Numărul 7 / iulie 2017

data apariției: 31 iulie 2017
Colaboratori: prof. Monica Felherț , prof. Marcela Radu , prof. Cristina Burghelea , prof. Rodica Ogăraru, prof. Constanța Sturzu

Numărul 7 va fi expediat autorilor și colaboratorilor în perioada 28 august – 2 septembrie 2017!

Următorul număr (8) va apărea în NOIEMBRIE 2017. Materialele se trimit până pe 18 NOIEMBRIE.
Condițiile de publicare pot fi descărcate de AICI!

Anunțuri

Numărul 5 / februarie 2017

data apariției: 03 martie 2017
Colaboratori: prof. Adriana Nicolae, prof. Irina-Elena Cucu, prof. Elena-Sidonia Dudoi, înv. Simona Deaconescu, prof. Diana Luca, prof. Laurenția Stoian, prof. Viorica-Nina Năstacă, prof. Ana Alina Murgeanu, prof. Mihaela Dina Gruianu, prof. Mihaela Bolborea, prof. Maria Claudia Buduruță, prof. Mihaela Georgiana Onică, prof. Iosefina Lucaci

Numărul 5 va fi expediat autorilor și colaboratorilor în perioada 20-31 martie 2017. Fragmente din articole/studii vor apărea pe site în perioada următoare.

Următorul număr (6) va apărea în mai 2017. Materialele se trimit până pe 15 mai.
Condițiile de publicare pot fi descărcate de AICI!

Numărul 4 / decembrie 2016

data apariției: 27 decembrie 2016
Colaboratori: prof. Ștefania Bondrescu, prof. Maria Claudia Buduruță, prof. Delia Croitoru, prof. Liviu-Petruț Duță, prof. Maria Feroiu, prof. Maria Marin, ed. Marinela Pascal, prof. Magdalena Pelcu, prof. Iulieta Poață, prof. Elena Tecuci

Numărul 4 va fi expediat autorilor și colaboratorilor în perioada 16-27 ianuarie 2017. Fragmente din articole/studii vor apărea pe site în perioada următoare.

Următorul număr (5) va apărea în februarie 2017. Materialele se trimit până pe 17 februarie.
Condițiile de publicare pot fi descărcate de AICI!

Studiu de specialitate – Influența performanței școlare asupra nivelului de aspirație și a stimei de sine

Autor: prof. logoped Buduruță Maria Claudia
Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani

Evoluţia elevului pe plan şcolar nu rămâne fără urmări asupra dinamicii sale psihologice.
Există deja o serie de studii asupra consecinţelor de ordin psiho-social ale performanţelor obţinute de copil – în special adolescent. Studiul de faţă îşi propune abordarea acestei teme generale din două puncte de vedere distincte, unul pe plan psihologic intrinsec, iar altul din registrul dinamicii psihologice asociate cauzal performanţelor şcolare.
Astfel, se au în vedere în primul rând influenţele pe care le exercită nivelul de performanţă şcolară asupra stimei de sine a individului, ca rezultat al evaluărilor generale orientate asupra propriei persoane. Având în vedere determinările multiple ale stimei de sine, grupate în două registre de ansamblu – cel al comparării subiective cu propriile standarde, respectiv cel bazat pe comparaţiile sociale – performanţa şcolară se poate dovedi un criteriu important, cu influenţe semnificative asupra nivelului general de auto-evaluare al adolescenţilor.
Pe de altă parte nivelului de aspiraţie al elevilor faţă de performanţele lor viitoare pe plan şcolar. In această privinţă, performanţele din trecut pot funcţiona, pe plan psihologic, ca „ancore” în raport cu care subiectul să îşi construiască aşteptările vizavi de cele din viitor. Continuarea

ABC Didactic nr. 3 / octombrie 2016

data apariției: 24 octombrie 2016
Colaboratori: prof. Gabriel Deaconescu, prof. Delia Croitoru, înv. Laura Cobzariu
Autori: prof. Georgiana Oprea, prof. Luminița Florea, prof. Raluca Uilean, prof. Mihaela Nistor, prof. Dorina Sauciuc, prof. Mihaela Vasile, prof. Alina Gogonel, prof. Livia Cîrstoi, prof. Cristina Timiș, prof. Simona Ghenea, prof. Camelia Florea, prof. Irina Pache, prof. Diana Ciobanu

Numărul 3 va fi expediat autorilor și colaboratorilor în perioada 14-25 noiembrie 2016. Fragmente din articole/studii vor apărea pe site în perioada următoare.

