Trei tipuri de receptări critice ale operei bacoviene

Autor: prof. Dumitrescu Ana
Școala Gimnazială Nr. 14 Brașov

Critica literară analizează opera acestuia pe mai multe direcții: critica de școală, critica tematică, critica de inventar, psihologică. Indiferent de incadrarea într-un curent literar sau în altul, de originalitatea tematicii și de inventarul motivelor literare preluate sau nu de la înaintașii săi, George Bacovia stârnește interesul unor critici literari provenind din perioade diferite, iar acest lucru demonstrează că poetul este unul care și-a lăsat amprenta asupra literaturii române.
Critica de școală sau critica partizană, prin care se susține apartenența unui poet la un grup, cenaclu, mișcare este realizată de către mai mulți critici literari în ceea ce îl privește pe George Bacovia. Inițial, s-a spus despre acesta că este un poet simbolist, apoi că acesta și-ar depăși epoca și s-a încadra în modernism.
Dacă în volumul de debut Plumb, din 1916, influența simbolisă este mai mult decât evidentă, în următoarele volume, Scântei galbene sau Comedii în fond, se descoperă modernisul poeziei lui în tandem cu noile curente de gândire, cu modernismul, cu suprarealismul, imagismul, expresionismul sau chiar cu existențialismul. Continuarea

Reclame

Studiu de specialitate – Natura în nuvela ”Spre Cotești” de Duiliu Zamfirescu

Autor: prof. Georgiana Bican
Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, Buftea, jud. Ilfov

În afară de nuvelele cu un conţinut epic în care elementul narativ stă pe primul plan, Duiliu Zamfirescu ne-a lăsat o seamă de descrieri, cuprinzând impresii asupra unor locuri care l-au marcat în mod deosebit. Printre cele mai frecvente sunt impresiile din copilăria petrcută în ţară, în atmosfera primitoare a conacelor bătrânești.
În scrierile lui descriptive, Duiliu Zamfirescu face o largă și fundamentală folosire a tabloului. Acesta este adus pe primul plan, astfel că de multe ori el trebuie să încadreze întreaga desfășurare zugrăvită. Uneori tabloul este atât de viu și de semnificativ, încât constituie singura motivare a expunerii.
Ilustrativă în acest sens este nuvela ,,Spre Cotești”. Fără îndoială, putem afirma că această nuvelă constituie o adevărată capodoperă în literatura noastră. În tot cuprinsul ei ne înfăţișează un lanţ de tablouri, unele statice, prinzând aspecte ale locurilor în nemișcarea cristalizării lor definitive, altele dinamice, înfăţișând stări de suflet, tresăriri, gesturi și în sfârșit, diferite momente caracteristice pe care cei doi drumeţi, într-o bună comunicare interioară, le trăiesc și le simt împreună. Continuarea

Studiu de specialitate – Avari „celebri” în literatura universală

Autor: prof. Nicola Mihaela
Colegiul Național ”Vasile Goldiș” Arad

Literatura universală abundă în personaje comice dominate de această caracteristică, avariţia, care i-a motivat pe scriitori, pe „creatorii” lor să îi înzestreze cu cele mai ilare şI năstruşnice acţiuni. Lăcomia este subiectul preferat al mai multor autori, la fel ca şi celelalte defecte umane satirizate de-a lungul timpului în toate literaturile pământului. De la Menandru şi Plaut, până la Moliere şi Caragiale, teatrul a cultivat comedia de caracter, în care personajele sunt clasificate tipologic, pe baza unor trăsături de caracter dominante.
La Plaut, în comedia „Aulularia”, avarul Euclio, un bătrân zgârcit, ajunge în posesia unei comori. Acest lucru îl determină să îi bănuiască de hoţie pe toţi cei din jururl său. El îşi adună unghiile tăiate şi deplânge lacrimile vărsate considerându-le apă irosită. Astfel, el rămâne în cercul obsesiilor derutante, orbit şi nefericit, iar pierderea comorii o percepe ca pe o adevărată catastrofă. Continuarea

”Moara cu noroc” – folosirea metodei ,,pălăriile gânditoare’’

Autor: prof. Cheană Anca-Andreea
Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu’’ Rovinari

