Poetica basmului


Autor: prof. Ivan Elena-Daniela
Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” Constanța

Paralel cu eforturile de fixare în scris a basmului popular, apare basmul cult, care preia motivele și tehnicile narative ale acestuia. Chiar culegătorii de folclor devin povestitori, ca în cazul lui Petre Ispirescu, care actualizează și recreează basmul, păstrând funcțiile principale, formulele fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adăugând o tentă ușor moralizatoare sau aluzii mitologice de sorginte livrească. Scriitorii devin ei înșiși autori de basme, cunoscuți fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu.
Basmul cult, împlinit printr-o inserție expresivă specifică stilului marilor scriitori, își armonizează structurile narative, dobândind unitate și fluență discursivă, preluând viziunea scriitorului și integrând teme și motive caracteristice ale operei acestuia. Scriitorul respectă de regulă structura și tipologia basmului popular, dar poate aduce modificări ale viziunii naratorului, alternând persoana a treia cu persoana întâi și a doua, creând o comunicare mai directă cu cititorul și dând uneori o nuanță subiectivă expunerii faptelor.
În același timp, se pot identifica particularități ale stilului, modalități portretistice și motive proprii autorului în scenariul basmului, care îi conferă originalitate și atractivitate. Basmul cult estompează de cele mai multe ori miraculosul și fantasticul, dându-le o mai mare verosimilitate, și în același timp reduce caracterul convențional al unor secvențe narative, adaugându-le semnificații și efecte specifice literaturii culte.
G. Călinescu numea basmul cult ,,o oglindire a vieții în moduri fabuloase”, identificând, deci, drept notă distinctivă a genului prezența elementului fabulos sau himeric:

,,Basmul e un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anume fiinţe himerice, animale. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de-a face cu un basm.”
În ,,Morfologia basmului”, Vladimir Propp centrează analiza asupra funcţiei înţeleasă ca acţiune a personajului şi definită din punctul de vedere al semnificaţiei sale pentru desfăşurarea basmului considerat ca întreg („ceea ce fac personajele este important; cine face un anumit lucru este o chestiune secundară”).
Autorul pune insistent în lumină stereotipia basmului rusesc în special și a celui universal în general. Astfel, descoperă că acțiunile personajelor sunt aproximativ aceleași mereu și derulate în aceeași ordine. El va numi aceste acțiuni funcții: ,,Funcțiile personajelor constituie elemente fixe, stabile ale basmului, independent de cine și în ce mod le îndeplinește. Ele sunt părți componente fundamentale ale basmului”. Numărul acestor funcții este, în concepția lui Propp, limitat, mai exact 31.
1.Absenţa- unul dintre membri familiei este absent sau părăseşte casa (o plecare temporară);
2.Interdicţia- o interdicţie adresată eroului (o cameră, a douăsprezecea ușă etc.);
3.Încălcarea- interdicţia nu este respectată (de obicei, răufăcătorul îndeamnă la încălcare);
4.Iscodirea- răufăcătorul iscodește cum stau lucrurile (unde a ascuns un obiect, cum confecționează ceva etc.)
5.Divulgarea- obţinerea acestor informaţii;
6.Vicleşugul- cel rău izbuteşte să-şi înşele victima;
7.Complicitatea involuntară- lăsându-se păcălită, victima îşi ajută inconştient duşmanul.
Aceste prime şapte funcţii constituie un fel de secvenţă pregătitoare; acţiunea propriu-zisă începând odată cu funcţia a opta:
8.a) Prejudicierea- răufăcătorul face un rău sau aduce o pagubă unuia dintre membrii familiei;
b) Lipsa- unuia din membrii familiei îi lipsește ceva, dorește să aibă un lucru oarecare)
9.Mijlocirea, momentul de legătură- nenorocirea sau lipsa sunt comunicate; eroului i se adresează o rugăminte sau o poruncă, este trimis undeva sau lăsat să plece;
10.Contraacţiunea incipientă- eroul se hotărăşte să înceapă contraacţiunea;
11.Plecarea- eroul pleacă de acasă;
12.Prima funcţie a donatorului- eroul este pus la încercare (atacat, iscodit etc.), pregătindu-se astfel înarmarea lui cu unealta zdravănă sau cu ajutorul magic; (fragment)

Reclame