Copii și educatori față în față cu hiperactivitatea


Autor: prof. înv. preșcolar Virginia Muntean
Grădiniţa cu PP Nr. 22 ”Micul prinţ” Braşov

Despre copiii hiperactivi s-au scris nenumărate articole, s-au realizat fel de fel de ghiduri, s-au avansat o multitudine de teorii despre CE şi CUM se poate elabora un plan de acţiune care să funcţioneze cu adevărat.
Şi cu toate acestea, problema continuă să existe, semnele de întrebare continuă să persiste, iar educatorii fac faţă cu greu numărului tot mai mare de preşcolari cu astfel de manifestări.
Preşcolarii sunt cunoscuţi ca fiind energici şi în continuă mişcare. Comportamentul unui copil se schimbă rapid pe măsură ce creşte şi începe să înţeleagă regulile şi consecinţele nerespectării lor. Deoarece comportamentul lor poate fi foarte nociv pentru ei înşişi, ca şi pentru ceilalţi, este imperios necesar ca educatorii să înţeleagă şi să înveţe cum să gestioneze astfel de situaţii.
De multe ori ei aplică experienţa acumulată în viaţa personală, în activitatea didactică, sau preluată de la alţi colegi ori din materialele de specialitate. Nu este simplu să selectezi din abundenţa de informaţii şi să aplici o metodă anume sau un set de metode, deoarece fiecare copil estre structurat într-o manieră personală şi modalităţile găsite nu au valoare de remediu absolut.
Totuşi, se pot implementa cîţiva paşi simpli, care şi-au dovedit eficienţa şi care , chiar dacă nu vor elimina complet problemele, vor uşura în mod simţitor munca dascălilor şi vor ajuta copiii hiperactivi să desfăşoare activităţi alături de ceilalţi colegi.
Un „plan” de acţiune ar putea avea următoarele direcţii:
1.Structurarea activităţii copilului şi a programului său zilnic – în aşa fel încât să poate fi ajutat să-şi limiteze hiperactivitatea şi starea de confuzie. Trebuie precizate aşteptările pe care le avem de la el, regulile şi organizarea activităţii astfel încât copilul să înţeleagă la rândul lui la ce se poate aştepta şi ce fel de comportament i se cere.
2.Reducerea posibilităţilor de distragere şi a suprastimulentelor. Un bun exemplu îl constituie menţinerea curaţeniei şi ordinii în camera sa şi folosirea unor subterfugii cum ar fi adunarea tuturor jucăriilor într-un singur loc, de preferinţă închis, mai ales dacă se derulează activităţi care solicită atenţia şi care impun o stare de concentrare.
3.Observarea atentă a preşcolarului pentru a-l învăţa cum să recunoască semnele care indică faptul că este agitat sau surescitat, şi care pot declanşa starea de hiperactivitate. Este nevoie de calmarea imediată a copilului, prin înlăturarea cauzelor care i-au indus acea stare şi prin repetarea aşteptărilor pe care le avem de la el.
4.De mare importanţă este recompensarea copilului atunci când el se comportă în mod adecvat, mai degrabă decât pedepsirea lui pentru orice manifestare de hiperactivitate. Această atitudine îl va încuraja să continue să se poarte calm, să îşi dea silinţa să îl mulţumească pe adult şi să aprecieze atmosfera liniştită şi recompensele. (fragment)

Anunțuri