Folosirea metodelor interactive la limba şi literatura română reprezintă o provocare atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi şi sunt o necesitate deoarece acestea constituie atuul profesorului pentru a capta atenţia elevilor asupra studiului materiei. Metodele interactive au menirea de a înlătura plictiseala şi de a face elevii să gândească, să dezbată, să argumenteze.
Metoda pălăriilor gânditoare este definită ca fiind o metodă de predare – învăţare ce poate fi privită şi ca un joc în sine. Aceasta presupune împărţirea clasei de elevi în şase grupe care sunt corespunzătoare celor şase pălării. Pălăriile gânditoare au fiecare câte o culoare diferită, astfel vor exista pălăria albă, roşie, galbenă, verde, albastră şi neagră. Fiecare grupă de elevi va sta sub semnul unei pălării gânditoare, iar fiecare culoare va reprezenta un punct de vedere.
Această metodă interactivă poate fi utilizată cu succes la lecţiile de literatură care permit elevilor să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi să recurgă la gândirea critică. Continuarea

Studiu de specialitate – Jocul în operele lui Creangă, Arghezi şi Camil Petrescu

Autor: prof. Cheană Anca-Andreea
Colegiul ”Gheorghe Tătărescu’’ Rovinari

Jocul este o temă des întâlnită atât în literatura universală, cât şi în literatura română. Jocul reflectă o anumită tendinţă a omului spre socializare.
În proza românească, tema jocului este întâlnită în prezentarea peripeţiilor lui Nică, Ion Creangă prezentând ,,copilăria copilului universal’’ ca pe o perioadă în care poznele şi joaca sunt specifice vârstei inocente, acestea constituind deliciul cititorului. Astfel, capodopera reliefează experienţele personajului Nică, joaca acestuia provenind din inconştienţa sau naivitatea puerilă. Pretutindeni prezent în operă, jocul capătă valoarea unei categorii estetice.
Prin intermediul jocului, copilul va construi o lume deoarece descoperă măreţia creaţiei. Lumea din ,,Amintiri din copilărie’’ o reprezintă casa părintească din Humuleşti, unde ,,ne jucam noi, băieţii de-a mijoarca’’ încât ,,parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie’’. Jocurile copilăriei sunt ,,ţencuşa’’, ,,de-a mijoarca’’ şi ,,baba oarba’’, manifestări ce se înscriu în sfera dorinţei de comunicare. Interesante sunt şi jocurile care au ca rezultat vertijul, astfel ia naştere hora după care băieţii ,,umblă hăbăuca prin cele sate’’. Continuarea

Metode și strategii specifice gândirii în abordarea unui text liric

Autori: prof. Florentina Amalia Țoca
Școala Gimnazială ”Aurel Pop” Oșorhei, Județ Bihor
prof. Cătălin Lazar
Colegiul Național ”Iosif Vulcan”Oradea, Județ Bihor

Nevoia de ordonare şi ierarhizare, specifică fiinţei umane, a determinat încercarea de a cuprinde în sisteme unitare marea diversitate a metodelor. De-alungul timpului clasificările au variat în funcţie de criteriile folosite. Unul dintre cele mai rezistente este cel istoric. Vorbim despre metode în termeni diferiţi, referindu-ne la metode vechi, tradiţionale şi metode noi, moderne.
Activitatea practică a demonstrat că nu vechimea unei metode este importantă ci eficienţa ei. Eficienţa oricărui act educaţional reprezintă o necesitate şi constă în raportul dintre efortul depus şi ceea ce s-a obţinut. La o eficienţă maximă se ajunge prin corelarea metodei cu obiectivul, conţinutul procesului educaţional şi forma de organizare a învăţământului, implicând raportul profesor-elev, elev-elev, care este un element al tehnologiei educaţionale.
G.Văideanu arată că metoda didactică este calea sau modalitatea de lucru care: este selecţionată de cadru didactic şi pusă în aplicare în lecţii sau activităţi în beneficiul elevilor; presupune cooperarea dintre profesori şi elevi, participarea acestora la găsirea soluţiilor; se alege în funcţie de nivelul elevilor; vizează asimilarea cunoştinţelor, stimularea spiritului creativ şi permite profesorului să organizeze procesul de predare-învăţare şi să îndeplinească rolurile de îndrumător sau evaluator.
Eficienţa unei metode constă în: implicarea profundă a elevilor în actul instruirii; formarea/stimularea deprinderilor, a capacităţilor; adaptarea la specificul fiecarui ciclu, fiecărui domeniu de cunoaştere, flexibilitate şi deschidere faţă exigenţele noi ale învăţământului; necesitatea de a alterna metodele.
O metodă trebuie să devină, dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor, o cale de învăţare realizată de elev, cu ajutorul căreia aceştia să-şi poată construi o personalitate autonomă, capabilă de o gândire critică şi creativă.
Nicio metodă nu este responsabilă de eşecul sau succesul didactic, ea fiind doar o unealtă virtuală care devine eficientă, vie, doar prin priceperea profesorului şi în măsura în care contribuie la atingerea scopurilor propuse, reuşeşte să facă lecţia interesantă pentru elev, trezindu-i curiozitatea şi formându-i deprinderile de învăţare.
Alegerea metodelor este una dintre etapele importante ale proiectării didactice, de aceea opţiunea trebuie să se facă în cunoştinţă de cauză, fără a urmări folosirea unor metode la modă, ţinând cont că eficienţa este importantă nu caracterul de noutate sau de spectaculozitate al metodei.
Procedeul didactic reprezintă o secvenţă a metodei, în detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune. Metodele apar ca ansamblu de procedee, folosite în funcţie de oportunitatea lor într-o situaţie concretă de instruire. Nu trebuie pierdut din vedere că relaţia dintre metodă şi procedeu este dinamică, de multe ori delimitarea categorică între metodă, procedeu şi tehnică fiind greu de realizat. Caracterul dinamic reiese din posibilitatea ca o metodă să devină procedeu în cadrul altei metode, iar un procedeu să îndeplinească uneori funcţia unei metode, prin raportare la celelalte procedee. (fragment)

