Studiu de specialitate – Condiția creatorului în “Luceafărul” și “Noapte de decemvrie”


Autor: prof. Apetrei Oana Adina
Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Buhuși, jud. Bacău

Din perspectiva condiției dramatice a omului de geniu, ”Noapte de decemvrie” se înrudește îndeaproape cu “Luceafărul” lui Eminescu.
Chiar dacă Eminescu mărturisea: “Eu rămân ce-am fost,romantic”, prin complexitatea temelor și a ideilor, prin aspirația către perfecțiune și echilibru, se încadrează clasicismului. Al. Macedonski se vrea un simbolist, dar rămâne romantic, clasic și parnasian. Prin temă, ideologie și simbolistică, poetul e romantic, prin cultul pietrelor prețioase, prin predilecția nuanței cromatice, Macedonski e simbolist. Astfel, după ce exerciții sterile ale instrumentalist-simbolismului se consumaseră, poetul realiza în “Noapte de decemvrie” o strălucită sinteză între tradiția romantică și elementele novatoare ale simbolismului.
Cei doi poeți dovedesc orientarea romantică atunci când tratează tema destinului omului de geniu în opoziție cu lumea comună. “Luceafărul” este un poem filozofic, al cunoașterii și al iubirii, o lucrare deopotrivă lirică și dramatică. “Noapte de decemvrie” e o “ars poetica”, un poem despre artistul superior,căutător al idealului desăvârșit în creație.
Geneza celor două poeme este interesantă în măsura în care îi reprezintă direct, sau prin intermediul maștilor lirice pe cei doi mari poeți. După indicația autorului, “Luceafărul” își are punctul de plecare în basmul popular românesc “Fata în gradina de aur”, publicat de germanul R. Kunish. Acesta devine pretextul alegoric al unei meditații romantice asupra geniului, dar și asupra condiției generale a omului ca ființă antinomică, sfâșiată de contradicții adânci, ființă duală prinsă între viață și moarte, între faptă și conștiință, între pasiune și renunțare, între soartă și nemurire.
În 1890 Macedonsky publicase poemul în proză “Meka și Meka”, în care valorifica o legendă orientală. După 11 ani, revine asupra subiectului și dă naștere celei mai valoroase dintre “Nopțile” sale. Eroul poemului devine simbolul credinței nestrămutate în ideal, al capacității omului superior de a rămâne ferm pe drumul ales, de a face față, depășindu-le, tuturor obstacolelor ce se ivesc în calea spre acest ideal.
La rândul ei, cetatea sfântă, Meka, se încarcă de semnificațiile simbolice ale acestuia. Nu are importanță dacă emirul își atinge sau nu țelul, pentru că scopul poemului nu a fost să transmită acest mesaj, ci să înfățișeze etica omului superior, atitudinea lui în relație cu viața, cu pedicile acesteia și cu idealul propus. E vorba despre drama geniului în aspirația lui permanentă spre absolut, de “tragedia idealului” în veci neatins (E. Lovinescu). (frangment)

Reclame