Lectura – materie școlară sau instrument de învățare?


Autor: prof. înv. primar Lavinia-Andreea Ilina
Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, Alexandria

Lectura este o necesitate? O necesitate a individului sau a societății în general? Citim pentru noi înșine sau pentru ceea ce devenim și însemnăm pentru societate? Contează ce citim sau cât de mult citim? Oare lectura influențeză atât de mult personalitatea umană și modul de manifestare în societate? Ce dă valoare unei cărți, numărul de cititori sau calitatea lor?….
Multe întrebări la care pană în acest moment am găsit prea puține răspunsuri persuasive, motivante și al căror rezultat să producă o schimbare așteptată.
De zeci de ani, cadrele didactice, în special, și societatea, în general, fac eforturi să ne convingă să CITIM și totuși este evident că plăcerea lecturii, dar mai ales conștientizarea necesității ei în dezvoltarea noastră psiho-comportamentală, nu își prea fac simțită prezența în mentalul colectiv al generațiilor contemporane și nu numai.
Pentru că trăim într- o lume în care noțiunea de normalitate este relativă suntem într-o permanentă incertitudine în ceea ce privește devenirea noastră ca oameni, modelele pe care trebuie să le urmăm, calea pe care trebuie să o alegem etc. Cărțile și lectura înseamnă cunoaștere și informație iar cunoașterea reprezintă puterea, puterea cunoștințelor care nu poate fi combătută cu nimic.
Școala dar și societatea promovează și susțin ideea că lectura trebuie să ocupe un loc foarte important în viața fiecărui elev, că profesorul are datoria de a-l determina pe elev să citească, nu din obligație, ci să-i stârnească interesul pentru lectură.
În demersul de dezvoltare al acestui așa numit gust pentru lectură, cadrul didactic trebuie ca permanent să fie preocupat să realizeze contactul direct al copiilor cu operele literare. Pe de altă parte, trebuie să țină cont că în perioada formării intelectuale elevul trebuie să fie stimulat mental și orientat încă de la cea mai mică vârstă către carte, care în viață va deveni un instrument de a descoperi, de a cunoaște de a abstractiza.
Citind diferite studii pe această temă, am sesizat o orientare aproape universală în responsabilizarea enormă a cadrului didactic în ceea ce privește lectura elevilor. Întâlnim tot timpul expresia ,,profesorul trebuie…” sau ,,cadrul didactic trebuie…”.
Personal consider că orice ,,profesorul trebuie” și, de altfel, chiar face, este în zadar daca elevul care este cel mai important în acest demers nu interactioanează în a-și găsi și singur motivația, deși recunoaștem că la vârstele mici este greu ca motivația intrinsecă să funcționeze și să dea rezultatele așteptate.
Dacă în momentul începutului procesului învățării cititului (clasa pregătitoare și clasa întâi), elevul citește pentru a învăța și a ști să citească, ulterior actul citirii capătă valențe de cunoaștere și informaționale necesare unei bune comunicări, unei culturi generale și nu în ultimul rând realizării spirituale.
Pentru a-i forma elevului o atitudine pozitivă față de lectură, noi cadrele didactice încercăm să aplicăm o multitudine de metode învățate și experimentate și mai ales care considerăm că vor funcționa în raport cu potențialul bio-psihic al copilului.  (fragment)

Anunțuri