Schimbarea atitudinii și comportamentului prin comunicare

Autor: prof. înv. preșcolar Moț Rodica Eleonora
Grădinița P. N. Zimbru

Comunicarea a fost definită, ca o formă particulară a relației de schimb între două sau mai multe persoane ,două sau mai multe grupuri.
Limbajul și comunicarea constitue mecanismele psihice aflate cel mai la indemana individului pentru a-și regla propria sa conduită, dar și a altora. Comunicarea, înțeleasă ca act tranzacțional, inevitabil în situații de acțiune, devine esențială și fundamentală, atât pentru viața persoanei, cât și pentru viața socială a individului.
Comunicarea între persoane sau între grupuri joacă un rol esențial, de prim ordin. Este foarte importantă și utilă, astfel încat, unii autori nu s-au sfiit să considere că ea reprezintă unul dintre elementele cheie în definirea, înțelegerea și explicarea individului și chiar a societății. Prin comunicare, individul se umanizeaza, își formează și își dezvoltă personalitatea, deoarece ea este cea care îi asigură transmiterea experienței sociale. Continuarea

Reclame

Conflictul-dimensiune esenţială a comunicării

Autor: prof. înv. preşcolar Băluţă Andreea
Şcoala Gimnazială Drăgoteşti 

 Motto: ,,Dacă ar trebui să renunţ la toate darurile mele cu excepţia unuia, m-aş hotărî să-l păstrez pe cel al vorbirii, căci el m-ar ajuta să le recuperez pe toate celelalte.’’ Daniel Webster

Conflictul şi comunicarea sunt într-o relaţie de interdependenţă, acolo unde se iveşte un conflict, cu siguranţă va exista şi comunicare.

Pentru o înţelegere mai bună a relaţiei dintre comunicare şi conflict, este necesară lămurirea celor două noţiuni.

Comunicarea reprezintă elemental indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colctivităţi umane, realizată printr-un schimb continuu de mesaje, idei, sentimente şi păreri. Orice activitate de comunicare are la bază înţelegerea celorlalţi, dar şi înţelegerea noastră de către ceilalţi, scopul comunicării de zi cu zi fiind descoperirea şi împărtăşirea trebuinţelor şi nevoilor. Continuarea

Studiu de specialitate – Comunicarea organizaţională

Autor: prof. Ciocan Laura Monica
Liceul Tehnologic Petru Rareș, Botoșani

Comunicarea într-o unitate școlară. Chestionar. Interpretări. Propuneri.

Comunicarea organizaţională se ocupă cu studiul proceselor de comunicare în cadrul contextului organizaţional.Este unprocesul prin care are loc schimbul de mesaje în vederea realizării obiectivelor individuale şi comune ale membrilor organizaţiei.

În activitatea  managerială curentă se observă că atunci când se vorbeşte de comunicare organizaţională fiecare angajat din organizaţie va înţelege altceva. Este greu de spus că există o problemă în cadrul unei organizaţii care sa nu aibă legătură cu  deficienţele în comunicarea organizaţională sau în care deficienţele de comunicare să nu fie un factor agravant.

Conform autorilor I. Verzea și G.P. Luca (2005) există patru mari dificultăți de comunicare în cadrul organizaţiilor: pe de o parte, angajaţii nu sunt conştienţi sau convinşi de necesitatea comunicării;pe de altă parte, apoi, angajaţii nu ştiu ce anume să comunice, nu ştiu să comunice;în final, angajaţii nu au acces la mijloacele de comunicare. Continuarea

Necesitatatea contextualizării istorice şi culturale a fenomenului literar

Autor: prof. Dumitrache Mimi
Grup Şcolar Petru Rareş, Bucureşti 

Noul curriculum la limba şi literatura română are în vedere studiul limbii materne pe baza modelului comunicativ-funcţional, care propune o viziune integrată a celor trei domenii specifice: limbă, literatură şi comunicare. Din această perspectivă, literatura oferă domeniilor limbă şi comunicare un material divers sub aspect textual, lingvistic şi discursiv. Pe de altă parte, cunoaşterea elementelor de construcţie a comunicării, circumscrise domeniului limbii, oferă studiului textului literar sau nonliterar instrumente utile pentru descifrarea, analiza şi interpretarea textelor. Comunicarea este cea care asigură coeziunea domeniilor: literatura este privită ca un act de comunicare, bazat pe un pact între autor şi cititor, iar limba este văzută nu ca finalitate a însuşirii unor reguli sistemice, ci tocmai ca aplicare a achiziţiilor din acest domeniu în receptarea sau în producerea mesajelor.