Următorul număr (4) va apărea în decembrie 2016. Materialele se trimit până pe 16 decembrie.
Condițiile de publicare pot fi descărcate de AICI!

Ce îi trebuie copilului pentru a creşte fericit

Autor: prof. Nicoleta Țone
Școala Gimnazială Nr. 24, București

Orice copil are nevoie de familie. Exercitarea de către părinţi a rolurilor de mamă şi de tată este esenţială pentru dezvoltarea copilului însă nu este vorba de o influenţă exercitată separat, ci de o unitate, aceea a cuplului parental.
Copilul simte relaţiile dintre părinţi. O familie fericită asigură dezvoltarea normală a copilului.O relatie sănătoasă intre părinte şi copil se dezvoltă într-o afecţiune autentică între soţ şi soţie, legătura dintre aceştia constituind un suport emoţional pentru nevoile copilului.
Copilul percepe relaţiile conflictuale dintre părinţi, iar tulburările din interiorul cuplului vor genera tulburări ale copilului. S-a constatat că o mare parte din copiii cu tulburări caracteriale şi de comportament, au fie părinţii despărţiţi, unul din părinti fiind absent fizic, fie asistăm la o absenţă psihologică a unuia dintre părinţi, cel mai adesea tatăl. În cazul copiilor cu un comportament agresiv s-a constatat prezenţa unor relaţii familiale marcate de violenţă şi agresivitate. Continuarea

Copii și educatori față în față cu hiperactivitatea

Autor: prof. înv. preșcolar Virginia Muntean
Grădiniţa cu PP Nr. 22 ”Micul prinţ” Braşov

Despre copiii hiperactivi s-au scris nenumărate articole, s-au realizat fel de fel de ghiduri, s-au avansat o multitudine de teorii despre CE şi CUM se poate elabora un plan de acţiune care să funcţioneze cu adevărat.
Şi cu toate acestea, problema continuă să existe, semnele de întrebare continuă să persiste, iar educatorii fac faţă cu greu numărului tot mai mare de preşcolari cu astfel de manifestări.
Preşcolarii sunt cunoscuţi ca fiind energici şi în continuă mişcare. Comportamentul unui copil se schimbă rapid pe măsură ce creşte şi începe să înţeleagă regulile şi consecinţele nerespectării lor. Deoarece comportamentul lor poate fi foarte nociv pentru ei înşişi, ca şi pentru ceilalţi, este imperios necesar ca educatorii să înţeleagă şi să înveţe cum să gestioneze astfel de situaţii.
De multe ori ei aplică experienţa acumulată în viaţa personală, în activitatea didactică, sau preluată de la alţi colegi ori din materialele de specialitate. Nu este simplu să selectezi din abundenţa de informaţii şi să aplici o metodă anume sau un set de metode, deoarece fiecare copil estre structurat într-o manieră personală şi modalităţile găsite nu au valoare de remediu absolut. Continuarea

Premise şi cerinţe în formarea personalităţii elevului

Autor: prof. înv. primar Camelia-Maria Olar
Şcoala Gimnazială ”Dr. Aurel Vlad” Orăştie, Hunedoara