Conceptul de comic în dramaturgie

Autor: prof. Cristina Codruța Bota
Școala Gimnazială Nr. 3 Calea Mare, jud. Bihor

O primă remarcă se impune referitoare la faptul că în realitatea înconjurătoare, în viaţă, comicul în stare pură nu se află, el este desemnat datorită conştientizării noastre în afară de care prezenţa lui ţine mai curând de sfera urâtului sau chiar a tragicului.
Comicul aparţine categoriei faptelor de viaţă ce produc sentimente estetice fără ca ele însele să fie estetice, şi nu se integrează în categoria esteticului. Îndeobşte comicul apare dintr-o lipsă de convenienţă, dintr-o nepotrivire, dintr-o lipsă de adaptare, el provine din ceea ce nu corespunde scopului, intuiţiei sau prezenţei afişate; tot ceea ce apare aşa cum nu este aşteptat, afişând un angajament mai mult sau mai puţin decât e nevoie, sau pur şi simplu prezentând altceva decât ne aşteptam. Toate acestea declanşează comicul.
Situaţia comică apare însă abia atunci când cel implicat în ea nu realizează indolenţa sau se preface că nu o înţelege, a nu o realiza, când este lipsit de adaptabilitate, sau mimează inadaptabilitatea complicându-se în ea ori dorind ca astfel să o demaşte. La drept vorbind, un asemenea erou se află într-o culpă morală, ori intelectuală, apărând în situaţia de a ne induce în eroare, scoţând un rezultat la care mijloacele nu îl îndreptăţesc. Comicul se defineşte, în sens larg, drept tot ceea ce stârneşte râsul. Este un fenomen antropologic, propriu naturii umane. Comicul ca atitudine critică face trimiterea la cultura noastră, fiind unul al solidarităţii („se râde cu …”) sau de excludere („se râde de …”). Continuarea

Studiu de specialitate – Bacovia – intersecția curentelor

Autor: prof. Dumitrescu Ana
Școala Gimnazială Nr. 14 Brașov

Privit în diacronie, Bacovia este un poet modern interbelic. Din perspectivă sincronică, acesta poate fi asociat, prin intermediul creației sale, cu ușurință simbolismului, eminescianismului, neoromantismului, postmodernismului (alături de poeți ca Mariana Marin, Cezar Ivănescu etc.)
In ideea lui Gh. Crăciun că Bacovia ar fi un eretic al simbolismului, vom încerca să arătăm o serie de similitudini între creația poetului și cea a poetei optzeciste Mariana Marin. Subliniind că volumul de poezii Plumb apare in 1916 în urma unei atente selecții, 36 din textele sale poetice apărând înaintea volumului, Gh. Crăciun concluzionează precizând că volumele lui Bacovia nu sunt gândite ca niște simple culegeri de texte disparate, ci ca niște ansambluri unitare, coerente, menite să promoveze o anumită imagine a poeziei sale.
Deși s-a vrut a fi un poet simbolist în volumul Plumb, un continuator al drumului început de Al. Macedonski, și un emul al lui Edgar Poe, Baudelaire, Verlaine, Rollinat, Bacovia include în creația sa teme și motive literare care fac posibilă încadrarea acestuia la intersecția dintre mai multe orientări ale poeziei: simbolism, romantism, neoromantism: «Bacovianismul» este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apărându-ne drept un simbolist «ruinat», ros de nostalgia eminescianismului. (Mircea Scarlat – George Bacovia, Ed. Cartea Românească, București, 1987, p.97) Continuarea

