Studiu de specialitate – Educația morală prin intermediul basmului

Autor: prof. înv. primar Pelcu Magdalena
Școala Gimnazială “Șerban Cioculescu” Găești, jud. Dâmbovița

Trăim într-o lume aflată în continuă schimbare. Cadrele didactice se confruntă cu problema de a-i pregăti optim pe elevi pentru a reuşi, pentru a fi prosperi şi productivi într-un viitor pe care nu-l putem prevedea în detaliu.
Ipoteza cercetării
Pornind de la concluziile ce se desprind din cercetările întreprinse de Nicolae Roşianu şi George Călinescu asupra studiului basmului precum şi de la constatările făcute în orele de limba şi literatura română, am formulat următoarea ipoteză: introducerea metodelor moderne pentru studiul basmului duce la o mărire a eficienţei însuşirii valorilor estetice comparativ cu însuşirea acestora prin instruirea tradiţională;
Formularea ipotezei a determinat fixarea scopului urmărit prin prezenta cercetare, scop de natură aplicativă. Aceasta constă în stabilirea căilor de integrare a metodelor moderne în orele de literatură română astfel încât să crească gradul de solicitare al elevilor în operarea cu valori etico-estetice, participarea efectivă a acestora în fiecare moment al procesului de învăţare.
Eşantionul de studiu Continuarea

Studiu de specialitate – Abordarea conţinuturilor învăţării la clasa I din perspectiva transdisciplinarităţii

Autor: prof. înv. primar Ileana-Daniela Dumitrescu
Şcoala Gimnazială Cărpiniş, Crasna, Gorj

Educaţia este o comoară ascunsă, care trebuie pusă în serviciul individului şi al colectivităţii, una dintre cheile de intrare în secolul marcat de amploarea revoluţiei ştiinţifice şi tehnice şi de explozia informaţională.
Ca puncte de plecare pentru introducerea unui nou tip de educaţie sunt evidenţiate patru imperative ale societăţii viitoare, care, traduse în termeni didactici, ar fi:
-a învăţa să cunoşti;
-a învăţa să faci;
-a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi;
-a învăţa să exişti.
Spre a răspunde provocărilor timpului, demersul didactic va începe de timpuriu cu a învăţa să cunoşti în viziunea transdisciplinară, ceea ce înseamnă să stabileşti conexiuni între diferite cunoştinţe, între cunoştinţe şi semnificaţiile lor intrinseci. Importantă este nu acumularea enormei cantităţi de informaţii, ci capacitatea elevului de a pătrunde esenţa demersului didactic.
A învăţa să faci înseamnă învăţarea creativă, învăţarea punerii în practică a cunoştinţelor însuşite. Aceasta implică, totodată, respectarea normelor ce reglementează raporturile dintre membrii aceleiaşi colectivităţi, înţelegerea permanentă a celuilalt, necesitatea de a trăi alături de ceilalţi. Atunci când se predau succesiv diferite concepte şi principii în interiorul aceleiaşi discipline, abordarea este intradisciplinară. Continuarea

Studiu de specialitate – Metodele tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar

Autor: prof. înv primar Ciobanu Amalia-Dana
Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” Săbăoani – Neamţ

Evaluarea tradiţională şi evaluarea modernă nu sunt separate în timp şi nici în practica şcolară, ele coexistă în spaţiul şcolar.
Evaluarea tradiţională:
•Este o căutare a obiectivităţii şi a modalităţilor ştiinţifice de evaluare cu proceduri standard. Accentul se pune pe cadrul didactic-evaluator
•Este interesată mai mult de măsurarea aspectelor cantitative. Aspectele calitative fiind dificil de măsurat, devin ignorate.
•Are un grad înalt de control managerial al procesului de evaluare de către evaluator, singurul care pune întrebări. Elevul nu este implicat direct în procesul de evaluare. El este exteriorul acestuia prin faptul că se supune intenţiei cadrului didactic.
•Nu există o cooperare între evaluator şi elev privind modalităţile de evaluare; din acest motiv cadrul didactic-evaluator poate fi perceput negativ.
Evaluarea modernă:
•Este privită ca o parte integrantă a procesului de dezvoltare şi schimbare şi implică judecata reflexă;
•Este centrată pe dialog, pe cercetarea calitativă mai mult decât pe măsurarea cantitativă; foloseşte mai puţin metodele formale. Continuarea

Studiu de specialitate – Cum procedăm pentru a comunica aşteptările înalte pe care le avem pentru toţi elevii noştri?