Prima zi de şcoală din viaţa unui copil este un fapt social de o maximă importanţă: părinţi, bunici, fraţi şi surori mai mari, pacticipăm cu toţii afectiv şi efectiv la intrarea puiului de om într-o nouă „lume”!
Începerea şcolii este o schimbare majoră în viaţa copilului şi a familiei şi are o multiplă motivaţie socială: trebuie să ofere copilului şanse de viitor, şcoala trebuie să răspundă cerinţelor de a asigura un tineret bine pregătit, trebuie să-i ofere cunoştinţele, deprinderile şi priceperile necesare de a se încadra într-o societate, în rapidă schimbare, trebuie să-i ofere fiecăruia şansa de a primi răspuns, sau de a-l pune în situaţia de a-şi răspunde singur, la multiplele întrebări pe care şi le pune.
Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii variate fără a se putea spune că este rezolvată satisfăcător teoretic, nicidecum în practica şcolară.
Sunt necesare noi investigaţii şi identificare a factorilor pe care trebuie să-i aibă în vedere educatorul când organizează situaţiile de învăţare, pentru a trece cu mai mult curaj de la un învaţământ dominant informativ la unul formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită.
Personalitatea este definită ca ansamblul integral şi unitar de însuşiri, procese şi structuri psiho-fiziologice şi psiho-sociale care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu alţii, asigurându-i o adaptare originală la mediu, vizând omul ca purtător al funcţiilor epestemice, pragmatice şi axiologice.
Personalitatea este condiţionată de prezenţa celor patru factori: ereditatea, mediu, educaţie, autoeducaţie. În organizarea demersului pentru formarea şi perfecţionarea personalităţii umane nu se poate face abstracţie de fondul ereditar şi de zestrea nativă a „puiului” de om.
Factorul ereditar condiţionează dezvoltarea psihică prin dispoziţiile naturale sau predispoziţiile native ale copilului şi care constituie premisele naturale ale posibilei dezvoltări biopsihice.
Trebuie ştiut faptul că fiecare copil se naşte cu predispoziţii polivalente. Ele rămân latente sau se transformă în aptitudini. Predisoziţiile se dezvoltă numai prin solicitare, prin stare activă, prin exerciţiu şi învăţare.
Predispoziţiile constau în: o anumită inteligenţă înăscută; particularităţi înăscute ale sistemului nervos, ale activităţii nervoase superioare (excitaţia şi inhibiţia) care dau temperamentul (coleric: puternic, neechilibrat; sanguin: puternic, echilibrat, mobil; flegmatic: puternic, echilibrat, inert; melancolic: slab); particularităţi anatomofiziologice ale analizatorilor (o acuitate a vederii, un auz muzical sau fonematic; o anumită sensibilitate tactilă, gustativă etc.)
Acestea nu determină prin ele însele, prin simpla maturizare, formarea personalităţii, ci dau numai suportul fiziologic al activităţii.Profilul personalităţii se obţine în procesul dezvoltării individuale prin însuşirea experienţei sociale şi prin dezvoltarea capacităţilor biopsihice şi a creativităţii.
Omul este înzestrat nu numai cu psihic, cu capacitatea de a reflecta lumea. El se naşte şi cu capacitatea de a-şi forma gândirea logică şi de a dobândi şi utiliza coduri psihice (imagini, simboluri, forme abstracte, operaţii mintale, idei, semnificaţii generalizate ale realităţii). (fragment)

Studiu de specialitate – Modalităţi psihocomportamentale specifice copiilor supradotați

Autor: prof. înv. preșc. Dimitriu Maria-Aura
Școala Gimnazială ,,George Enescu” Nr. 1 Năvodari
Grădinița PN Peninsula – structură

Desigur că inteligenţa ridicată specifică supradotaţilor antrenează în acelaşi timp şi celelalte paliere ale dezvoltării psihice, şi totodată, aceasta se constituie în mecanisme compensatorii ce vizează aspectele interacţiunii sociale, însă, cu toate acestea, supradotaţii sunt mai frecvent expuşi riscurilor de inadaptare socială şi şcolară, atât din cauza factorilor ce ţin de propriile personalităţi, cât şi din cauza presiunilor, venite din mediul extern, la care sunt supuşi.
Ceea ce reuşeşte să întregească imaginea referitoare la aspectele heterocronice ale dezvoltării psihice a supradotaţilor îl constituie faptul că elevii supradotaţi, după cum am văzut, reprezintă un grup aparte, care se diferenţiază prin caracteristicile de personalitate, stilul de învăţare, modul de interacţionare cu semenii etc. Aşadar, ca şi indivizii aflaţi de cealaltă parte a curbei lui Gauss (la polul opus), supradotaţii reprezintă, la rândul lor, obiectul psihopedagogiei speciale, deoarece prin natura şi ritmul evoluţiei atât de caracteristic, au cerinţe educative speciale. De altfel, în unele ţări, cum ar fi Spania sau S.U.A. , sintagma cerinţe educative speciale include în mod explicit şi categoria copiilor supradotaţi în legislaţia din domeniul învăţământului special integrat. Continuarea