Miturile acvatice ale povestirii ”Lostriţa”de Vasile Voiculescu

Autor: prof. Vatamaniuc Luminiţa Corina
Colegiul Tehnic ”Petru Muşat”, Suceava

“Sacrificiul este dăruire de sine făcută Fiinţei din care pretinzi că te tragi”. (Antoine de Saint-Exupery)
Matrice cosmică şi factor vital, conţinând în sine principiul creaţiei şi al destrucţiei universale, al binelui şi al răului, apa a inspirat literatura lumii, a fertilizat imaginaţia poeţilor şi prozatorilor, care i-au închinat nenumărate opere, nu de puţine ori în registrul fantasticului.
„Lostriţa” este o povestire fantastică, pe care Vasile Voiculecu o construieşte din elemente reale şi elemente fabuloase populare. Ea cuprinde o frumoasă poveste de dragoste între un pământean şi un demon acvatic ce ne trimite, în planul mitologiei universale, la o altă poveste de dragoste dintre nereida Thetis şi muritorul Peleu, iubire din care s-a născut Ahile, celebrul erou din Iliada.
Şi în mitologia românească miturile acvatice au numeroase cristalizări. Personaje mitice precum Vidra, Dulful, Mreana, Cei din baltă sau Ştimele apelor se întâlnesc în legende cu subiect pescăresc, ghicitori, balade şi colinde de pescar cu evidentă dimensiune eroică. Sub o asemenea dimensiune stă şi drumul lui Aliman, chiar dacă finalul ne trimite la tema logodnicilor uniţi prin moarte. Continuarea

Sărbătoarea nunții în literatura cultă

Autor: prof. Oancea Paula
Liceul Tehnologic Udrea Băleanu, Băleni

După venirea pe lume, nunta este a doua trecere importantă din viață pe care omul o sărbătorește cu un fast deosebit. Nunta semnifică trecerea într-o nouă etapă a vieții, de la copilărie, inocență, la viața matură plină de responsabilități. Chiar dacă tradițiile s-au mai degradat astăzi, diluate fiind în ideea tot mai accentuată de nou cu tot prețul, nunta rămâne un moment important și emoționant în viața românilor. Pentru a înțelege și mai bine importanța momentului, trebuie precizat că tinerii care mor nenuntiți sunt îmbrăcați în mire și mireasă, considerându-se că nu pot trece de ultima etapă a vieții lor fără a o parcurge pe cea a cununiei, a nunții.
Printre operele literare culte în care regăsim oglindit, descris acest moment ritualic important amintim:romanul Ion de Liviu Rebreanu, poemul Călin (file din poveste) de Mihai Eminescu, poemul Nunta Zamfirei de George Coșbuc, romanul Mara de Ioan Slavici. Continuarea

Studiu de specialitate – Changes in the Form of the Modernist Novel

Autor: prof. Andrei Elena
Colegiul Economic Buzău

Introduction
The turn-of-the-century writers, whose works record the passage from the realist to the psychologically-oriented novel, agree that, if there should be a change in point of novel writing, this change should reside in a shift of focus from the description of the outer world to the representation of the inner world. This shift of interest is accompanied by an increased concern with the mechanisms of the art of writing.
Reseach results
The concept of art becomes central to the modern theory of the novel. The novelist is an artist, or a craftsman, whose condition of existence resides in his being capable of ‘speaking’, in expressing life through language. It is only by language that the artist can investigate and interpret outer and inner reality.
What gives the extent of a writer’s value is the power of seeing. The novelist is a keen observer endowed with imagination. To reach the status of the artist, the novelist should be in perfect control of the medium, of language and of form. Henry James theoretically expresses and practically proves by his novels that the novel represents a structure. Continuarea

Studiu de specialitate – Aspecte ale stilului în romanul “Ion” de Liviu Rebreanu

Autor: prof. Vatamaniuc Luminiţa Corina
Colegiul Tehnic ”Petru Muşat”, Suceava

„Realitatea a fost pentru mine numai un pretext, pentru a-mi putea crea o altă lume, nouă, cu legile ei, cu întâmplarile ei ” (Liviu Rebreanu – Mărtursiri)