Autor: prof. înv. primar Kovacs Corina
Şcoala Primară nr 1 Chiraleu (Chişlaz), judeţul Bihor

Încrederea pe care o are profesorul în şansele elevilor de a avea succes la învăţătură influenţează modul în care interacţionează el cu elevii, lucru care, la rândul său, influenţează rezultatele acestora. Dacă profesorul consideră că elevii nu pot progresa, el tinde, fără să vrea, să se comporte în moduri care subminează, sau cel puţin facilitează, progresele elevilor săi. Aceasta este poate una dintre cele mai importante dinamici ascunse ale predării,deoarece ea este de obicei o activitate neconştientizată.
Primii doi paşi de urmat în această secţiune descriu măsurile pe care le pot lua profesorii pentru a aborda problema aşteptărilor la un nivel foarte general. Pasul nr. 3 se axează pe tonul afectiv, iar paşii nr 4 şi 5 se concentrează pe calitatea interacţiunilor.
Pasul numărul 1: Identificaţi ce niveluri de aşteptare aveţi pentru elevii dumneavoastră!
Unul din primele lucruri pe care le poate face profesorul pentru a rezolva problema aşteptărilor este conştientizarea faptului că el are expectanţe diferite pentru elevi. Este dificil, dacă nu chiar imposibil, ca o persoană să îţi modifice modul în care gândeşte despre elevi. Însă este foarte posibil să îşi modifice comportamentul faţă de elevi astfel încât toţi elevii, indiferent de nivelul de aşteptări pe care îl are profesorul pentru ei, să poată beneficia de acelaşi tip de comportament în ceea ce priveşte tonul afectiv şi calitatea interacţiunilor. Continuarea

Familia – premisă favorabilă a violenţei?

Autor: prof. înv. primar Axinia Carmen-Vasilica
Şcoala de Artă ”Sergiu Celibidache” Roman

MOTTO: „Iniţierea copiilor pentru viaţă este o funcţie a familiei atât de adânc sădită în natura biologică, încât o întâlnim şi la speciile zoologice inferioare” (Cornelia Dumitriu)
Probabil mai mult decât oricând, în zilele noastre suntem martori la numeroase manifestări violente ale copiilor care au loc pe stradă, la şcoală sau în diverse locuri. Atunci când apar aceste situaţii, părintele încearcă să găsească o explicaţie care să justifice faptele petrecute, însă, de cele mai multe ori, ajunge la concluzia că mediul/grupul din care fac parte este de vină, că „unii copii sunt răi de la naştere” sau, din păcate de cele mai puţine ori, că ei, părinţii/familia, sunt răspunzători de aceste comportamente violente. Cu toate că unele cercetări genetice arată că pot exista persoane care să fie predispuse violenţă mai mult decât altele, majoritatea studiilor subliniază că actele agresive sunt influenţate de mediul în care indivizii îşi desfăşoară activitatea şi de educaţia pe care o primesc.
Violenţa este un fenomen din ce în ce mai răspândit atât în familie, la şcoală cât şi în comunitate. Ea afectează vieţile a mii de copii şi de tineri, în calitate de victime, agresori sau martori, Continuarea

Studiu de specialitate – Educația artistică a elevilor prin disciplina Arte vizuale și abilități practice

Autor: prof. înv. primar Dumitru Florentina
Școala Gimnazială Gura Foii, jud. Dâmbovița

