Credința ortodoxă – comoară de neprețuit

Autor: prof. Copăcescu Simona Elena
Colegiul Național „Elena Cuza”- Craiova, jud. Dolj

Credința noastră strămoșească a avut același ecou de la începuturi și până azi, în istoria de aproape două mii de ani a neamului. Semnele și caracteristicile ei, presărate în toată această istorie, stau la dispoziția oricui ar dori, cu bună credință, să le cerceteze. Ele stau mărturie că am păstrat învățătura și tradiția creștină așa cum le-am primit de la început. Credința creștină este cel mai puternic element al identității istorice a românilor. O tradiție puternic prezentă în elementele pentru posteritate – limba, obiceiurile, toponimele – arată că Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost propovăduită pentru prima dată în ținuturile noastre chiar de către un Apostol al Domnului, Sfântul Andrei. Continuarea

Crucea – izbăvirea noastră

Autor: prof. Dirle Vasile Daniel
Școala Alexiu Berinde Seini
Școala Nr.1 Seini

Cuvântul cruce, provine din grecesul stauros şi latinescul crux având sensul de a crucifica pe cineva pe lemn. Crucificarea a fost practicată de fenicieni, cartaginezi, apoi ea e folosită pe scară largă în Imperiul Roman pentru sclavii provinciali şi infractori dar în foarte rare cazuri pentru cetăţenii romani doar atunci când autorităţile voiau să accentueze gravitatea faptei. Sunt cunoscute după formă trei tipuri de cruci: cruce greacă (întâlnită pe Bisericile Ortodoxe), cruce latină, cea cunoscută pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi crucea Sfântului Andrei cel dintâi chemat la apostolat şi rastignit la Patras în Grecia în formă de x. Continuarea

Icoana – fereastră spre Dumnezeu

Autor: prof. Dirle Vasile Daniel
Școala Alexiu Berinde Seini
Școala Nr.1 Seini

Cuvântul icoană provine din grecescul eikon şi înseamnă reprezentare a unei lumi duhovniceşti cu ajutorul lucrurilor materiale. În Vechiul Testament Dumnezeu nu era reprezentat în mod material fiindcă se descoperise oamnilor doar prin vorbă iar lui Moise nu îşi arătase faţa atunci când i se descoperise pe Muntele Sinai. Poporului lui Israel i-a vorbit nu i s-a descoperit deplin: ,,şi glasul cuvintelor Lui L-aţi auzit, iar faţa Lui n-aţi vazut-o, ci numai galsul I L-aţi auzit.”
Doar în Noul Testament Mântuitorul ia chip de om şi se apropie de creatură ca să o ridice la starea harică pe care o pierduse în paradis: ,,Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşuit între noi!”(Ioan1,14) deci dumnezeirea apare vazută de ochii oamenilor. Continuarea

Studiu de specialitate – Îngerii – ființe ce comunică voia lui Dumnezeu

Autor: prof. Dirle Vasile Daniel
Școala Gimnazială Alexiu Berinde, Școala cu cls. I-VIII Nr 1 Seini

Potrivit învăţăturii ortodoxe cuvântul înger provine din limba ebraică, apoi pe filieră greacă (anghelos), înseamnă sol, crainic, vestitor, trimis. Îngerii sunt fiinţe spirituale, create de Dumnezeu superioare omului, personale, cu scopul de a vesti creaturii voia divină.
Avem nenumărate dovezi scripturistice despre îngeri însuşi Mântuitorul i-a pomenit în activitatea Sa: ,,Căci zic vouă că îngerii lor din ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu”(Matei 18, 10). Sunt creaţi înainte de facerea omului căci în ziua a patra a creaţiei când Tatăl a făcut stelele ei deja Îl lăudau cu glas mare: ,,Când s-au făcut stelele lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii Mei”(Iov 38,7). Sfânta Scriptură ne spune că îngerii sunt fiinţe spirituale superioare omului în virtute, cunoştinţă, preamăresc pe Dumnezeu: ,,Serafimii strigau unul către altul zicând: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot plin e cerul şi pământul de mărirea Sa! (Isaia 6,3) Textul evangheliei de la Luca 15,10 ne arată că ei se bucură pentru întoarcerea unui păcătos: ,,Zic vouă aşa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte! Biserica îi numeşte în cântările şi rugăciunile sale: ,,cereştile şi netrupeştile puteri” sau ,,îngerii cei fără trup”. Continuarea

Studiu de specialitate – Providența divină – realitate și în zilele noastre

Autor: prof. Dirle Vasile Daniel
Școala Gimnazială Alexiu Berinde, Școala cu cls. I-VIII Nr 1 Seini

Prin pronia dumnezeiască sau prin providenţa divină se înţelege în teologia creştină purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de creatură (om) şi faţă de lume. Astfel Dumnezeu îşi manifestă mărinimia lui fără de margini: ,,Căci El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!”(Matei 4.44), suţine creaturile sale într-o existenţă ordonată ,,căci în El trăim şi nemişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre preoţii voştri: căci ai lui neam şi suntem!”(Fapte 17.28), îndrumă toate evenimentele şi acţiunile îngerilor: ,,Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre!”(Facere 45.5).
În teologie distingem trei mari direcţii ale proniei dumnezeieşti: conservarea lumii, cooperarea sau conlucrarea cu lumea, guvernarea lumii din partea Creatorului. În cadrul conservării lumii vedem cum Dumnezeu este stăpân peste urgii şi furtuni (Iov 37.3), viaţa oamenilor este dată şi luată de divinitate: ,,Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci căci în ziua în care vei mânca cei muri negreşit!”(Facere 2.17). Continuarea