a putea să se dezvolte în mod optim”. (grupul Columbus, 1991, în Morelock 1992). Continuarea