Procesul educaţiei artistico-plastice a elevilor a parcurs evolutiv mai multe etape care, deşi au fost întemeiate pe diferite concepţii, mai mult sau mai puţin înaintate pentru acele timpuri, totuşi au avut un numitor comun şi anume: ideea că desenul este o activitate care produce numai plăceri: plăcerea de a lucra, de a avea bucurii, plăcerea de a trăi intens. Acestea au corespuns unei educaţii artistice de tip hedonist. În general, se urmărea perfecţiunea execuţiei în redarea armoniei exterioare a formelor, îmbinându-se astfel destinderea spirituală cu repaosul intelectual şi binele cu confortabilul.
Potrivit acestor concepţii, elevii erau îndrumaţi, pe de o parte, să practice virtuozitatea desenului-asemănare şi pe de altă parte să aprecieze descripţia formelor şi minuţia fotografică a redării lor considerate ca fiind însuşiri de bază ale talentului la desen. În acest fel se confundă imaginea grafică reproductivă cu imaginea artistică plastică a formelor. Continuarea

Studiu de specialitate – Legendele istorice – mijloc de cunoaştere a istoriei poporului român

Autor: prof. înv. primar Russu Monica Elisabeta
Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Tg. Mureş, jud. Mureş

În ansamblul disciplinelor şcolare, istoria patriei ocupă un loc privilegiat, datorită, în primul rând, obiectului cunoaşterii istorice – reconstituirea trecutului sub toate aspectele- economic, social, religios, politic şi cultural -, în al doilea rând, valenţelor sale educative, formative, prin realizarea în rândul elevilor a educaţiei patriotice, întregindu-le personalitatea cu înalte trăsături moral-cetăţeneşti şi, în al treilea rând, prin ponderea mare pe care istoria o ocupă în viaţa şcolarului, din clasa I pânâ în ultima clasă de liceu.
Deşi prezentă ca disciplină de studiu doar la clasa a IV-a, istoria patriei se dezvăluie elevilor încă din clasa I prin intermediul legendelor şi povestirilor istorice, integrate în orele de limba şi literatura română. Acest gen de lectură are darul de a pregăti elevii în plan cognitiv şi afectiv pentru etapa de studiu a viitoarei discipline şcolare. Legendele istorice sunt primul pas pe drumul cunoaşterii trecutului istoric, prima întâlnire dintre generaţii, care vor trezi în copil sentimente de mândrie legitimă, că este urmaş al unui popor cu un trecut aşa de glorios. Continuarea

Studiu de specialitate – Dificultăţile învăţării matematicii în şcoală

Autor: prof. înv primar Ciolovan Elena Georgiana
Şcoala Gimnazială Morăreşti, jud. Argeş

Încă din clasa I a şcolii primare se face simţită, poate chiar prea resimţită „aritmetizarea” învăţării şi chiar a vieţii proaspătului şcolar. Unii copii prezintă de la început dificultăţi de învăţare a matematicii, pe când alţii mult mai târziu. Aceasta pentru că domeniul matematicii se complică neîncetat şi gradual, în demersul de asimilare, iar structura internă a acestei discipline de studiu este foarte organizată. Cifra „6”, de exemplu, ca simplu element grafic este foarte aproape de litera „G”, dar când o „citeşte ” copilul trebuie să articuleze un întreg cuvânt compus din patru litere distincte (Ş+A+S+E) şi să se gândească obligatoriu la o mulţime de litere.
Pe parcursul studiului s-a observat că uniielevi au tendinţa de a accepta lucrurile aşa cum sunt, fără să evalueze importanţa coerenţei logice. Sunt indiferenţi la ilogica unor raporturi sau a propriilor răspunsuri. Această lipsă de logică nu provine din lipsa de inteligenţă, ci mai degrabă este cauza unui sistem deficitar, în care logica nu este importantă. Învăţarea iniţială şi treptată a matematicii de către copii şi ulterior a abilităţilor matematicii curente, în ansamblul lor, face parte din viaţa cotidiană. Prin urmare, învăţătorul are un rol decisiv în formarea „micilor matematicieni”. Totuşi, în ciuda importanţei sale, învăţarea în sine este insuficientă. Continuarea