Stresul la copii şi învăţarea

Autor: prof. înv. primar Zaharia Silvia
Şcoala Gimnazială ”Radu Popa”, Sighişoara

Stresul este un răspuns la un eveniment sau condiţie la care există o cerere mai mare decât posibilităţile noastre de rezolvare. El apare atunci când te simţi copleşit sau ameninţat de mult mai multe cerinţe decât poţi face faţă.
Copiii învaţă să răspundă la stres din experienţa proprie şi observând. Cele mai multe situaţii stresante pentru copii pot apărea nesemnificative pentru adulţi, pentru că, ei au puţine experienţe anterioare din care să înveţe, chiar situaţiile care cer o mică schimbare pot afecta sentimentele de securitate şi siguranţă ale copilului.
Stresul la copii apare din diverse motive, însa unul dintre cele mai frecvente este şcoala. Din păcate, de multe ori încercările adulţilor de a-i motiva pe copii să înveţe, nu fac decât să crească stresul celor mici. Sunt frecvente cazurile în care copiii au probleme de învăţare, deşi sunt foarte isteţi. Totul începe cu dificultăţi de a se concentra, apoi urmează anxietatea, frica de eşec, devin izolaţi social şi manifestă la nivel fiziologic toate simptomele pe care le aduce cu sine stresul.
“Copiii au nevoie să se simtă in siguranţă, pentru a putea avea rezultate şcolare bune. Dacă devin stresaţi, creierul lor va pierde mai multă energie în încercarea de a proteja organismul de stres, decât în procesul de învăţare”, susţine cercetătorul Wiliam R. Stixrud. Continuarea

Numărul 60 / martie 2016

data apariției: 23 martie 2016

Coordonatori: prof. Silvia Zaharia, prof. Violeta-Manuela Lăzărescu, prof. Maria-Aura Dimitriu
Colaboratori: prof. Amalia-Dana Ciobanu, prof. Șeila Cherim Șeila

Numărul 60 va fi expediat autorilor în perioada 11-23 aprilie 2016. Fragmente din articole/studii vor apărea pe site în perioada următoare.

Studiu de specialitate – Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate ale preşcolarilor şi ale membrilor familiilor acestora

Autor: prof. înv. preșc. Dimitriu Maria-Aura
Școala Gimnazială ”George Enescu” Nr. 1 Năvodari
Grădinița cu PN Peninsula

În demersul întreprins de către psihologul educaţional, acela de evaluare şi psihodiagnoză a dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor, se urmăresc următoarele obiective:
•creionarea unui profil realist al copiilor/adolescenţilor (atunci când aceștia își exprimă dorința de a se cunoaşte, sau punerea datelor la dispoziţia părinţilor, atunci când aceştia îşi exprimă doriţa de a cunoaşte potenţialul și vulnerabilitățile propriului copil);
•orientarea activităţii cadrului didactic, atunci când acesta doreşte să cunoască mai bine anumit copil, în vederea individualizării activităţii de învăţare;
•elaborarea şi implementarea unui plan de consiliere şcolară/intevenţie psihologică, atunci când copilul solicită sprijin pentru soluţionaea unor probleme care influenţeză activitatea şcolară;
•orientarea acivităţii şcolare a copilului şi alegerea drumului profesional pentru adolescent.
Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate ale preşcolarilor şi ale membrilor familiilor acestora se pot realiza cu ajutorul instrumentelor psihodiagnostice, adecvate scopurilor urmărite şi pentru care psihologul educaţional are licenţă de utilizare, conform normativelor colegiului Psihologilor din România. Continuarea

