Tendinţele argoului în limbajul elevilor

Autor: prof. Scarlat Mariana
Şcoala Gimnazială Nr. 2, sat Căscioarele, Com. Găiseni, jud. Giurgiu

Potrivit definiţiilor, argoul reprezintă un limbaj ce funcţionează ca un cod, folosit de diverse grupuri de vorbitori, pentru a nu fi înţeleși de cei din jur. La început, acest tip lexical, pe care îl întâlnim în masa vocabularului, alături de arhaisme, regionalisme, neologisme şi jargon, a apărut în grupuri certate cu legea: hoţi, puşcăriaşi, vagabonzi, din dorinţa de a-şi transmite mesaje în mod nestingherit, neînţelese de ceilalţi. Astfel, au devenit consacrate cuvinte şi expresii precum: sifonar (informator), caraliu (poliţist/miliţian), haleală (mâncare), mălai (bani), a sta la facultate (a fi închis) ş.a.
În practica şcolară, argoul este prezentat ca o categorie lexicală (ca dealtfel, şi jargonul) nerecomandabilă, deoarece acesta este considerat o abatere de la normele lingvistice, prin ambiguitatea semnatică pe care o exprimă. Bineînţeles că, deşi nerecomandaţi, termenii argotici sunt adesea folosiţi de foarte mulţi elevi, datorită expresivităţii lor. Probabil că din acestă cauză a apărut în timp şi argoul specific grupurilor de elevi şi studenţi. Cine nu a folosit în gimnaziu, liceu sau facultate expresia “Şase-şase!”(Atenţie!) sau “diriga”(diriginta)?
Odată cu apariţia internetului asistăm la dezvoltarea unui nou tip de argou, şi anume cel al internauţilor. Acesta câştigă teren şi se îmbogăţeşte permanent cu noi termeni şi expresii din cele mai curioase, din punct de vedere al grafiei acestora, spre disperarea lingviştilor care se luptă cu uzul pentru a păstra o limbă literară normată. Continuarea