Studiu de specialitate – Învăţarea activă prin stimularea potenţialului creativ

Autor: prof. înv. primar Stanu Monica
Şcoala Gimnazială Goieşti, com. Goieşti, jud. Dolj

Creativitatea este definită uneori ca fiind “procesul prin care un individ sau un grup plasat într-o situaţie dată elaborează un nou produs, original, în conformitate cu necesităţile şi scopurile situaţiei respective”. Alţii o definesc drept “capacitatea de a organiza (sau reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ, indiferent dacă este vorba de joc, principii matematice sau cuvinte”.
În 1950, Guilford, într-o adresă către Asociaţia Psihologilor Americani, a formulat două idei noi cu privire la creativitate, cu o serie de consecinţe teoretice şi practice considerabile:
* aptitudinea creativităţii este prezentă-la niveluri variabile-dar la toţi indivizii normali;
* procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el poate fi învăţat şi dezvoltat la un mare număr de indivizi.
La aceste idei se adaugă şi cele ale lui Osborn, potrivit cărora cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiţii creativitatea. În consecinţă, în S.U.A. şi în Europa a apărut un ansamblu de cercetări vizând explorarea raportului dintre creativitate şi inteligenţă, creativitate şi imaginaţie, precum şi încercări de depistare a “personalităţii creative”. Continuarea

Studiu de specialitate – Aplicaţii ale metodelor activ-paricipative în orele de limba română la clasele primare

Autor: prof. înv primar Ioana Moiş
Şcoala Gimnazială ”Dr. Ilie Lazăr” Giuleşti, jud. Maramureş

Pedagogia modernă susţine şi recomandă utilizarea metodelor activ-participative, ca adevărate pârghii nu numai de educaţie, ci şi de socializare. În acest sens Jean Piaget (1972) arată că trecerea la metodele active a reprezentat o necesitate educativă obiectivă, apărută ca reacţie în special la progresele de ordin economic, tehnic, ştiinţific ale societăţilor.
Semnificaţia globală a metodelor active poate fi exprimată succint prin următoarele idei:
-Accentul pe finalităţi educaţionale;
-Statutul elevului de coparticipant activ în actul didactic;
-Relaţii democratice cadru didactic-elev;
-Structura flexibilă a conţinuturilor învăţării;
-Orientarea spre educaţia permanentă.
În continuare mă voi opri asupra câtorva metode active pe care le voi dezvolta. Continuarea

Studiu de specialitate – Educaţia în familie a copiilor

Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, jud. Dâmboviţa

Copilul este darul lui Dumnezeu încredinţat temporar omului spre creştere şi modelare. Atunci când o mamă aduce pe lume un copil, primeşte un dar, dar şi o mare responsabilitate. Copilul poate deveni bucuria părinţilor, împlinirea lor, dacă este călăuzit cu răbdare prin labirintul plin de capcane al contextului moral actual. Părintele înţelept pregăteşte o temelie solidă pentru edificiul educaţiei morale a copilului său.
Iată câteva dintre componentele de bază ale acestei temelii, componente care îl vor însoţi pe copil pe tot parcursul vieţii şi care vor conduce, din când în când, la afirmaţii de genul: ”Se vedecă are ceişapteani de acasă!”, ori ”Bună creştere i-au dat părinţii!”:
1.Sădirea în inima copilului a credinţei în Dumnezeu, începând din primii ani de viaţă;
2.Dragoste necondiţionată pentru copil, însoţită de o comunicare permanentă, de la inimă la inimă; Continuarea

Studiu de specialitate – Abordări conceptuale în analiza evaluării şcolare

Autor: prof. înv. primar Stanu Monica
Şcoala Gimnazială Goieşti, com. Goieşti, jud. Dolj

