Studiu de specialitate – Ion Creangă, Amintiri din copilărie Desprinderea de lumea ideală


Autor: prof. Pădurean Otilia
Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig

În operele sale, Ion Creangă rafinează arta populară, alegând veselia ca formă de apărare în faţa aspectelor ostile ale realităţii. Astfel, Amintiri din copilărie reprezintă victoria omului asupra timpului, întâmplările simple din acest roman al „copilăriei copilului universal” (Călinescu, G., 1982) devenind memorabile.
Recuperând copilăria din cele patru capitole ale operei, scriitorul humuleştean aduce în faţa lectorului o lume ideală care aparţine tuturor copiilor, plasată temporal într-un timp vag precizat, nedeterminat: vremea ceea, odată, vara, iarna, pe atunci, într-o zi, într-o dimineaţă.
În cadrul acestei dimensiuni temporale se conturează toposul, casa părintească, spaţiul devenirii lui Nică, din mijlocul Humuleştilor (Streinu, V., 1970), guvernat de jocul copiilor şi protejat de mama, Smaranda, plină de multe minunăţii, şi de tatăl Ştefan a Petrei:
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa pă-rintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptoriul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, copiii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie.
Casa de oameni gospodari asigură un trai tihnit; are pod cu slănină şi făină, cămări cu putini, poloboace, oale cu smântână, roţi de tors şi alte unelte. Spaţiul domestic este guvernat de jocul copiilor şi protejat de mama plină de multe minunăţii, care îndepărtează orice ameninţare exterioară, prin practici naive pe care copilul le percepe supradimensionat. Capabilă de minunăţii şi năzdrăvănii mama poate modifica elementele naturii, vremea, grindina, nourii cei negri, având încredinţarea că râsul copilului aduce lumina soarelui.
Armonia se pierde atunci când Nică este plecat departe de satul natal şi de casa pă-rintească. Orice plecare stă sub semnul pericolului, perceput ca desprindere de lumea magică a copilăriei. Sunt prezente în textul operei multiple aventuri ale personajului principal în spaţiul exterior care se finalizează prin întoarcerea acasă, mai degrabă o fugă spre locul restaurării echilibrului: fuga de la scăldat din cauza ruşinii, fuga din grădina mătuşii Mărioara, fuga de la şcoală şi cea din iarmaroc, de teama pedepsei, fuga de la Broşteni cu gheaţa în spate.
Ultimul drum, cel mai amplu în Amintiri din copilărie, acela al plecării la Socola nu se finalizează printr-o fugă spre casă şi reprezintă desprinderea definitivă de lumea ideală datorită voinţei mamei de a-şi trimite copilul la şcoli, deoarece omul învăţat înţelept va fi şi pe cel neînvăţat slugă-l va avea. (fragment)

Reclame