Propoziţiile subiective pronominale


Autor: prof. Codruța Halas
Liceul de Arte Baia Mare

Varietatea problemelor pe care propoziţia subiectivă le ridică în analiza gramaticală şi, mai ales, complexitatea lor, lasă loc oricând discuţiilor, fiind considerată drept cea mai interesantă dintre subordonate.
Am abordat problematica propoziţiei subordonate subiective cu scopul de a confirma cu noi argumente şi situaţii soluţiile date, de a sugera noi interpretări sau chiar de a formula probleme noi, fără a avea pretenţia unei “inventarieri” sau a unei “atotcuprinderi”.
În funcţie de mărcile introductive, Ec. Teodorescu distinge două categorii de propoziţii subiective, “deosebite formal prin marca poziţiei, cât şi semantic, prin conţinutul pe care îl exprimă”: propoziţii subiective conjuncţionale şi propoziţii subiective pronominale”.
Spre deosebire de subiectivele conjuncţionale – care indică o acţiune, o stare sau o caracteristică, privite ca un fapt despre care se afirmă sau se neagă ceva prin predicatul regentei, subiectivele pronominale indică, prin pronumele introductiv, fiinţa sau lucrul care efectuează o acţiune, suferă un proces sau poartă o însuşire ori o caracteristică exprimată de predicatul verbal sau predicatul nominal din propoziţia regentă:
“Cine se măsoară cu alţii de dimineaţă până seara /, nu e om mare şi nici nu va putea să fie.” (N. Iorga)
Predicatul regent al subiectivelor pronominale poate fi verbal (exprimat prin verb sau locuţiune verbală, la diateza activă, reflexivă sau pasivă) sau nominal.
“Cine doarme mult / trăieşte puţin.” (Zanne, Opere, pag.188)
Cine are suflet mare / e de treabă.
Subiectivele al căror regent este un verb personal sunt exclusiv pronominale;

Elementele introductive ale subiectivelor pronominale sunt:
1. CINE – întrebuinţat numai ca pronume; are totdeauna sens personal; nu se referă însă la o persoană determinată, ci la toate persoanele care, într-o situaţie dată, se comportă la fel. Remarcăm prezența sa în proverbe, sentinţe, maxime şi strigături.
“Cine are cultul exagerat al particularului cade victimă universalului.” (Călinescu, Principii, pag. 158-159)
2. CARE – se foloseşte mai ales ca pronume, în mod excepţional şi ca adjectiv, cu privire la persoane, mai rar la non-persoane.
“Care nici pe sine nu să procopseşte, nici pe altul nu foloseşte.” (Pann, Pagini, vol.I, pag.309)
3. CE – acest pronume nu are sens personal, se referă la lucruri sau are sens neutru:
“Ce intră-n gură nu e păcat.” (Zanne)
4. CÂT, CÂTĂ, CÂŢI, CÂTE – introduc subiective mai ales formele de plural.
a) CÂT – ca pronume nu se întâlneşte;
“Cât frig am tras n-are să iasă din mine de-ar fi s-o mai duc o mie de ani.” (Camilar, Opere, pag.72)
b) CÂŢI – se foloseşte mai ales ca pronume, mai rar ca adjectiv
“… dar câţi îl ştiu, recunosc că el este monarhul.”(Iorga, Opere, pag.198)
Folosit adjectival în exemple ca:
“Iară câţi mişei vom fi răpştitori şi hulnici … cădea-vom.”
c) CÂTĂ – se întrebuinţează numai ca adjectiv, în poezia populară îndeosebi:
“Câtă boală e sub lună, / Nu-i ca dorul de nebună.” (Blaga, Antologie, pag.127)
d) CÂTE – aceleaşi întrebuinţări ca şi CÂTĂ
“Câte flori sunt pe câmpie / Nu-s ca tine, tu Marie.” (Jarnik – Bârseanu )
5. ORICINE – este un nedefinit, totalitar, cu sens personal, întrebuinţat exclusiv ca pronume: “Oricine învaţă ştie.” (fragment)

Anunțuri