Apariţia romanului „Ion” în 1920 a fost apreciată de critica literară drept o reuşită artistică a lui Liviu Rebreanu care dădea astfel literaturii române o capopdoperă. Dar în acelaşi timp s-a enunţat şi ipoteza conform căreia Rebreanu este un arhitect, un abservator obiectiv al lumii descrise, şi mai puţin un artist al cuvântului, preocupat de limbajul expresiv. De altfel, în numeroase interviuri, profesiuni de credinţă sau pagini de jurnal, Rebreanu însuşi mărturisea că n-a urmărit în creaţia sa exprimarea plastică, ci surprinderea adevărului vieţii.
La o analiză a romanului din acest unghi doi mari critici literari, George Călinescu şi Şerban Cioculescu au ajuns la aceeaşi concluzie:”Fiindcă fraza e lipsită de culoare, deşi observarea limbajului ardelenesc e făcută cu foarte mare exactitate, scrisului lui L. Rebreanu i s-au refuzat meritele artistice. Totuşi le are într-anume înţeles. Ion e opera unui poet epic.” (1), „Calităţile constructorului sunt superioare acelora ale scriitorului, arhitectura apare grandioasă chiar dacă scrisul ne-ar putea dezamăgi prin cenuşiul său.” (2) Continuarea

Cuprins Nr. 50 / mai 2015

  • Sensul pedagogic al disciplinei şcolare
  • A fi profesor … dăruire, talent sau profesie?
  • Aspect in English grammar
  • Învăţământ tradiţional sau învăţământ modern
  • La couleur ROUGE dans la publicité
  • La publicité dans les classes de français
  • Types d’exercices pour l’exploitation de la publicité pendant les classes de français
  • Utilizarea recompenselor în grădiniţe
  • Rolul şi importanţa activităţilor extracurriculare
  • Studiu de specialitate – Rolul educaţiei ecologice la vârsta preşcolară
  • Studiu de specialitate – Rolul jocului în structura activităţilor instructiv-educative
  • Personalitatea şcolarului şi modelarea ei prin factori psihosociali
  • Locul şi rolul lecţiilor de limba română în învăţământul primar
  • Delimitări conceptuale – joc, joc didactic
  • Valenţele jocului didactic
  • Jocul didactic – metodă de activizare a copilului în învăţământul primar
  • Jocul didactic, eficient în dezvoltarea vorbirii elevilor  din ciclul primar
  • Calităţile criticului literar
  • Creativitate şi interdisciplinaritate în organizarea şi desfăşurarea unei excursii şcolare
  • Nichita Stănescu – Poezia – Eternul doi
  • Profesorul de sprijin, „sprijin” în educarea copiilor aflaţi în dificultate
  • Abordarea la clasă a textelor epice
  • Bogățiile și frumusețiile Țării Maramureșului
  • Comunicarea în procesul educaţional
  • Metode active şi interactive în predarea matematicii  la clasele primare
  • Studiu de specialitate – Care este rolul activităţilor de povestire în grădiniţe
  • Studiu de specialitate – Importanţa jocului la preşcolari
  • Studiu de specialitate – Particularităţi ale memoriei la vârsta preşcolară
  • Studiu de specialitate – Rolul jucăriei în jocurile de creaţie
  • Studiu de specialitate – Effective Use of ICT in Education
  • Noi abordări în predarea – receptarea textului literar
  • Conflictul, dimensiune a comunicării
  • Studiu de specialitate – Tentaţia lexicalizării feminine în discursul mass-media
  • Parteneriatul grădiniţă – familie – cheia de succes a activităţilor
  • Jocurile de mişcare la grădiniță
  • Compréhension orale et apprentissage de la langue français
  • Portofoliul școlar ca metodă de evaluare  specifică limbilor străine
  • Studiu de caz
  • Studiu de specialitate – Cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi ocrotirea lui
  • Studiu de specialitate – Jocul didactic
  • Studiu de specialitate – Protejarea mediului înconjurator  de către copii
  • Mobbing-ul în grădiniță
  • Relaţiile interpersonale în sistemul educaţional
  • Activităţi de tip outdoor în grădiniţă
  • Contribuţia activităţilor extraşcolare la dezvoltarea personalităţii copiilor
  • Apa, izvor de viaţă
  • Poluarea biologica a aerului
  • Studiu de specialitate – Microflora aerului din şcoli
  • Studiu de specialitate – Stafilococul auriu, indicator al gradului de poluare a aerului
  • Studiu de specialitate – Incluziunea şcolară a copiilor cu C.E.S.
  • Studiu privind influenţa şcolii în educarea creativităţii elevilor
  • Studiu privind modificarea comportamentului elevilor prin implicarea în activităţi şi proiecte
  • Stimularea creativităţii elevilor prin activităţile extracurriculare
  • Modalităţi concrete de abordare a educaţiei ecologice în învăţământul primar
  • Rolul şi importanţa metodelor interactive
  • Rolul activităților integrate în învățământul primar
  • Valoarea formativă a basmelor
  • Promovarea metodelor interactive în învățământul primar
  • Relaţia părinte-copil-educatoare, educatoare-părinţi, modalităţi de realizare a unei educaţii de calitate
  • Modalităţi de realizare a educaţiei ecologice în grădiniţa de copii
  • Rolul jocului în dezvoltarea aptitudinilor sociale şi emoţionale
  • Funcţiile managementului educaţional
  • Importanța folclorului românesc
  • Formarea conduitei şi conştiinţei morale a copiilor
  • Aptitudinea de şcolaritate
  • Curriculum diferenţiat şi personalizat
  • Managementul – știință și artă
  • Specificitatea cercetării pedagogice
  • Stiluri manageriale
  • Importanţa modelului educaţional în formarea conduitei morale a preşcolarului