Evaluarea şcolară este procesul prin care se delimitează, se obţin şi se furnizează informaţii utile, permiţând luarea unor decizii ulterioare (Cucoş, 2002); actul evaluării constituindu-se din succesiunea a trei momente relativ distincte: măsurarea, aprecierea rezultatelor şcolare şi adoptarea măsurilor ameliorative. Evaluarea trebuie concepută nu ca etapă supraadăugată sau suprapusă a procesului de învăţământ, ci ca act integrat activităţii pedagogice. Este o ocazie de validare a justeţei secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra conţinuturilor şi obiectivelor educaţionale.
În perimetrul educaţional, evaluarea poate viza educaţia privită global în raport cu alte activităţi sociale, instituţiile de învăţământ, cadrele didactice, responsabilii educaţiei în raport cu standardele ocupaţionale şi în funcţie de exigenţele de politică educaţională, elevii în calitate de beneficiari ai sistemului de educaţie, calitatea curriculumului, calitatea  învăţământului, utilizarea timpului educaţional etc. Continuarea

Studiu de specialitate – Pedagogia expresiei literare în cadrul orelor de limba şi literatura română în ciclul primar

Autor: prof. înv. primar Popescu Viorel
Şcoala Gimnazială Padeș/Apa-Neagră

O componentă de seamă a realizării unitare a celor două obiective fundamentale ale citirii, respectiv înţelegerea mesajului şi însuşirea tehnicilor de activitate cu cartea, o constituie capacitatea cititorului de a înţelege şi apoi de a folosi corect şi creator achiziţiile de vocabular. Pe de o parte, un text nu poate fi înţeles fără pătrunderea semnificaţiei fiecărui cuvânt, în special a celor noi, precum şi a celor care au sens figurat. Pe de altă parte, capacitatea de a descifra sensul unor cuvinte noi, de a înţelege şi trăi semnificaţia lor prin forţe proprii devine absolut indispensabilă pentru cititorul de orice vârstă.
Activitatea cu vocabularul se desfăşoară pe parcursul întregului demers al receptării mesajului scris, în mod deosebit cu prilejul analizei textului pe diferite unităţi. Această activitate poate fi integrată în procesul de analiză, mai ales a formei unei creaţii, a mijloacelor artistice prin care textul respectiv comunică mesajul cu multiplele lui valenţe, determinând în conştiinţa cititorului anumite atitudini. O asemenea activitate ar putea constitui un început bun de familiarizare a elevilor cu metodologia analizei literare atât de necesară în clasele mari, mai ales în studiul literaturii, precum şi în literatura particulară. Continuarea

Studiu de specialitate privind abordarea ludică în activităţile organizate la clasa pregătitoare

Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina-Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, jud. Dâmboviţa

Pregătirea copilului pentru activitatea din şcoală constituie scopul fundamental al activităţii din clasa pregătitoare şi în acelaşi timp şi criteriul esenţial al eficienţei activităţii desfăşurate la acest nivel, fapt evidenţiat de legea educaţiei. Această pregătire trebuie înţeleasă ca o adaptare reciprocă pe de o parte a copilului în şcoală şi pe de altă parte o adaptare a şcolii la copil.
Pedagogul Montessori consideră că mediul ambiant are un rol important în formarea personalităţii copilului. Problema dezvoltării este dominantă la vârsta scolarităţii mici, se menţine până la maturitate şi de aceea mediul trebuie adaptat la necesităţile copilului. În prima perioadă a şcolarităţii se pune problema adaptării mediului la copil şi apoi adaptarea copilului la mediul social.
Jocul este considerat forma fundamental de activitate în copilăria timpurie şi forma de învăţare ce influenţează decisive dezvoltarea liberă a copilului, permiţându-i totodată o explorare activă in iteracţiuni variate cu mijloace şi materiale, cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii.
Pedagogul M. Montessori s-a străduit să construiască pe cale experimentală o nouă lume, o lume a copilului, inaugurând relaţii adult-copil, educator-copil, în care educatorul nu trebuie să se substituie personalităţii şi voinţei copilului, făcându-l să lucreze forţat sau prin sugestie împotriva voinţei şi interesului acestuia. Continuarea

