ADHD – studiu de caz

Autor: prof. Coman Teodora Augusta
Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu, Sebeș

M. A. este un băiat de 13 ani, elev în clasa a V-a. Studiul de față îl fac în calitate de dirigintă a acestei clase. La comisia de evaluare internă i s-a stabilit diagnosticul de ADHD. Băiatul are dificultăți în concentrarea atenției în sarcinile de lucru, nu ascultă atunci când i se vorbește direct, se mișcă permanent în scaun, părăsește scaunul său în sala de clasă, nu se poate angaja în liniște în diverse activități, are dificultăți în a-și aștepta rândul, vorbește excesiv și pare mereu pe picior de plecare.
Descrierea cazului:
Familia: M.A. locuiește împreună cu mama și bunica sa într-un apartament cu două camere. Tatăl băiatului a murit în urmă cu trei ani într-un accident de mașină. Mama lucrează mult iar copilul stă mai mult cu bunica.
Acasă: bunica și mama băiatului au spus, de fiecare dată când au fost chemate la școală, că acasă copilul este liniștit și cuminte, însă vecinii și cunoștințele acestuia spun că nu este adevărat, mărturisind că elevul este răsfățat, nerespectuos și într-un permanent conflict cu mama și bunica sa. Acestea pun tot comportamentul băiatului pe seama morții tatălui și încearcă în permanență să-i găsească scuze. Continuarea

Impactul ADHD asupra vieţii copilului

Autor: prof. Ghiră Alina
Grădiniţa ”Căsuţa cu Povești’’ Craiova

ADHD (Attention Deficit and Hyperactivity Disorder) reprezintă o tulburare de comportament foarte răspândită în ultimii ani, cunoscută ca tulburare prin deficit atenţional şi hiperactivitate. Este o afecţiune neurobiologică cerebrală care se manifestă prin: Deficit atenţional; Impulsivitate; Hiperactivitate.
Atenţia este un construct complex şi greu de definit, fiind important nu numai în dezvoltarea proceselor cognitive cât şi în construirea echilibrată a personalităţii individului. Deficitul de atenţie este considerat deseori ca fiind principalul motiv pentru „eşecul individului în a se dezvolta normal”.
Deşi cauza exactă a ADHD nu este încă cunoscută, cercetările recente riguros concepute vin în sprijinul teoriei că această tulburare se transmite genetic de la părinţi la copii. Un părinte ce prezintă simptome ADHD are şanse în proporţie de 25% de a avea un copil cu ADHD. Diagnosticul nu îl poate da educatoarea fără a conlucra, în special cu părintele, şi cu psihologul şi psihiatru. La urma urmei părintele îţi poate spune că orice copil este neastâmpărat, asemenea lui Creangă alergând caprele Irinucăi, sau manifestă o lipsă de interes faţă de şcoală, asemenea lui Eminescu, care a fugit cu trupa de circ. Continuarea

Studiu de caz – Copil ADHD

Autor: prof. înv. primar Vîlceanu Alina
Şcoala Gimnazială Samarineşti, jud Gorj

(…) DATE  PRIVIND DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII

  1. Caracteristici ale proceselor senzorial-perceptive:

–          percepţie difuză, superficială a materialului de învăţare

  1. Memoria – slabă
  1. Imaginaţia- săracă
  1. Limbajul

Exprimare săracă în idei

Vocabular  foarte sărac; exprimare incorectă

  1. Nivel de inteligenţă – sub nivelul mediu  Continuarea

Să înțelegem și să ajutăm copilul cu ADHD

Autor: prof. Horodincu Anișoara
Școala cu clasele I-VIII. Draxini, Botoșani

Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale în școala publică a apărut ca o reacție necesară și firească a societății la obligația de a asigura normalizarea și reformarea condițiilor de educație.  În ceea ce privește obiectivul integrării se urmărește realizarea unei concordanțe între cerințe și manifestări iar elementele concrete ale personalității (aptitudini, abilități, însușiri) trebuie formate, stimulate, urmărite pentru a ușura adaptarea și integrarea.

Integrarea școlară  poate fi înțeleasă în sens larg ca procesul de plasare într-o clasă de elevi a oricărui copil, iar în sens restrâns integrarea se referă la școlarizarea copiilor cu cerințe speciale în unitățile școlare obișnuite. Dificultățile apărute în procesul integrării nu sunt generate atât de natura cerințelor speciale ale elevilor integrați, cât mai ales de felul nostru de a înțelege acest proces, până la urmă este o problemă de atitudine a fiecăruia.

O persoană cu tulburare hiperactivă cu deficit de atenţie (THDA) are dificultăţi în filtrarea informaţiilor care-i invadează creierul, aşa că îşi pierde uşor concentrarea, tinde să dea răspunsuri înainte să cântărească bine lucrurile şi nu ştie când să se oprească. Unui copil cu THDA îi ia mai mult să-şi găsească locul şi să se concentreze în comparaţie cu un copil care nu are această problemă şi poate avea dificultăţi la urmărirea instrucţiunilor. Copiii cu THDA au deseori un nivel de inteligenţă mai ridicat decât media, dar studiul li se pare o activitate dificilă.

Starea aceasta de sănătate este instalată pe termen lung şi poate continua să se manifeste şi în viaţa adultă. Există o componentă genetică şi copiii cu THDA au în cele mai multe cazuri rude (bărbaţi, în mod frecvent) cu THDA. Continuarea