Aşadar, paradigma comunicativ-funcţională schimbă fundamental accentele. Literatura nu mai este un domeniu static, în care elevii studiază despre texte, ci devine un domeniu dinamic, care presupune pe lângă cunoaştere, şi comunicare. Accentul se schimbă deci dinspre produs (opera literară), spre proces (lectura operei) receptorul intrând într-un dialog deschis cu textul, pe care îl interoghează şi căruia îi oferă răspunsuri personale. Continuarea

Consiliere și orientare vocaţională și profesională pentru absolvenţi

Autor: psiholog Mihai Adrian Păun

      Consilierea şi orientarea vocaţională/ profesională are un rol important pentru fiecare tânăr fie el absolvent de gimnaziu fie absolvent de liceu. La absolvenţii de gimnaziu consilierea şi orientarea vocaţională/profesională trebuie realizată din timp, tânărul trebuie informat cu privire la alegerea unui profil şi a liceului. Consilierul trebuie să aibă înainte o discuţie aprofundată cu tânărul absolvent care se afla în an terminal, discuţia cu tânãrul absolvent trebuie sã cuprindã: interesul pentru continuarea studiilor; interesul şi motivaţia pentru profilul ales, motivaţia este esenţială în activitatea psihică şi în  dezvoltarea personalităţii  a tânărului, este primul element cronologic al oricărei activităţi şi a vârstei, motivaţia contribuie la formarea şi consolidarea unor însuşiri ale personalităţii; interesul pentru formarea profesională continua şi pentru dezvoltarea personală şi profesională.

În orientarea vocaţională/profesională a tânărului un rol important îl are comunicarea verbală cât şi nonverbală, comunicarea verbală este folosită în viaţa de zi cu zi, dar şi în relaţiile interumane mai  ales în procesul de îndrumare/orientare/consiliere. Comunicarea  facilitează comunicările delicate mai ales la vârste fragede şi permite folosirea unei game variate de exprimare a unui mesaj. Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri, aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Continuarea

Studiu de specialitate privind barierele intervenite în realizarea managementului cunoaşterii

Autor: prof. înv. primar Bucur Mariana Elena
Şc. Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud
Jud. Bistriţa-Năsăud

Atingerea obiectivelor unei organizaţii şcolare în realizarea unui management al cunoaşterii poate eşua dintr-o multitudine de motive, şi unul dintre ele, foarte important de altfel îl reprezintă barierele comunicaţionale.

Datorită ponderii importante pe care o au acestea din urmă, ma voi concentra în continuare pe evaluarea factorilor care conduc la perturbaţii ale comunicării în unitatea şcolară în care îmi desfăşor activitatea.

1.  Bariere de comunicare de natură organizaţională

A.  Diferenţele ierarhice in organizaţie

Diferenţele poziţiilor in ierarhie atrag percepţii diferite ale problemelor din organizaţie. Cu cât sunt mai numeroase nivelurile ierarhice cu atat mai îndepărtat receptorul mesajului de emitent şi se poate denatura înţelesul mesajului sau se înţelege mai puţin. De exemplu intr-o organizaţie cu şase nivele ierarhice, se pierde 80% din înţelesul iniţial al mesajului şi are loc o comunicare defectuoasă a schimbărilor care trebuie realizate. Continuarea

Comunicarea managerială în contex european

Autor: prof. Becheru Ramona Florentina
Grup Şcolar Ferdinand I Rm. Vâlcea

Observăm că autorii din domeniul ştiinţei managementului, în general, ca şi cei din domeniul ştiinţei comunicării, în particular, sunt aproape unanimi în a susţine dificultatea elaborării unei definiţii suficient de precise şi cuprinzătoare care să facă posibilă înţelegerea tuturor aspectelor contextuale ale comunicării. Definiţiile cercetate diferă nu numai în funcţie de contextele sociale în care este studiată comunicarea, ci şi în funcţie de perspectiva ştiinţifică asumată de autori, astfel că perspectiva filosofică diferă de cea sociologică, de cea lingvistică şi, în particular, de cea managerială.

Denis McQuail, citându-l pe Dance, observă că acesta a identificat cincisprezece tipuri de definiţii, drept pentru care el însuşi ocoleşte asumarea uneia sau alteia.  Sultana Craia observă, la rândul său, cum “conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din perspective multiple, ceea ce a determinat o proliferare spectaculoasă a definiţiilor”, menţionând performanţa a doi cercetători americani care au inventariat nu mai puţin de 120 de definiţii.