Studiu de specialitate privind importanţa studierii lecturii în învăţământul primar

Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina-Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, jud. Dâmboviţa

Pe lângă satisfacţiile pe care le aduce orice fapt de cultură, cartea aduce celui care o citeşte, prilejuri neaşteptate de trăiri spirituale, de reflecţie, de introspecţie, contribuind la modelarea personalităţii şi comportamentului cititorului.
1. De ce?
Cu toată concurenţa televizorului şi a calculatorului, cartea ar trebui să rămână una dintre constantele vieţii nostre, lectura rămânând una dintre cele mai educative şi mai răspândite activităţi intructiv-educative. Cu cât trezim mai repede în sufletul copilului dorinţa de a citi şi altceva dacât manualul, cu atât mai importante sunt efectele lecturii asupra limbajului, comunicării, comportamentului, socializării şi acumulării unei culturi generale complexe şi durabile. Cartea ar trebui să devină prietenul nedespărţit al copilului, căci ea îl va ajuta să parcurgă căile cunoaşterii. Continuarea

Studiu de specialitate – Ce înseamnă pregătirea copilului pentru școală?

Autor: prof. înv. primar Cănăvoiu Ana – Maria
Școala Gimnazială Nr. 156, București

Din punct de vedere psihologic, conceptul de pregătire pentru școală desemnează acel nivel de dezvoltare care asigură adaptarea optimă la nivelul școlar, al competențelor cognitive, motrice, socio – emoționale și de autonomie. Din punctul de vedere al unui părinte, de cele mai multe ori, acest concept se traduce în ajutorul dat copilului pentru debutul școlar cu deosebirea că părinții înțeleg prin acesta a-l învăța pe copil să scrie și să citească, să socotească și, de cele mai multe ori, să-i tot repete că intrând la școală, va deveni mare.
Pentru cadrele didactice, cu toate că știu că trecerea de la grădiniță la școală este marcată de înlocuirea motivației ludice cu cea de tip școlar, important rămâne faptul că la această vârstă forma predominantă de învățare este jocul, iar activitățile de învățare sistematică pot fi introduse încet folosindu-se curiozitatea vie și permanentă a unui copil de 5 – 7 ani. Continuarea

Studiu de specialitate – Lecţia – abordări teoretice în istoria pedagogiei

Autor: prof. înv. primar Săftescu Camelia
Şcoala Primară Cocoreni – Bîlteni

Cuvântul „lecţie“ are o etimologie latină, provenind de la verbul lego, legere cu sens de lectură cu voce tare a unui manuscris important, audiere, citire din manual şi memorare de texte de către elevi, ceea ce în Evul Mediu se concretiza în lectio, asociată cu meditaţia, realizate în principal, sub forma prelegerii, înţeleasă ca prezentare – repetare – memorare, lecţia fiind, mult timp, semnul unui învăţământ rigid, dogmatic.
Treptat, pe măsură ce sistemul pe clase şi lecţii s-a fundamentat şi dezvoltat, accepţiunea dată termenului a cunoscut o largă evoluţie, cantonându-se, din păcate, în domeniul organizatoricului, ceea ce, o vreme, a dus la sărăcirea conţinutului noţiunii.
Lecţia a fost lansată şi consacrată în plan universal de către Jan Amos Comenius (1592-1670), devenind forma de bază a organizării activităţii şcolare. Ea prezintă următoarele trăsături prin care se diferenţiază de alte forme de organizare:
– gruparea elevilor pe clase, în funcţie de vârstă şi de nivelul de pregătire;
– organizarea conţinutului învăţământului pe discipline distincte, cu programe proprii, eşalonate pe ani de studiu prin planul de învăţământ; Continuarea

