Studiu de specialitate – George Coşbuc – creaţia poetică, expresie a existenţei şi a aspiraţiilor poporului român


Autor: prof. Feroiu Maria
Liceul Tehnologic Tismana, jud. Gorj

Privită în ansamblu, opera lui George Coşbuc se înscrie printre clasicii literaturii române. Originalitatea poetului se află în versurile de inspiraţie din viaţa satului, în care invenţia poetică, în modalitatea în care conştiinţa artistului se acordă cu funcţia social-educativă şi esteticii epocii în care a trăit scriitorul.
Poezia lui Coşbuc este de aspect monografic: satul, înconjurat de munţi, este surprins în viaţa lui obişnuită, cu pitorescul lui etnografic. Dincolo de sat, e pârâul, lunca, câmpul cu holdă, vuiet de codru şi dumbravă. Satele, reprezentabile, sunt ale satului transilvănean, ale locurilor de baştină ale scriitorului, specialitatea sub aspect uman, este a întregului nostru popor.
Sunt, în poezia coşbuciană, momente din viaţa satului. Optica este ţărănească, elementele, resorturile intime ale gestului, vorbei sau simţirii rustice. Imaginea satului se comunică astfel prin oameni, prin modul lor de existenţă, cu bucurii şi necazuri, cu aspiraţiile lor de împlinire. Satul lui Coşbuc este o entitate socială şi naţională cu pitoresc geografic şi etnografic, cu datini şi credinţe, cântec cu dor, dar şi de răzvrătire socială şi de luptă pentru libertatea şi demnitatea naţională.
Cele mai multe din poeziile lui G. Coşbuc sunt erotice. Lirismul poetului este însă obiectiv, în sensul că poezia exprimă sentimentele flăcăului sau ale fetei, în criza erotică a vârstei, a neliniştilor tulburătoare şi a dorurilor de împlinire. Vibraţia lirică a poetului se comunică prin ceea ce poezia evocă: sfială, candoare, şagă, incertitudini, patimă sau vrajbă.
Decorul este rustic, iar idila rezultă din manifestarea elementară, spontană a instinctului erotic. Criza puberală este ilustrată în poezia „La oglindă”. Fata e singură în casă, căci „mama – i dusă-n sat”. În faţa oglinzii, desprinsă din cui, îşi priveşte chipul şi este surprinsă, naiv-nedumerită, pentru că este frumoasă.
Ca să se convingă că nu mai este ceea ce a fost, îşi pune salbă, brâu, de toate, casă vadă cum i-ar sta nevastă. Acestea sunt gândurile intime ale fetei. Poetul sugerează starea ei sufletească, curiozitatea juvenilă, încântarea, teama de a nu fi descoperită, graba inocentă de a face ordine, când îşi dă seama că mama se întorsese şi e în ogradă.
Fata de la oglindă în altă ipostază feminină e „Rea de plată”. Ea vine de la moară. Punându-şi sacul jos în ulicioară, nu-l poate ridica. Ca să i-l ducă acasă, flăcăul cere plată trei sărutări. Dar fata se tocmeşte: „Că-s scump, că ea nu poate/ Că prea sunt multe trei.”
Cu două se învoieşte: plăteşte unul, pe celălalt îl promite pe înserat, deşi flăcăul ştie că-i va duce sacul pe un singur sărutat. Până să iubească cu adevărat, impulsul erotic este mai mult şagă; şiretenia fetei, instinctivă, chemă şi refuză, nedumerind naivitatea flăcăului.
În poezia „Nu te-ai priceput” poetul surprinde obida fetei care s-ar fi vrut sărutată de flăcăul iubit, dar acesta a rămas insensibil la trăirile sufleteşti ale fetei, nu s-a priceput.
Există însă, în eposul erotic coşbucian şi poezii în care dragostea naşte durere. (fragment)

Reclame