Continuarea

Întâmplări hazlii din viaţa lui I. L. Caragiale

Autor: prof. Bojescu Camelia
Şcoala Gimnazială Filipeşti – Bacău

Despre viaţa lui Caragiale au circulat în trecut, în special anecdote ori amintiri cu caracter anecdotic. Aceasta nu înseamnă că cei care au înşirat diverse detalii, mai mult sau mai puţin sigure despre Caragiale berarul sau despre Caragiale umblând după împrumuturi s-au lăsat furaţi doar de pitorescul existenţei scriitorului.
Se pretinde că la o conferinţă, în care o ceată pusă la cale de Alexandru Macedonski, ar fi început să-l fluiere, Caragiale-prevenit se vede, scoase un ţignal din buzunar şi se fluiera pe întrecute cu publicul până îl potoli, apoi ieşi cu o încheiere superbă: – Da, domnilor, sunt satisfăcut. Conferenţiar fluierat de public s-a mai văzut, dar public fluierat de conferenţiar , nu cred.
O altă anecdotă plină de farmec care circula pe atunci era asupra unei audienţe avută la rege:
– Maiestate, o să vă rog să mă împrumutaţi cu o mie de lei…
-Regele nu împrumută, regele dă… Continuarea

Studiu de specialitate – Suflul mereu nou al clasicului Eminescu

Autor: prof. Mera Daniela
Colegiul de Industrie Alimentară ,,Elena Doamna”, Galaţi

Eminescu validează o particularitate a spiritualităţiiromâneşti: legătura indestructibilă între modernitate şi clasicitate, regăsită la cei mai valoroşi creatori. Clasicismul se oglindeşte printr-o perspectivă de dulci proporţii, prin armonia aproape cosmică între fiinţa umană şi natură. Elementele care, în creaţia populară, reliefează aceast aspect al vieţii, tărâm al clasicităţii, îndeosebi la români, sunt frunza verde şi codrul. Folclorul se constituie într-un spaţiu al clasicităţii. În creaţia eminesciană se proiectează simultan dimensiunea clasică, dar şi cea modernă.
Tot ceea ce la Eminescu ilustrează cuprinzător natura, vegetalul, împletind elementele senzorialului, toată abundenţa de senzaţii tactile, olfactive, auditive, vizuale, tot acest cumul de senzaţii de concret senzorial pentru crearea ambianţei în care se desfăşoară ora de iubire poate fi asimilat cu poezia simbolistă, ramură a creaţiei moderne de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În acest sens, măsura în care miresmele, sunetele, culorile interferează, exprimă un Eminescu deschis spre înnoire. În clipele de dragoste din sublima oră de iubire, se descoperă ceea ce critica modernă apreciază a fi o vară a erosului, o admirabilă împlinire, în realitate armonizarea fiinţei cu ceea ce înseamnă forţa germinativă a erosului în univers.
În Scrisoarea IV, de pildă, prima parte adânceşte sensurile erosului poetului, cu dorinţa intensă pentru împlinirea absolutului în iubire; cea de-a doua, teribila prăbuşire, mirajul iubirii. Scena de iubire între castelană şi cavaler se produce într-o atmosferă văratică. Acest lexem înglobează cuprizător erosul plenar, petrecut în ambianţa regenerativă a naturii, care exaltă de plăcerea sevelor pământului. Pe lac plutesc dalbe lebede, împrejur flori gingaşe anină printre zăbrelele balconului, roze de Şiraz, de un roşu-viu şi liane felurite risipesc pete de culoare, totul este vegetal, înţesat de frumuseţe, pace, în iarba înflorită ,,somnoros suspin-un greier“. ,,E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul“ …
Cântecul greierului, murmurul naturii sunt percepute auditiv plenar. Mireasma ierburilor este resimţită peste tot, trandafirul se proiectează peste coardele chitarei. Natura sublimă din noaptea de vară este însufleţită de eros. În viziunea poetului, virtuala întâlnire de dragoste s-ar fi petrecut, membrii cuplului ar fi plutit pe ape, iubirea s-ar fi reflectat pe natura atotcuprinzătoare, pe cosmos. Într-o fericire deplină, ei trec dincolo de tărâmul care delimitează realul de ireal.
În Sara pe deal, de pildă, o împletire de imagini vizuale, auditive, cinetice ţes diferite traiectorii în locul dintre vale şi deal unde se regăsesc îndrăgostiţii. El, din vale, se precipită spre vârful dealului unde, ca pe un munte cosmic vegheat de salcâm ca de un arbore al vieţii, de un axis mundi, ea îl aşteaptă.Întâlnirea nu se realizează însă. Splendida imagine finală, de o candoare şi un hieratism rar, izvorăşte dintr-o accelerare a unei fantezii aprinse spre un viitor stăvilit pentru a prelungi nesfârşit utopica clipă de dragoste: ,,Ne-om răzima capetele unul de altul/ Şi surâzând vom adormi sub înaltul,/ Vechiulsalcâm.//“. (FRAGMENT)