Consilierea copiilor cu ADHD (Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție – THDA)

Autor: prof. înv. preșc. Dimitriu Maria-Aura
Școala Gimnazială ”George Enescu” Nr. 1 Năvodari
Grădinița cu PN Peninsula

În învăţământul românesc se constată o creştere a incidenţei cazurilor în care copiii sunt diagnosticaţi sau acţionează în aşa fel încât ar putea fi diagnosticaţi cu ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder). Practica pedagogică, demonstrează că atunci când implicarea copiilor este activă şi relaţiile intra-personale şi a activităţilor de învăţare sunt stimulative şi colaborative, rezultatele sunt benefice. Totodată o clasă de elevi este foarte eterogenă ca reprezentare pe sexe, etnii, apartenenţă religioasă, temperamente, abilităţi, competenţe, iar cadrul didactic trebuie să armonizeze totul astfel încât să asigure tuturor succesul şcolar, dezvoltarea personalităţilor, formarea competenţelor necesare nivelului de şcolarizare în care se află copilul, dar şi intereselor, preocupărilot şi posibilităţilor personale ale fiecărui copil.
,,Succesul în educaţie depinde fundamental de profesori implicaţi, interesaţi nu numai de ceece elevii trebuie să înveţe ci şi de modul efectiv în care aceştia pot să înveţe, interesaţi şi de aptitudinile şi atitudinile ce pot fi dezvoltate, nu numai de conoştinţe”. (Ştefan Popenici, 2008, ,,Managementul clasei pentru elevii cu ADHD”) Continuarea

Dezvoltarea gândirii la vârsta preşcolară

Autor: prof. înv. preșcolar Vieru Elena
Grădinița cu PN Cioca-Boca, Șcheia, jud. Iași

La vârsta preşcolară mică (3-4 ani), gândirea copilului este elementară şi simplistă. Ea are un caracter animist, în sensul că preşcolarul consideră obiectele şi fenomenele din jur ca fiind însufleţite. Pentru el, figurile din cărți şi jucăriile sunt vii, la fel ca omul şi animalele. După circa 3 ani şi jumătate, pentru copil sunt vii numai jucăriile în timpul jocului. Abia pe la vârsta de 5 ani, jucăriile încetează să mai fie considerate vii. Lărgirea treptată a câmpului explorărilor perceptive, curiozitatea foarte mare, însuşirea tot mai bună a limbajului, precum şi implicarea tot mai mare în joc şi alte forme de activitate, impreună cu adultul şi sub conducerea lui, sunt condiţii fundamentale pentru dezvoltarea mintală a copilului preşcolar.
J. Piaget arată că, până la 4-5 ani, copilul are o gândire prelogică şi preoperaţională, după care se instalează gândirea operatorie, care se extinde în perioada vârstei şcolare mici. Continuarea

Numărul 59 / februarie 2016

data apariției: 26 februarie 2016

Coordonatori: prof. Simina Ana Pop, prof. Alina Adam, prof. Gabriel Nicolae, prof. Daniela Duță, prof. Maria-Aura Dimitriu
Colaboratori: prof. Claudia Mihaela Cojocărel, prof. Elena Georgiana Ciolovan, prof. Mihaela Nistor, prof. Teodora Augusta Coman, prof. Iulia Irina Vizitiu, prof. Alina Mihaela Ciurea, prof. Maria Lidia Șorop, prof. Elena Vieru, prof. Corina Kovacs, prof. Daniela Gioabă

Pentru numărul 60/martie 2016, puteți trimite materiale până pe 16 martie 2016*. Vă rugăm să consultați CONDIȚIILE DE PUBLICARE!

Numărul 59 va fi expediat autorilor în perioada 14-26 martie 2016. Fragmente din articole/studii vor apărea pe site în perioada următoare.

*Precizare: Ne rezervăm dreptul de a modifica termenul de trimitere a materialelor. (vom anunța pe site în timp util!) 

Familia – premisă favorabilă a violenţei?