Studiu de specialitate privind educaţia în familia monoparentală şi impactul asupra copiilor

Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina-Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, judeţul Dâmboviţa

În fiecare societate, educaţia copiilor este strâns legată de nivelul de educaţie a părinţilor, dar şi de structura familiei, aceasta din urmă fiind percepută drept unitatea minimală a unei societăţi, o societate la nivelul micro. Neîndeplinirea corespunzătoare a rolurilor ce derivă din meseria de părinte poate conduce copilul spre componente derivate, antisociale, precum delincvenţa juvenilă. De asemenea, mecanismul de reglare al oricărei familii este influenţat şi de factori structurali. Mai mult, în zilele noastre, societatea se confruntă cu o evoluţie a numărului familiilor monoparentale, aceasta fiind şi motivaţia alegerii studiului de specialitate pe această temă.
Educaţia primită în familie joacă un rol covârşitor în dezvoltatea competenţelor sociale şi cognitive ale copiilor. Prin implicarea activă şi permanentă a părinţilor în educaţia odraslelor, acestea din urmă reuşesc să dobândească mai multe cunoştinţe, să manifeste atitudini pozitive, rezultate şcolare mult mai bune, uneori la un nivel ridicat, încrederea în sineşi, lejeritatea adaptării în faţa unor provocări noi. Continuarea

Studiu de specialitate – Folosirea metodelor interactive în predarea istoriei la clasa a IV-a

Autor: înv. Popescu Lucreţia
Liceul Tehnologic Tismana, Jud. Gorj

În societatea contemporană, aşteptările la nivelul cadrelor didactice sunt ridicate. Un bun dascăl este acela care ştie să facă pe un copil să înţeleagă ceea ce el vrea să transmită. Pentru aceasta, un mare rol îl au metodele de predare folosite de acesta. Metodele constituie elementul esential al strategiei didactice, ele reprezentând latura executorie.
În acest context, ea poate fi considerată ca instrumentul de realizare într-o cât mai mare masură a obiectivelor prestabilite ale activităţii de învăţare. Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsa relaţie cu personalitatea dascălului şi cu gradul său de pregătire. Ca dascăl, cu o vechime de 37 de ani în învăţământ, am folosit metode pentru o învăţare activă clasificându-le astfel:
1.Metode care favorizează înţelegerea conceptelor şi ideilor, valorifică experienţa copiilor, dezvoltă competenţe de comunicare, formează atitudini active: discuţia, dezbaterea, jocul de rol, braistormingul.
2. Metode care stimulează gândirea creativă, să compare şi să analizeze situaţii: exerciţiul, jocul didactic, studiul de caz. Continuarea

Studiu de specialitate – Dezvoltarea gândirii logice la elevi prin studiul matematicii la cls I-IV

Autor: înv. Popescu Lucreţia
Liceul Tehnologic Tismana, Jud. Gorj

Epoca în care trăim, epoca dezvoltării rapide a vieții în toate domeniile, arată că este nevoie de matematică. Aceasta este unul din obiectivele de bază în primele patru clase, iar programa precizează clar că scopul matematicii este de a înarma elevii cu cunoștințe temeinice, de a le forma deprinderi, de a aplica aceste cunoştințe în viața practică precum și de a contribui la dezvoltarea gândirii logice, atenției, memoriei, creativității.
Clasele I-IV urmăresc formarea matematicii elementare, de bază cu care copilul de azi va “opera” pe tot parcursul vieții și pe care se clădește întregul sistem al învățământului matematic. Fără matematică se poate susține că nu se poate trăi. Cultura matematică, pentru orice om, astăzi, cred că devine tot mai acută.Matematica este o știință operativă care are cele mai complexe legături cu viața.
G. Polya arată că “matematica trebuie în primul rând să-i învețe pe elevi să gândească”. În predarea matematicii la clasele la care predau, am urmărit dezvoltarea potențialului de gândire logică și creativitate alegând activități care solicită independenţă și originalitate. Continuarea