Molière şi Caragiale, contemporanii noştri

Autor: prof. Cristina Codruța Bota
Școala Gimnazială Nr. 3 Calea Mare, Jud. Bihor

O idee străveche reapare ori de câte ori ne gândim la opera celui mai mare comic francez: aşa cum Corneille a creat tragedia, Molière a creat comedia. Molière este unul dintre autorii la care genul comic se regăseşte în structura sa. Opera lui e un “moment de întoarcere“ la comedie în sine, la câteva dintre modalităţile ei străvechi. La Molière comedia este “deghizat“ clasică, pentru că genul comic a apărut ca gen neclasic şi Molière a scris comedii în sensul originar al cuvântului.
Molière a reactualizat “concurenţa“ şi colaborarea între cele două forme fundamentale de comedie, cea “populară“ şi cea “literaturizată“. El a demonstrat că opera marilor autori comici este un moment de sinteză a celor două direcţii de evoluţie a genului. În valorile vechii comedii modificate de Molière este şi râsul mimic, dar râsul se rafinează la Molière. În opera sa râsul mimic nu mai are libertatea de odinioară, se transformă parţial în ironie.
Molière a încercat să “clasicizeze“ comedia, a adaptat-o la veacul său, prin gustul pentru analiza psihologică, prin fixitatea şi generalitatea unor tipuri, prin diminuarea “vulgarităţii“ farsei franceze vechi. De asemenea, Molière a “civilizat“ caricatura, a interiorizat-o, a făcut din stupidul comediei tradiţionale un “om de curte“. Prin Molière, teatrul comic ajunge la conştiinţa de sine şi actualitatea scriitorului comic se verifică pentru noi cu atât mai mult cu cât istoria mai recentă a teatrului modern este istoria revenirii artei dramatice la conştiinţa de sine. Alura modernă a comediilor vine şi din specificul lirismului molieresc.
Actualitatea scriitorului se vădeşte astfel atât din punct de vedere al structurii comediei, cât şi din punct de vedere tematic. Marele actor-dramaturg a ilustrat, ca om de teatru, acea vocaţie a artei dramatice de a fi o artă autonomă.
Pentru a-l prezenta pe “etern actualul Caragiale“ putem porni de la ipoteza critică a lui Eugen Lovinescu, care este următoarea: “eroii lui Caragiale sunt reprezentativi, dar numai pentru o epocă mărginită; ei sunt tipici. În închegarea lor intră ceva şi din sufletul omenesc, din toate vremile, dar intră totodată şi prea multe lucruri legate de nişte împrejurări restrânse, ce tind să dispară cu desăvârşire.
Prin menirea aceasta, repede a moravurilor noastre, surpă mereu însemnătatea comediilor lui Caragiale. Limba chiar în care sunt scrise este închegarea unei limbi desfigurate, dintr-un moment dat şi în anumite pături sociale. … în cincizeci de ani nu va rămâne nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a operei lui Caragiale; amintirea republicii din Ploieşti sau a gărzii civice se va fi risipit de mult. Într-o sută de ani, fiecare rând din O scrisoare pierdută va trebui însoţit de o pagină de comentarii.“ (Liviu Papadima, Comediile lui I.L.Caragiale, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 22) (fragment)

Studiu de specialitate – Modalitatea de reflectare a temei naturii în opere literare românești aparținând genului epic, dramatic și liric din „Literatura pentru copii”