Autor: prof. înv. primar Axinia Carmen-Vasilica
Şcoala de Artă ”Sergiu Celibidache” Roman

MOTTO: „Iniţierea copiilor pentru viaţă este o funcţie a familiei atât de adânc sădită în natura biologică, încât o întâlnim şi la speciile zoologice inferioare” (Cornelia Dumitriu)
Probabil mai mult decât oricând, în zilele noastre suntem martori la numeroase manifestări violente ale copiilor care au loc pe stradă, la şcoală sau în diverse locuri. Atunci când apar aceste situaţii, părintele încearcă să găsească o explicaţie care să justifice faptele petrecute, însă, de cele mai multe ori, ajunge la concluzia că mediul/grupul din care fac parte este de vină, că „unii copii sunt răi de la naştere” sau, din păcate de cele mai puţine ori, că ei, părinţii/familia, sunt răspunzători de aceste comportamente violente. Cu toate că unele cercetări genetice arată că pot exista persoane care să fie predispuse violenţă mai mult decât altele, majoritatea studiilor subliniază că actele agresive sunt influenţate de mediul în care indivizii îşi desfăşoară activitatea şi de educaţia pe care o primesc.
Violenţa este un fenomen din ce în ce mai răspândit atât în familie, la şcoală cât şi în comunitate. Ea afectează vieţile a mii de copii şi de tineri, în calitate de victime, agresori sau martori, Continuarea

ADHD – studiu de caz

Autor: prof. Coman Teodora Augusta
Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu, Sebeș

M. A. este un băiat de 13 ani, elev în clasa a V-a. Studiul de față îl fac în calitate de dirigintă a acestei clase. La comisia de evaluare internă i s-a stabilit diagnosticul de ADHD. Băiatul are dificultăți în concentrarea atenției în sarcinile de lucru, nu ascultă atunci când i se vorbește direct, se mișcă permanent în scaun, părăsește scaunul său în sala de clasă, nu se poate angaja în liniște în diverse activități, are dificultăți în a-și aștepta rândul, vorbește excesiv și pare mereu pe picior de plecare.
Descrierea cazului:
Familia: M.A. locuiește împreună cu mama și bunica sa într-un apartament cu două camere. Tatăl băiatului a murit în urmă cu trei ani într-un accident de mașină. Mama lucrează mult iar copilul stă mai mult cu bunica.
Acasă: bunica și mama băiatului au spus, de fiecare dată când au fost chemate la școală, că acasă copilul este liniștit și cuminte, însă vecinii și cunoștințele acestuia spun că nu este adevărat, mărturisind că elevul este răsfățat, nerespectuos și într-un permanent conflict cu mama și bunica sa. Acestea pun tot comportamentul băiatului pe seama morții tatălui și încearcă în permanență să-i găsească scuze. Continuarea

Studiu de caz

Autor: prof. înv primar Nistor Mihaela
Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani, jud. Bacău

Descrierea cazului
Alexandra, 10 ani, clasa a IV-a
Eleva face parte dintr-o familie cu doi copii. Relaţiile din familie sunt armonioase, preocupându-se de dezvoltarea optimă a copilului .
Din discuţiile cu mama, cu copilul, dar si din observaţiile personale, am constatat ca fetita are un comportament normal, atât la şcoala, cat si acasă. Este sociabilă, cooperantă, este atentă, disciplinată, politicoasă, răspunde la toate solicitările și sarcinile de lucru date.
Eleva prezintă tulburări de citit–scris: citire lentă, fragmentată (pe silabe sau litere), cu multe ezitări, pauze; face deseori inversiuni de litere/silabe: „el”-„le”, „al”-„la”, „un”-„nu”, „ul”-„lu”; omite si inlocuieste litere, silabe, grupuri de litere, diftongi, cuvinte de legatura: de exemplu scrie„giocel” in loc de „ghiocel”, „pimejdie” in loc de „primejdie”, scrie cu aspect dezordonat.La momentul actual, fetița înregistreaăa rezultate slabe la învatatură din cauza limbajului deficitar.
Particularitați individuale: Continuarea