Studiu de specialitate – Simbolistica personajelor hugoliene în romanul ”Mizerabilii”


Autor: prof. Bondrescu Ștefania
Școala Gimnazială Leotești, sat Leotești, jud. Olt

Victor Hugo este considerat cea mai proeminentă prezență literară a secolului al XIX-lea și unanim acceptat ca șeful incontestabil al mișcării romantice.
Personalitatea lui debordantă domină practic tot secolul, nu numai prin cariera literară foarte lungă, dar și prin fecunditatea literară și prin varietatea genurilor abordate. Când vorbim despre Victor Hugo, vorbim despre un model de romancier romantic, despre poetul romantic, despre dramaturgul Victor Hugo.
Ideile sale sociale îi acaparează aproape întreaga creație, conferindu-i unicitate și originalitate. Hugo a ,,cântat” în creațiile sale- fie în poezia lirică, epică, satirică, fie în teatrul în versuri sau în proză, fie în romane- cele mai alese și mai nobile sentimente umane: dragostea părintească, măreția și bunătatea sufletească a sărmanilor, puterea lor de sacrificiu, frumusețea interioară contrastând cu defectele fizice, patriotismul, curajul, noblețea, credința în Dumnezeu.
Personajele din ”Mizerabilii” sunt simbolice și contrastante, populând lumea romanului ca într-un joc amețitor de lumini și umbre. Personjele secundare sunt reliefate prin trăsăturile lor pozitive sau negative. Personajul principal pare rupt din lumea fantasticului, luptă pentru valorile morale, trece prin foarte multe aventuri și, în final, triumfă. Părintele Myriel este exponentul lumii divine, dar în carne și oase. El este un fel de sfânt care trăiește printre oameni cu scopul de a le schimba sufletul în bine.
Aceste personaje trăiesc o existență implacabilă dar ajung la un nivel etic superior tuturor. Javert pare mai degrabă un erou din dramele lui Pierre Corneille, devorat de simțul datoriei și de sentimentul de recunoștință față de salvatorul lui. Thénardier este simbolul mișelului. Gavroche este simbolul ștrengarului care cutreieră, mai tot timpul flămând, străzile Parisului, plin de inocența vârstei, trăind mereu sub povara suferinței dar care iubește viața și buna dispoziție, îi place pălăvrăgeala și gluma. Jean Valjean moare ca un sfânt, devenind spre sfârșitul romanului un simbol al virtuții umane și al spiritului de sacrificiu.
Jean Valjean este cea mai proeminentă figură printre personajele hugoliene. Condamnat pentru furtul unei pâini, după nouăsprezece ani de închisoare este prigonit în continuare de polițistul Javert. De aceea, este nevoit să se ascundă mereu în spatele unor false identități dar prin inteligență și superioritate morală, reușește de fiecare dată să scape chiar de sub ochii vigilenți ai polițistului.
În sufletul lui Jean Valjean mocnește revolta împotriva unei societăți care și-a abandonat definitiv copiii în fața deznădejdii și a sărăciei, o societate bolnavă în care furtul unei pâini înseamnă cinci ani de închisoare care mai apoi s-au transformat în nouăsprezece și mai înseamnă pieirea a ceea ce este uman în sufletul oamenilor. Dar, pentru Jean Valjean, cei nouăsprezece ani petrecuți în ocnă pentru încercarea de a hrăni gurile flămânde ale copiilor surorii sale și întâlnirea cu părintele Myriel au avut puterea de a-l transforma într-un model de bunătate, capabil să schimbe destine, asemeni harului dumnezeiesc. Un singur gest de bunătate din partea preotului a fost de ajuns pentru a-i domoli furia, revolta și a-l transforma într-un model de bunătate. (fragment)

Anunțuri