Valenţele formative şi de cunoaştere ale educaţiei plastice


Autor: prof. înv. primar Mihaela Nistor
Şcoala Gimnazială Nr.1 Balcani, jud. Bacău

Exersarea artistică prezintă probleme pe care le pune realitatea înconjurătoare şi depinde de materialul ce trebuie prelucrat în mod creator: lemn, lut, piatră, o operă literară.
Această adaptare ambivalentă la realitate şi la material poate avea drept consecinţă o întreagă şcoală de trăiri: aşteptare, decepţie, mânie, resemnare, reflecţie, surpriză, speranţe, eforturi reînnoite de voinţă, bucurie intensă pentru activitatea creatoare.
Dacă te înarmezi cu răbdare şi curaj, ai posibilitatea de a trăi angajarea întregii personalităţi în actul creaţiei. Copilul are nevoie de frumuseţe, de bucuria de a lucra.
Dacă dascălul cultivă cu fantezie tot ce este artă, el dăruieşte frumosul copilului.Procesul creator al acestuia adânceşte angajarea lui în muncă.
La copii, sufletul şi trupul sunt în mod unic legate unul de celălalt, de aici manifestarea creaţiei, sub diferite forme simple şi sincere. În actul creator, copilul exprimă ce simte cu adevărat.
Faptul că educaţia plastică are efect major asupra copiilor a fost de mult observat, însă nu întotdeauna s-a înţeles cât de pătrunzătoare este această influenţă.

Deprinderile pentru astfel de activităţi, care se formează în timpul vârstei imitaţiei, sunt cele mai adânc înrădăcinate. Parţial, se schimbă pe căi mai mult sau mai puţin naturale, paralel cu mediul înlocuit şi cu atitudinea de viaţă modificată. Ceva rămâne însă, iar ceea ce rămâne stă ascuns sub pragul conştiinţei, nu se lasă zdruncinat.
De exemplu, atitudinea pozitivă sau negativă faţă de oamenii din jur. Educatorii, într-un astfel de moment, ajutându-i să participe la tot ce vine din lumea exterioară pe baza ,,ascunsului” de care vorbeam anterior, în încercarea de a-i da oformă.
Prin activitatea plastică practicată, din copilăria timpurie, omul se obişnuieşte să intre cu toate aptitudinile sale, cu fiecare fibră a corpului său în lupta cu o problemă importantă, nu neapărat pentru un oarecare avantaj, ci pentru că umanul din el asta îi spune să facă. Noi toţi, şi copii, suntem înconjuraţi de lucruri şi fiinţe care se pot desena, ţinând cont de forme, nu de contur.
Ceea ce noi considerăm contur sunt graniţe ale culorilor, sunt suprafeţe colorate, învecinate. Limbajul formelor se vede peste tot, de la fulgii de zăpadă la cristal, de la arhitectura frunzelor până la formarea omenească. Pentru copiii cu o viaţă sufletească bogată, lucru cu pensula este o modalitate ideală de desfăşurare a emoţiilor şi de eliberare a tensiunii interioare.

Exemple: Un copil agitat trebuie înconjurat de nuanţe de roşu, galben, roşcat (inclusiv hainele); La un copil pasiv trebuie avute în vedere culorile albastru, verde.
Este obligatoriu ca noi, dascălii, să cunoaştem temperamentul unui copil şi o putem face bine folosindu-ne de desen, de culori, ştiind că, din antichitate, ştiinţa temperamentelor a reprezentat sâmburele istoric al cunoaşterii firii omeneşti.
Fiecare poartă în sine toate cele patru elemente esenţiale componente, însă unul sau altul va fi predominant şi va genera un temperament anume. Este important de cunoscut, pentru că numai evaluarea pozitivă a fiecărui temperament dă posibilitatea unei integrări sociale sănătoase a copilului de acum, a adultului de peste ani.  (fragment)

Anunțuri