Literatura și pictura – arte complementare


Autor: prof. Gheorghe Cornelia
Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari, Gorj

Literatura și artele se înrudesc prin felul în care reflectă realitatea, în operă realitatea apărând nu așa cum este, ci filtrată prin subiectivitatea umană.
De asemenea, literatura și celelalte arte se mai apropie prin faptul că toate sunt limbaje cu funcție de comunicare și funcție estetică. Limbajul poetic este un limbaj al limbajelor pentru că artele comunică în cuvinte. Arta nu poate exista fără cuvinte, deoarece prin cuvinte se făuresc și se receptează înțelesurile sensibilizate.
În eseul său Laocoon sau Despre granițele dintre pictură și poezie (1765), Lessing afirmă că pictura și sculptura sunt arte spațiale ce imită corpuri, iar muzica și poezia sunt arte temporale, având ca obiect al imitației acțiunile. Poezia se aseamănă cu artele plastice prin aceea că este și ea o artă a reprezentării, tratează subiecte și începe cu imitația realului.
Titu Maiorescu, în O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, studiu înpărțit, după cum se știe, în două părți, Condițiunea materială a poeziei și Condițiunea ideală a poeziei, precizează că artele își găsesc obiectul, materia în lumea înconjurătoare (pictura apelează la culori, muzica la notele muzicale, sculptura la lemn, piatră, marmură), mai puțin poezia care are nevoie de cuvinte. Artele au în comun sentimentele care sunt transmise în feluri diferite.
Simonide din Ceos are o maximă în care poezia este numită pictură vorbitoare, iar pictura poezie mută. După concepția anticilor, ceea ce apropia poezia de pictură era caracterul lor mimetic. Mimesisul este un concept aristotelic. Arta e imitare a realității, de creare a unei noi realități. Literatura nu este o realitate existentă, ci una posibilă, estetică, ficțională, constituită din cuvinte care există strict în spațiul cărții. Lumea ficțională seamănă înr-o mai mică sau mai mare măsură cu lumea reală, fără a se identifica cu aceasta.

Viorica S. Constantinescu în Curs de teoria literaturii (Viorica S. Constantinescu, Curs de teoria literaturii, Editura Universității ,,Al I.Cuza” Iași, 1991, pag. 50) amintește despre pictura din diferite perioade și specificul acesteia. Astfel, în clasicism se practica pictura cu subiect care era luat din mitologia latină, din istoria romană sau din teatrul lui Corneille. La romantici, subiectele erau luate din mitologiile nordice și cele orientale, iar poeții se inspirau din pictură.
Literatura și pictura conțin sentimente și idei. Pompiliu Eliade în Ce este literatura (Pompiliu Eliade, Ce este literatura, Editura Universității, pag. 70) observă că literatul poate să arate sufletul omului ascuns în adâncuri, dar pictorul și implicit sculptorul, trebuie să-l arate la suprafață, ceea ce s-ar putea numi suflet fizic. Poetul analizează sufletul și expune această analiză, pe când pictorul expune concluzia acestei analize. (fragment)

Anunțuri