A comunica, în dicţionarul explicativ al limbii române,  are sensul de a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune, dar şi  a se pune în legătură, în contact cu ….Dacă primul sens cuprinde nemijlocit ideea de act liniar, orientat dinspre un comunicator către un receptor, cel de-al doilea sens semnifică un context mult mai larg, acela al interacţiunii dintre oameni: relaţie între persoane, cu precizarea că, deşi această relaţie este preponderent lingvistică, ea nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitatea formelor de expresie umană codificate în limbaj.

Horst Rückle formulează o definiţie extrem de scurtă: comunicarea reprezintă schimbul de informaţii. Denis McQuail consideră comunicarea un transfer ordonat de semnificaţie. Definiţia o găsim şi la  Don Fabun, cu diferenţa că acest autor scoate din ea termenul ordonat. Este o definiţie limitativă, dar importantă pentru faptul că introduce un termen specific teoriei comunicării, semnificaţia. Continuarea

Modalităţi de depăşire a barierelor în comunicare

Autor: ed.  Antonica Chilea
Grădiniţa  PP nr. 5 Lugoj, Timiş

Deşi pare simplu înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atâtea metode de exprimare şi manifestare.

Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Comunicarea este aceea care asigură dispoziţii intelectuale şi emoţionale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe.

Specificul comunicării didactice este determinat de conţinuturile educaţionale vehiculate, de finalităţile didactice urmărite, de caracterul sistematic şi organizat al acesteia, de subordonarea în raport cu un set de norme şi principii psiho-pedagogice şi de particularităţile relaţiei educator-elev.

Pentru a evita blocajele care pot interveni în comportamentul comunicativ al copilului o educatoare competentă va trebui să ştie că atitudinea de interlocutor se învaţă şi că aceasta presupune:

  • a şti cum să asculţi;
  • a asculta până la capăt;
  • a arăta interes faţă de tema abordată;
  • a arăta interes faţă de punctul de vedere al celuilalt;
  • a ţine seama de punctul de vedere al celuilalt. Continuarea

Particularităţi ale comunicării didactice în învăţământul primar

Autor: prof. înv. primar Claudia Antochi
Şcoala Siretu Mărăşeşti

 Comunicarea, ca disciplină de studiu, cuprinde cunoştinţe din disciplinele dezvoltarea vorbirii, compunere şi gramatică, corelate într-o viziune integratoare. Deprinderile de vorbire corectă şi expresivă, activităţile de elaborare creativă, la care se adaugă celelalte componente, ale limbii române (citire, lectură, scriere), urmăresc formarea la elevi a capacităţii lingvistice şi sociale de comunicare- ca schimb de mesaje, de impresii, precum şi de «ascundere» a gândului exprimabil: «Cuvântul e atât de bogat în înţelesuri, încât, uneori, el comunică mai mult decât trebuie». (I. Cristoiu)

Comunicarea didactică este un transfer complex între entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi asumă, simultan sau succesiv, roluri de emiţători şi receptori. Spre a înţelege această definire, vom adăuga următoarele precizări:

a. comunicarea este un proces în care sunt angajaţi, reciproc, emiţători şi receptori;

b. comunicarea înseamnă un proces interactiv, în care învăţătorul este şi emiţător şi receptor, iar elevii sunt, deopotrivă, receptori şi emiţători de mesaje;

c. spre deosebire de comunicare, informarea presupune circulaţia informaţiei doar de la emiţător spre receptor;

d. învăţătorul care informează adoptă o formă de comunicare ierarhică, prin care autoritatea (ca proces de informaţii), exercită o presiune privilegiată (şi inhibatorie) asupra elevilor;

e. învăţătorul care comunică cu elevii îşi asumă poziţia de egalitate cu aceştia, schimbând mesaje reciproce: „în timp ce învăţătorul emite, elevul îşi construieşte, pe baza elementelor informaţionale remise, mesajul său, care , în parte va fi returnat (explicit sau prin transparenţa mimicii, gesturilor, etc.) învăţătorului.

Comunicarea poate fi ierarhică şi reciprocă. Continuarea

Scurt studiu referitor la importanţa persuasiunii în comunicarea didactică

                                                Autor: prof. Soponar Dora,
Liceul Teoretic “Ioan Buteanu”, Şomcuta Mare

Orice comunicare este o încercare de a influenţa. Comunicarea didactică are drept model intenţia de a modifica personalitatea receptorului în sensul dorit şi prefigurat de finalităţile educaţionale propuse. E vorba deci de un proces complex de generare de comportamente durabile, motivate si integrate, ori de schimbarea unor atitudini si comportamente ale elevilor. Pentru realizarea acestor obiective, sunt puse in mişcare un ansamblu de canale si de proceduri care să facă mai profitabile intervenţiile didactice.

