Blocaje şi bariere în comunicarea didactică. Modalităţi de depăşire a acestora

Autor: prof. Dăncău Ramona Ionela
Şcoala Gimnazială Bîlvăneşti, jud. Mehedinţi

1. Comunicarea didactică
Indiferent de modul de abordare (ca act, sistem, cod sau mijloc) comunicarea stă la baza organizării şi evoluţiei sociale, influenţând raporturile, pe orizontală şi pe verticală între oameni, fiind considerată drept cea mai importantă competenţă socială cu implicaţii în manifestarea şi dezvoltarea celorlalte.
Teoria generală a comunicării precizează că orice comunicare constă în deplasarea unei cantităţi de informaţii de la un element la altul, când este vorba de acelaşi sistem, sau de la un sistem la altul când este vorba de sisteme diferite.
Comunicarea pedagogică reprezintă un transfer complex de informaţii între două entităţi ce-şi asumă simultan sau succesiv rolurile de emiţător şi receptor, semnificând conţinuturi dezirabile în contextul procesului instructiv-educativ. Comunicarea pedagogică presupune o interacţiune de tip feedback, privind atât explicaţiile explicite cât şi pe cele adiacente, intenţionate sau formate pe parcursul comunicării. Continuarea

Bariere în comunicarea didactică

Autor: prof. dr. Carmen Țugui
Colegiul Național ,,Gh.Asachi”, Piatra-Neamț

Procesul de învăţământ se realizează prin şi pentru comunicare, fiind, el însuşi un act de comunicare. Comunicarea conţine un potenţial educativ, presupunând: transmiterea de cunoştinţe, formarea gândirii şi facilitarea operaţiilor intelectuale, dar şi transmiterea codurilor caracteristice fiecarei ştiinţe. Aşadar, între comunicare şi educaţie există un evident raport de interdependenţă.
Datorită complexităţii ei şi existenţei unei multitudini de abordări şi definiţii, nu există o terminologie unitară, vorbindu-se de comunicarea didactică sau educaţională, pedagogică.
Sursele comunicării didactice sunt reprezentate de:
Mesajul didactic şi educaţional al profesorului ;
Manualul şcolar;
Reviste, cărţi, atlase, hărţi;
Materiale didactice;
Filme didactice;
Lecţii televizate sau radio-difuzate,etc.
Elementele comunicării didactice includ: Continuarea

Scurt studiu referitor la importanţa persuasiunii în comunicarea didactică

                                                Autor: prof. Soponar Dora,
Liceul Teoretic “Ioan Buteanu”, Şomcuta Mare

Orice comunicare este o încercare de a influenţa. Comunicarea didactică are drept model intenţia de a modifica personalitatea receptorului în sensul dorit şi prefigurat de finalităţile educaţionale propuse. E vorba deci de un proces complex de generare de comportamente durabile, motivate si integrate, ori de schimbarea unor atitudini si comportamente ale elevilor. Pentru realizarea acestor obiective, sunt puse in mişcare un ansamblu de canale si de proceduri care să facă mai profitabile intervenţiile didactice.

Nu e suficient să se enunţe o informaţie pentru ca aceasta să influenţeze comportamentul si nu e destul nici ca sursa care o enunţă să fie expertă sau să atragă. Deci, dacă profesorul doreşte cu adevărat să-l influenţeze pe elev va trebui să-şi propună în mod explicit atingerea acestor finaliăţi. Puterea exercitată de comunicare în calitatea ei de factor de influenţare a celuilalt este indiscutabilă, de aceea se pare că dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuadării sunt cele două laturi inseparabile ale unui proces de comunicare didactică.

Pentru a putea discuta despre rolul stategiei persuasive a profesorului in actul de comunicare trebuie să facem mai întai distincţia clară între cele două noţiuni care tind mereu a fi folosite una în locul celeilalte şi anume: convingerea şi persuasiunea.

Termenul convingere are o circulaţie mai largă în limbajul cotidian, însă trebuie precizat că înţelesul conceptual al convingerii este legat de dimensiunea raţională a personalităţii, de componentele intelective puse in mişcare de individ atunci când asumă sau respinge o idee. A convinge înseamnă a proba, a aduce dovezi pe linia rationalităţii. O astfel de întemeiere se face prin tipurile de raţionamente pe care le analizează logica- ca ştiinţă, care presupune anumite reguli, legi logice, a căror respectare este condiţia necesară a validităţii. Putem considera aşadar convingerea drept procesul de asumare de către individ a unei idei în baza temeiurilor de ordin raţional care susţin ideea în cauză. Un lucru trebuie amintit aici şi anume, faptul că oamenii nu se nasc cu convingeri, ci trebuie să şi le formeze, această formare începe de la vârste fragede şi continuă pe parcursul întregii vieţi, astfel că unii dintre primii formatori de convingeri sunt dascălii, iar principalul instrument de formare a lor va fi comunicarea didactică. Trebuie însă să spunem că nu întotdeauna, noi, dascălii reuşim să convingem şi să formăm convingeri, iar atunci când apar aceste situaţii trebuie să apelăm la efectele persuasiunii.  Continuarea