Tehnici eficiente în predare


Autor: prof. înv. primar Kovacs Corina
Şcoala Primară nr 1 Chiraleu (Chişlaz), judeţul Bihor

Skinner declara că pentru şcoală, problema motivaţiei nu constă în propagarea motivaţiei, cât mai ales în organizarea condiţiilor de studiu şi de învăţare în aşa fel încât să devină un factor de întărire.
Orice profesor care doreşte stimularea motivaţiei elevilor pentru activitatea de învăţare este necesar să-şi analizeze propria motivaţie şi modul cum îşi desfăşoară activităţile de predare-învăţare-evaluare. Nivelul competenţei profesorului, ca gradul lui de implicare în activitatea didactică, entuziasmul, pasiunea cu care îşi face meseria influenţează profund dinamica motivaţională a elevilor. Şi asta pentru că motivaţia elevilor este influenţată de nivelul competiţiei profesorului, cât şi de gradul lui de implicare în activitatea didactică, de entuziasm. Entuziasmul se poate manifesta prin metode creative de predare, jocuri educative şi o atitudine pozitivă şi corectă referitoare la performanţele elevilor.
Pentru stimularea motivaţiei învăţării şcolare, demersul metodic al organizării, desfăşurării şi conducerii lecţiei ar putea include următoarele sugestii metodice:
-Trezirea interesului elevilor petru lecţie şi sensibilizarea lor;
-Comunicarea obiectivelor operaţionale urmărite într-o manieră accesibilă elevilor contribuie la stimularea şi implicarea lor intelectuală, fizică şi afectiv-volitivă în activitatea didactică;
-Prezentarea materialului faptic într-un mod cât mai atractiv pentru elevi şi comunicarea sarcinilor de învăţare corespunzătoare.
-Dirijarea învăţării, respectiv acordarea de puncte de sprijin, oferirea de sugestii, completări, comentarii etc.
-Generalizarea, formarea noţiunilor/operaţiilor, adică obţinerea performanţelor prefigurate în obiective, etapă care se realizează, de asemenea, sub îndrumarea profesorului;
-Fixarea şi stabilizarea performanţei este o etapă care presupune purtarea de discuţii elevi-elevi, elevi-profesor, în scopul însuşirii corecte şi clarificării noilor noţiuni şi operaţii.
-Aplicarea în practică, etapă care presupune utilizarea unor modalităţi de cunoaştere a efectelor didactice atât din perspectiva profesorului, cât şi cea a elevilor.
Adoptarea viziunii sistemice asupra lecţiei, presupune ca în demersurile lor teoretice şi practice-aplicative, cadrele didactice să ţină seama de un sistem de elemente care contribuie la asigurarea eficienţei acestor demersuri:
-calitatea transpunerii didactice a conţinutului ştiinţific,
-corectitudinea stabilirii obiectivului fundamental şi a obiectivelor operaţionale,
-luarea în considerare a restricţiilor existente (găsirea răspunsurilor la întrebările: Ce?, Unde?, Cât?, În cât timp?, Cu cine?, Pentru cine?)
-stabilirea unor resurse metodologice eficiente şi activizante pentru elevi (Cum?)
-stabilirea unor resurse materiale eficiente şi accesibile (Cu ce?)
-elaborarea unei tehnologii a instruirii coerente.
O activitate didactică motivată trebuie să-i implice pe elevi în mod activ şi să le capteze interesul. Curiozitatea elevilor trebuie stârnită prin elemente de noutate, prin proiecte de echipă.
Pentru a-i motiva să rezolve problemele, profesorul îi poate obişnui pe elevi să conştientizeze paşii ce-i au de urmat, dându-le un exemplu şi gândind cu voce tare. De asemenea, să elaboreze ipoteze cu privire la strategiile de rezolvare; scopul acestui demers este ca elevii să ştie cât mai bine să se orienteze într-o sarcină de învăţare: cum trebuie să înceapă, cum pot să-şi dea seama dacă sunt pe calea cea bună, adică să utilizeze planificarea, monitorizarea, autoevaluarea.
Bibliografie:
Gagne R- Condiţiile învăţării, EDP Bucureşti, 1975
Ionescu, M., Radu, I. – Didactica modernă, ed. a II-a revizuită, Editura. Dacia, Cluj-Napoca, 2004

Anunțuri