Cronicarii moldoveni, între document şi literatură


Autor: prof. Anicuţa Tofan
Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu, Focșani

Este de netăgăduit faptul că literatura noastră veche şi-a scris una dintre cele mai strălucite pagini în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Cronicarii moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, având o conceptie istorică proprie, mărturisită şi motivată de cele mai multe ori şi dovedindu-se prin aceasta primii noştri istorici, dau în letopiseţele scrise de ei măsura talentului lor artistic, demonstrând totodată că posibilităţile limbii române sunt nenumărate.
Cronicile sunt scrise în limba română, iar autorii lor, spre deosebire de istoriografii secolelor anterioare, sunt mari boieri, cu averi întinse, obţinute prin moştenire sau căsătorie, sunt oameni învăţaţi (mai puţin Neculce), cu studii în Polonia (Ureche la Liov, Costin la Bar) şi cu noţiuni temeinice de latină, polonă şi slavă. Cei trei cronicari scriu o istorie continuă a Moldovei, în sensul că Ureche evocă în Letopiseţul Ţării Moldovei evenimentele de la al doilea descălecat, 1359, până la 1594, Miron Costin continuă cu prezentarea domnitorilor care s-au succedat între anii 1595-1661,în timp ce Neculce evocă întâmplările de la 1661 până la 1743.
Cărturarii moldoveni nu-şi scriu cronicile din porunca unui domnitor, cum se întâmpla în secolele anterioare; acestea au un singur scop, cel instructiv şi educativ, după cum reiese din predosloviile celor trei cronici. Dat fiind faptul că autorii lor aparţin clasei boiereşti, cronicile conţin idei şi concepţii specifice acestei clase. Astfel, Ureche oglindeşte în cronica sa orânduirea feudală din prima jumătate a secolului al XVII-lea, subliniind rolul pe care l-a jucat sau trebuia să-l joace marea boierime.

n concepţia lui Ureche, domnitorul apare ca reprezentant al divinităţii, dar acest fapt nu trebuie să-i dea drepturi de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi. E obligat să fie îngăduitor cu boierii pentru că statul ideal este statul în care există o perfectă armonie între domnitor şi boieri.
Miron Costin are aceeaşi concepţie ca Ureche, ba, mai mult, după Costin, marii boieri trebuie să conducă ţara, nu domnitorul. Spre deosebire de Ureche, care nu face nici un fel de referire la situaţia ţăranilor, Costin nu ezită să oglindească şi suferinţele celor exploataţi, declarându-se împotriva acestor domnitori care instituiau biruri grele.
Neculce nu se deosebeşte de Ureche şi Costin, din punctul de vedere al concepţiei, în sensul că şi la el domnitorul este reprezentantul divinităţii pe pământ. Recomandă însă ascultarea domnilor motivând că n-a văzut nici un boier “procopsit” dintre cei care s-au ridicat împotriva domnitorilor. Precum Miron Costin, este deosebit de sensibil la nevoile ţării, neascunzând în cronica sa exploatarea nemiloasă a ţăranilor, chiar justificând izbucnirile maselor populare. (FRAGMENT)

Anunțuri