Mai avem nevoie de gramatică?


Autor: prof. Dorneanu Irina
Liceul Tehnologic ”Ion Creangă”, com. Pipirig, jud. Neamț

Conceptul de gramatică este utilizat în diferite accepţii, sensul larg sau restrâns al termenului depinde de tipul de demers adoptat de lingvişti: aceia care îşi propun să dea seamă de trăsăturile generale ale limbilor naturale înţeleg prin gramatică toate componentele unei teorii lingvistice, cei care au în vedere descrierea unei limbi particulare, dau gramaticii accepţia de morfosintaxă. În secolele în care cercetarea limbii se reducea mai ales la studiul limbilor latină şi greacă, gramatica se confunda cu morfologia.
Această îngustare a perspectivei este adecvată limbilor în care relaţiile din enunţ sunt exprimate mai ales prin mijloace flexionare, cum este şi cazul românei. Gramaticile româneşti vechi cuprindeau două părţi – analitica (etimologia) şi sintetica şi se concentrau mai ales asupra celei dintâi. Urmând această tradiţie, gramaticile noastre şcolare includ în domeniul lor morfologia şi sintaxa, numai din ultimele decenii ale secolului abia încheiat câştigând teren conceptul de morfosintaxă, concept care traduce ideea existenţei sintagmaticului în morfologie şi a paradigmaticului în sintaxă. Orientările moderne (în special cea generativă, dezvoltată începând cu deceniul al cincilea al secolului trecut), deşi includ în domeniul gramaticii întregul sistem de organizare a limbii – fonologie şi semantică alături de morfologie şi sintaxă, acordă un loc central sintaxei.
Perspectiva din care se defineşte conceptul de gramatică reflectă motive şi scopuri diferite care stau la baza concepţiei unei gramatici. Din această perspectivă, se pot delimita patru tipuri majore de gramatici: gramatici teoretice, descriptive, didactice (practice) şi normative (prescriptive).
Gramatica a fost considerată multă vreme o disciplină apropiată de matematică, o „matematică a limbii”, menită să conducă la exprimarea clară şi nuanţată a ideilor. Eleganţa gramaticii rezidă în faptul că la baza oricărui text într-o limbă dată – articol de ziar sau fragment de roman, discurs electoral sau reţetă culinară, instrucţiuni de folosire a unui nou aparat sau text filozofic – stau câteva tipare primare. Aşadar, întocmai ca în matematică, un set minimal de forme şi de principii reprezintă eşafodajul de la temelia celor mai elaborate construcţii.
Ideea de „a face gramatică” (adesea redusă la analiza gramaticală mecanică) poate părea pentru mulţi elevi mai mult sau mai puţin înfricoşătoare şi aceasta se datorează, probabil, pe de o parte unor practici şcolare depăşite, dar care mai persistă din păcate, pe de altă parte, naturii înseşi a limbii. Chiar dacă gramaticile îşi propun să facă generalizări legate de structura limbii, se admite că achiziţia gramaticii e utilă pentru utilizarea eficientă a limbii în comunicare, conştientizarea regulilor ei constitutive facilitând utilizatorului limbii o mai bună planificare a modului în care îşi transmite mesajele în comunicare. Competenţele pe care elevul le dobândeşte prin această disciplină sunt esenţiale pentru toate achiziţiile ulterioare şi slujesc drept instrument pentru dobândirea de cunoştinţe dintre cele mai variate.
În ultimele decenii, mai ales, descrierea structurii gramaticale a limbilor naturale a evoluat considerabil, astfel încât, deşi aparent majoritatea descrierilor încorporează încă numeroase concepte şi categorii tradiţionale, literatura actuală a devenit aproape inaccesibilă pentru mulţi cititori (chiar de formaţie filologică).  (fragment)

Anunțuri