Colaborarea grădiniţă – familie

Autor: prof. înv. preşcolar Cucu Irina-Elena
Grădinița cu P.N. Nr. 1 Bustuchin, jud. Gorj

Activitatea educativă ce se realizează în grădiniţă nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului şi, mai ales, nu poate face abstracţie de toate acestea.
Educaţia trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar împlinirea acestui deziderat urmează să stea în mod expres în atenţia personalului didactic calificat pentru a face munca educativă din grădiniţe.
Dacă acest adevăr este arhicunoscut educatoarelor cu experienţă, pentru debutanţi lucrurile nu sunt la fel de evidente datorită faptului ca lor le lipseşte un anumit antrenament în practica educaţională. Iată de ce considerăm necesar ca- pentru relevarea interdependenţelor- să remarcăm trăsăturile definitorii ale mediului preşcolar ca mediu educativ, prin comparaţie cu celelalte două medii educaţionale cu care se află în strânsă legătură: familia şi şcoala.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este, din această cauză, extrem de puternică şi- din multe puncte de vedere- de neînlocuit.
Considerată în substanţialitatea efectelor pe care le produce, familia îndeplineşte importante funcţiuni în procesul general al 27, fapt ce se reflectă asupra dezvoltării sale: Continuarea

Reclame