Autor: Barcan Rareș-Andrei
elev clasa a XII-a
Cu pletele în vânt prin văi și lunci, haiducul Florea împreună cu armăsarul sau de nădejde, își găsi loc de popas înainte de apusul soarelui, la tulpina unui stejar. Imediat ce focul menit să-l încălzească prinse viață, o voce subțiată se auzi din spatele unui boschet:
-Seară bună străine călător, numele meu este Vasilică și vin la mata cu o rugăminte de suflet….
În acel moment Florea își apucă fulgerător sâneața și-o îndrepta spre el.
-Nu trage! – spuse Vasilică cu mâinile îndreptate în sus – vreau doar să-mi încălzesc trupul, ce-mi tremură din toate încheieturile.
La prima vedere Vasilică părea inofensiv, un om scund și atât de slab încât putea să se ferească de stropii de ploaie. Era pe jumătate chel iar cealaltă jumatata de cap era acoperită de câteva fire de par scurte și negre. Era învelit de o șubă triplă cât el. Avea o inima mare și o gură de două ori mai mare care nu mai tăcea. Vorbea incontinu despre cum a fost dat afară de nevastă-sa fiindcă o prinse în momentul în care îl înșela.
-De azi înainte o să trăiesc în natură, ca să nu mai am de a face cu nicio persoană! – îi spuse răspicat Vasilică.
-Prost moment ți-ai găsit – îi spuse Florea – or fi haiducii frați cu codrul dar crede-mă când îți spun că natura nu-i un loc bun de trăit mai ales în perioadele reci ca astea. Nu-i deloc plăcut să dormi pe pământ rece, cu pietre care te împung în spate, fără niciun acoperiș deasupra capului. În scurt timp te vei răzgândi și vei avea un dor nebun de patul de acasă. Continuarea
Danila Andra