Nu e suficient să se enunţe o informaţie pentru ca aceasta să influenţeze comportamentul si nu e destul nici ca sursa care o enunţă să fie expertă sau să atragă. Deci, dacă profesorul doreşte cu adevărat să-l influenţeze pe elev va trebui să-şi propună în mod explicit atingerea acestor finaliăţi. Puterea exercitată de comunicare în calitatea ei de factor de influenţare a celuilalt este indiscutabilă, de aceea se pare că dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuadării sunt cele două laturi inseparabile ale unui proces de comunicare didactică.

Pentru a putea discuta despre rolul stategiei persuasive a profesorului in actul de comunicare trebuie să facem mai întai distincţia clară între cele două noţiuni care tind mereu a fi folosite una în locul celeilalte şi anume: convingerea şi persuasiunea.

Termenul convingere are o circulaţie mai largă în limbajul cotidian, însă trebuie precizat că înţelesul conceptual al convingerii este legat de dimensiunea raţională a personalităţii, de componentele intelective puse in mişcare de individ atunci când asumă sau respinge o idee. A convinge înseamnă a proba, a aduce dovezi pe linia rationalităţii. O astfel de întemeiere se face prin tipurile de raţionamente pe care le analizează logica- ca ştiinţă, care presupune anumite reguli, legi logice, a căror respectare este condiţia necesară a validităţii. Putem considera aşadar convingerea drept procesul de asumare de către individ a unei idei în baza temeiurilor de ordin raţional care susţin ideea în cauză. Un lucru trebuie amintit aici şi anume, faptul că oamenii nu se nasc cu convingeri, ci trebuie să şi le formeze, această formare începe de la vârste fragede şi continuă pe parcursul întregii vieţi, astfel că unii dintre primii formatori de convingeri sunt dascălii, iar principalul instrument de formare a lor va fi comunicarea didactică. Trebuie însă să spunem că nu întotdeauna, noi, dascălii reuşim să convingem şi să formăm convingeri, iar atunci când apar aceste situaţii trebuie să apelăm la efectele persuasiunii.  Continuarea

Studiu de specialitate: Procesul instruirii ca act de comunicare

Autor: prof. Popescu Mihaela,
Colegiul Tehnic Mătăsari, Gorj

Procesul instruirii este, în esenţă un act de comunicare, prin care profesorul şi elevii schimbă mesaje pentru realizarea optimă a obiectivelor pedagogice. Că adesea reuşita actului pedagogic este asigurată de calitatea comunicarii,  se ştie. În sens larg, comunicarea didactică însăşi se distinge prin câteva particulărităţi : concordanţa cu obiectivele urmărite de procesul instruirii; asigurarea transferului de informaţii importante sau al conţinutului purtător de instruire ;  producerea şi generarea învăţării prin folosirea metodelor activ participative  în procesul de instruire.

O examinare teoretică a  comunicării didactice relevă un emiţător ; unul sau mai mulţi receptori ; repertoriul emiţătorului – ansamblul cunoştinţelor şi experientelor anterioare cu care emiţătorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul receptorului – ansamblul cunoştinţelor şi experienţelor anterioare cu care receptorul se angajează în actul de comunicare ; repertoriul comun al emiţătorului şi al receptorului – ansamblul cunoştintelor şi experientelor anterioare pe care emiţătorul şi receptorul le au în comun şi pe baza cărora se realizeză procesul de comunicare ; canalul de comunicare interpus între emiţăor şi receptor. Continuarea

Metode de comunicare orală utilizate în ciclul primar

Autor: înv. Donici Mihaela Cristina
Şcoala Gimnazială Nr.1 – Matca

  • Conversaţia – este cea mai importantă şi cea mai des întrebuinţată metodă şi presupune un dialog între cadru didactic şi elev.

– tipuri de conversaţii: euristică, de sistematizare a cunoştinţelor, conversaţia de clarificare şi aprofundare, conversaţia de verificare sau de control a performanţelor învăţării.

– cerinţe pentru întrebări şi răspunsuri: clare, precise, concise, să vizeze obiectivele urmărite, să nu solicite doar memoria, ci şi gândirea.

Exemplu:     Obiectul: Limba şi literatura română / Clasa: a IV-a

Poate fi propusă o conversaţie pe tema ,,Cuvinte care au mai multe sensuri”. Copiii răspund la întrebările ce vizează acest subiect, formulate de învăţător sau de ei înşişi (Cum se scriu aceste cuvinte?, Câte sensuri poate avea un astfel de cuvânt? Există un număr fix de sensuri? Sunt înrudite între ele aceste sensuri? etc.).

