Stresul la copii şi învăţarea


Autor: prof. înv. primar Zaharia Silvia
Şcoala Gimnazială ”Radu Popa”, Sighişoara

Stresul este un răspuns la un eveniment sau condiţie la care există o cerere mai mare decât posibilităţile noastre de rezolvare. El apare atunci când te simţi copleşit sau ameninţat de mult mai multe cerinţe decât poţi face faţă.
Copiii învaţă să răspundă la stres din experienţa proprie şi observând. Cele mai multe situaţii stresante pentru copii pot apărea nesemnificative pentru adulţi, pentru că, ei au puţine experienţe anterioare din care să înveţe, chiar situaţiile care cer o mică schimbare pot afecta sentimentele de securitate şi siguranţă ale copilului.
Stresul la copii apare din diverse motive, însa unul dintre cele mai frecvente este şcoala. Din păcate, de multe ori încercările adulţilor de a-i motiva pe copii să înveţe, nu fac decât să crească stresul celor mici. Sunt frecvente cazurile în care copiii au probleme de învăţare, deşi sunt foarte isteţi. Totul începe cu dificultăţi de a se concentra, apoi urmează anxietatea, frica de eşec, devin izolaţi social şi manifestă la nivel fiziologic toate simptomele pe care le aduce cu sine stresul.
“Copiii au nevoie să se simtă in siguranţă, pentru a putea avea rezultate şcolare bune. Dacă devin stresaţi, creierul lor va pierde mai multă energie în încercarea de a proteja organismul de stres, decât în procesul de învăţare”, susţine cercetătorul Wiliam R. Stixrud.
De ce copilul nu va înţelege mai repede dacă ţipi la el când îi explici?
Când ne simţim stresaţi, hipocâmpul, centrul din creier esenţial pentru memorie nu mai funcţionează eficient, iar centrul emoţional preia controlul. De asemenea, capacitatea de decizie, de analiza şi integrare a informaţiei este redusă în momentele de stres, creierul orientându-se către supravieţuire: “Atunci când suntem stresaţi, creierul nostru reacţionează instinciv cu o reacţie numită “ luptă sau fugi”.
Hormonul stresului activându-se, nu mai reuşim să ne concentrăm, să mai înţelegem ce avem de făcut, pierdem informaţie, întâmpinăm probleme de memorie, iar gândirea are de suferit”, explică William R. Stixrud. Stresul prelungit duce la creşterea anxietăţii generale a copilului şi la reacţii emoţionale exagerate faţă de evenimente minore. Astfel, cu cât copilul este supus la stres mai frecvent şi mai intens, cu atât va reacţiona mai intens la situaţiile dificile, iar activitatea sa de învăţare va fi efectuată pe termen lung.
Starea emoţională potrivită pentru învăţare
Cercetari asupra performantelor şcolare arată că starea mentală optimă pentru a învaţa este “vigilenţa relaxată”. Când copilul se află în această stare, se simte confortabil, în siguranţă, confruntându-se cu sarcini de învăţare pe care le vede ca provocări. Aşadar, într-o asemenea stare de spirit, copiul nu se plictiseşte de activitate şi nu este ingrijorat cu privire la siguranţa lui (fizică sau emoţională).  (fragment)

Anunțuri