Cunoaşterea obiceiurilor locale prin activităţile extracurriculare


Autor: prof. înv. primar Adina Pîrvu
Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu

„Podoaba cea mai aleasă şi mai mândră-ntre podoabele ţării este poporul românesc. În sufletu-i larg, nespus de duios, trecut prin focul atâtor suferinţe, am găsit izvorul curat al frumoaselor lui cântece şi tot înţelesul istoric al trăiniciei noastre pe acest pământ. În marea lui putere de muncă, de luptă şi de răbdare, în mintea lui trează şi-n inima lui caldă am găsit sprijinul speranţelor noastre…mă întreb ce popor a avut pe lume o soartă mai aprigă şi mult mai zbuciumată, ce neam de oameni a stat mai viteaz şi mai întreg în faţa atâtor dureri?” Alexandru Vlahuţă.
Aplecându-ne cu dragoste spre trecutul nostru, gândindu-ne cu respect la originea poporului român, născut creştin şi mai ales din îndatorire faţă de credinţa care ne-a plămădit şi ne-a menţinut pe aceste plaiuri, trebuie să ne păstrăm cu sfinţenie obiceiurile ca buni români. Ştim că: „datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate reconstrui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri”.
Considerând, că întreaga existenţă istorică a neamului nostru este o luptă încordată în apărarea credinţei, cred că românii au înţeles, că în acest bun suprem este absorbită fiinţa etnică a lor. Oamenii au ştiut să împletească, poate ca nici un alt popor, firul uneori aspru al existenţei, cu dulcea, bogata şi nestăvilita lor imaginaţie creatoare dând naştere spiritualităţii vii, de neasemuită frumuseţe.
Credinţa populară a însoţit evoluţia poporului român şi a contribuit la formarea şi evoluţia limbii române. Din scrierile cronicarilor noştri, se desprind informaţii privind obiceiurile, tradiţiile, genurile folclorice care au existat şi există la noi. Textele literare, cântecele, conţin dovezi de înţelepciune populară, de bogată trăire spirituală a poporului român. Aceste bogăţii folclorice trebuie transmise noii generaţii ca un bun naţional.
Învăţătoarele au marea răspundere de a le pune la dispoziţie aceste valori şi să-i ajute pe copii să le înţeleagă şi să le păstreze. Numai atunci, copilul va deveni conştient de condiţia sa ca fiinţă socială.
Folclorul este singura şcoală care a existat şi continuă să existe ca izvor mereu viu şi prezent. Copiii pot găsi în folclorul românesc modelul de om care mereu evoluează de la copilul – când cuminte, când năzdrăvan, la tânărul frumos şi fără frică, la adultul muncitor şi cinstit, până la înţelept şi sfătos.
De aceea cadrele didactice trebuie să facă accesibil drumul pe care copiii îl străbat în cunoaşterea trecutului, a valorilor culturale şi lingvistice ale poporului român, căci acestea hrănesc spiritul, precum rădăcinile unui copac hrănesc frunzele şi florile de pe cea mai înaltă şi mai fragedă ramură.
Respectul pentru tradiţii, semn al statorniciei şi a legăturii organice cu pământul strămoşesc, a reprezentat una din formele principale de manifestare a conştiinţei de sine a poporului român. Această conştiinţă imprimă creaţiei folclorice un orizont specific în coordonatele căruia se înscriu idealurile de libertate şi demnitate naţională şi socială, dar şi atitudinii care îl leagă pe ţăranul român de satul natal, de cadrul natural al vieţii şi îndeletnicirile lui tradiţionale. (fragment)

Anunțuri