Autor: înv. Oprea Ramona Mirabela
Școala Valea Satului, com. Grajduri, jud. Iași

Dintotdeauna între om și natură a existat o legătură specială fără de care viața nu ar fi fost posibilă. Natura a fost când element protector, când înzestrată cu puteri magice, dar întotdeauna un element constant ce a stârnit admirație și inspirație pentru marii scriitori. Participarea naturii la stările sufletești ale oamenilor este reliefată în diverse opere literare. Printre marii scriitori care au evocat natura în operele lor literare amintim pe : Mihail Sadoveanu – „Baltagul” (operă epică), Ion Luca Caragiale – „O scrisoare pierdută” (operă dramatică) și pe Mihai Eminescu – „Dorința” (operă lirică). Continuarea

Studiu de specialitate – În lumea fără sfârșit a basmului

Autor: prof. Nicolaș Ana-Maria
Liceul Teoretic „Brassai Samuel”, Cluj-Napoca

După expresia lui G. Călinescu, basmul reprezintă „o oglindire a vieţii în moduri fabuloase [..] un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie, morală etc”. Basmul este pus, cu alte cuvinte, sub semnul unei viziuni totalizatoare, ce-şi asumă competenţele unui tipar mitic, iniţiatic, astfel încât depăşeşte un singur cod narativ (imprimat de specia literară pe care o reprezintă) şi îmbrăţişează vast întreaga producţie a genului epic.
Fiind deopotrivă creaţii populare şi culte, basmele sunt asimilate, cum e şi firesc, genului epic pe care îl exploatează şi îl celebrează la maximum, mizând pe îmbinarea realului cu fantasticul ce permite aducerea în prim-plan a unor personaje excepţionale din lumea lui A fost odată ca niciodată, lume a miracolului posibil sau a excepţiei. Continuarea

Studiu de specialitate – Planul simbolic în romanul ”Moromeții” de Marin Preda

Autor: prof. Pruncuț Daniela
Liceul Tehnologic Sanitar Vasile Voiculescu Oradea

Moromeții este romanul care se identifică întru totul cu spiritul lui Marin Preda, o carte tulburatoare prin simbolurile și semnificațiile pe care le închide, dincolo de epoca în care a fost creat și pe care o evocă artistic. Problematica acestui roman, cât și a celorlalte (“Marele singuratic”,“Delirul”,“Cel mai iubit dintre pământeni” și chiar romanul autobiografic ”Viața ca o pradă ”) este eterna confruntare între om și timpul istoriei agresive.
Despre planul simbolic al romanelor lui Marin Preda comentează criticul Eugen Simion: “În acest solid roman realist există și un al doilea plan, unde semnele, simbolurile trimit la altă față a existenței țărănești.” Cele mai multe dintre aceste simboluri au însă valențe tragic. Astfel, salcâmul tăiat anticipează destinul lui Ilie Moromete, croncănitul ciorilor, blestemul Guicăi însoțesc prevestitor eroul spre golul social de la începutul volumului al doilea. Continuarea

Atelierul de lectură – un element al transdisciplinarității la orele de literatura română

Autor: Ala Morcov, profesor de limba și literatura română,
grad didactic I, L.T. Ion Creangă, c. Coșnița, Rep. Moldova

Non scholae sed vitae discimus

Actuala tendință a sistemului de învăţământ, orientat spre formarea și dezvoltarea competenţelor-cheie, este de a valorifica insistent un model nou de predare-învățare-evaluare a curriculei școlare, în care sânt consolidate cunoștințe din diverse arii curriculare, în vederea educării unei persoane inteligente, apte să înțeleagă lumea din jur și să răspundă imperativelor acesteia, printr-o unitate a cunoașterii. Cu atât mai mult că deja reperul fundamental al instruirii îl constituie Standardele de eficiență a învățării și Referențialul de evaluare a competenţelor specifice formate elevilor prin disciplinele de studiul la toate treptele de școlaritate.

Încă dictonul latin spunea Non scholae sed vitae discimus, deci cea mai relevantă etapă a transferului de cunoștințe și a interdisciplinarității sub forma integrării curriculare este oferită de transdisciplinaritate, termen ce pentru prima dată a fost utilizatîn lucrările lui Jean Piaget, Edgar Morin, Eric Jantsch și lansat în circuit de către Basarab Nicolescu cu trei decenii în urmă. Astăzi este cert că prin învăţarea transdisciplinară elevii îşi conştientizează mult mai clar nevoile, abilităţile și stilurile de învăţare, valorificându-și competențele de identificare a soluțiilor optime pentru rezolvarea  multiplelor probleme/ situații racordate la realitatea umană. Continuarea