  • Dezbaterea sau discuţia – implică schimbul reciproc, organizat, de observaţii, de informaţii, opinii şi atitudini. Reuşita acestei metode este condiţionată de temeinicia cunoştinţelor acumulate anterior, de cooperarea dintre participanţi, de capacitatea lor de a se adapta la partenerul de dialog, de climatul socio-afectiv al colectivului.

Exemplu:     Obiectul: Literatură pentru copii / Clasa: a III-a Continuarea

Rolul comunicării în asigurarea unui climat organizaţional adecvat în şcoală

Autor: prof. Boţu Tatiana,
Grădiniţa cu P.P.nr.10 Huşi

 Prin comunicarea umană se realizează o interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între persoane; ea poate contribui la întărirea, destabilizarea sau modificarea comportamentului individual în funcţie de conţinutul mesajului, de personalitatea celui care-l transmite, modul de transmitere, precum şi de permiabilitatea de a-l prelucra şi accepta a celui care-l primeşte. „În organizaţiile şcolare, comunicarea şi climatul se corelează foarte strâns: o bună cunoaştere contribuie la menţinerea unui climat adecvat şi, reciproc, un climat corespunzător  facilitează  o comunicare eficace.”[1]

Comportamentul membrilor dintr-o organizaţie şcolară este determinat atât de sistemul de norme stabilite prin regulamentul şcolar şi prin regulamentul de ordine interioară, cât şi de temperamentul fiecăruia, de nivelul de cultură, de convingerile şi aspiraţiile sale, de managementul practicat în organizaţia respectivă. Astfel, un management autoritar la nivelul şcolii induce un climat tensionat, în care toţi se „închid” în ei înşişi, nu comunică deschis, se privesc cu suspiciune şi nu se simt  stimulaţi să participe la bunul mers al activităţii. Ori, un management participativ stimulează comunicarea între cadrele didactice, între aceştia şi elevi, ca şi între educatori şi director, făcând din fiecare membru al colectivităţii şcolare un participant activ şi responsabil la viaţa şi activitatea acesteia. „Prin comunicare, omul modern se analizează pe sine, îi analizează pe cei cu care se află în interacţiune şi – în ultimă instanţă – poate găsi un mod propriu de investigarea a lumii care îl înconjoară.”[2]

Continuarea

Rolul limbajului în dezvoltarea preşcolarului

Autor: instit. Despa Mirela,
Grădiniţa Nr1 Popeşti, Vrancea

 Comunicarea prin limbaj este fundamentul pentru procesele de socializare, cunoastere şi învaţare. Orice întarziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului împiedică dezvoltarea psihică a copilului. Limbajul este un ansamblu de abilităţi de ascultare, atenţie, imitaţie, inţelegere, memorare şi socializare. Stimularea dezvoltării copilului va urmări realizarea funcţiilor limbajului, rol suport pentru dezvoltarea intelectuală. Limbajul îi conferă copilului preşcolar autonomie şi posibilitatea de a se mişca cu usurinţă în mediul înconjurător. Imposibilitatea de a comunica prin limbaj atrage după sine stagnarea dezvoltării personalităţii copilului, ceea ce duce la modificarea relaţiilor lui cu  oamenii şi cu realitatea înconjurătoare.
Copiii trebuie să dobândească încă de la vremea preşcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile, gândurile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea şcolară şi apoi în activitatea şi viata socială de mai târziu. De aici decurge Continuarea

Comunicarea educațională prin metodele de interacțiune

Autor: instit. Onel Maria-Antoaneta
Școala cu cls. I-VIII, Sagna, Neamț

Dincolo de accentul informaţional al şcolii, aspectul formativ şi motivaţional al acesteia se poate regăsi şi prin metodele de interacţiune. Trebuie subliniat că unul dintre obiectivele importante ale sistemului de învăţământ este acela de a pregăti individul pentru viaţă, pentru cerinţele situate dincolo de şcoală. Permanent apar noi procedee şi tehnici, zonele de intersecţie dintre metodele existente fiind acoperite cu metode de sine stătătoare.

Abordarea funcţional-acţională a metodelor, presupune parcurgerea drumului dintre metodele active spre cele interactive. De altfel nu există metode „active” şi metode „pasive”, toate metodele posedând deopotrivă un grad de pasivism şi unul de activism; acesta din urmă variază de la metodă la metodă sau, câteodată, de la un mod de aplicare/utilizare la altul al aceleiaşi metode. Continuarea