Studiu de specialitate – Forme şi sensuri greşite ale unor expresii şi locuţiuni consacrate


Autor: prof. Gioabă Daniela
Liceul Teoretic ”Alexandru Marghiloman”, Buzău

De multă vreme se ştie şi se susţine de către lingvişti că frazeologia este un compartiment al limbii neglijat de programele şcolare. Scopul vădit al acestui studiu este de a atrage atenţia asupra acestui fapt, deoarece manualele de limba şi literatura română acordă prea puţină atenţie relevării expresiilor și locuţiunilor din textele literare şi explicării lor. „…cât de mult ar avea de câştigat învăţământul nostru de cultură generală dacă profesorii de limba şi literatura română şi de alte discipline şi-ar face timp să le explice elevilor mai clar şi mai detaliat cum au luat naştere astfel de frazeologisme […] şi care este semnificaţia lor exactă” (Hristea, 1984: 144).
O bună parte a zestrei noastre în privinţa unităţilor frazeologice este pe cale de dispariţie, întrucât generaţiile de tineri le socotesc inadecvate modernismului vieţii actuale, iar cauza adevărată constă în necunoaşterea valorii lor expresive, a sensului lor exact, în neputinţa descifrării mesajelor transmise cu ajutorul lor. Fără îndoială, tinerii vorbitori au obişnuinţa de a utiliza noutăţi frazeologice, dar adevărata bogăţie de nuanţare expresivă se realizează nu prin înlocuirea unor unităţi frazeologice cu altele, ci prin stăpânirea unui registru cât mai variat la care se ajunge, în primul rând, prin lectura marilor opere ale literaturii noastre culte şi populare.
Pentru cultivarea limbii, fondul vechi de unităţi frazeologice ridică problema necunoaşteri sensului exact al unora dintre acestea şi, ca atare, neputinţa perceperii mesajului cu deosebire în operele literaturii noastre culte şi populare care le cuprind. Iată o secvenţă lingvistică de acest gen în versul: „Până-oi trece Oltu-n piez”, dintr-o poezie populară, al cărei înţeles este foarte greu de descifrat de elevi, dacă nu li se explică ce legătură are substantivul piez, păstrat numai în locuţiunea adverbială în piez (de-a curmezişul) cu adjectival pieziş (-ă, piezişi, -e), aplecat într-o parte, oblic, adică piez + suf. –iş. Unităţile nou-născute, unele recente, necesită, de asemenea, clarificări etimologice şi de sens: „[…] în zilele noastre jantă (˂ fr. jante) se confundă aproape sistematic cu mai vechiul geantă (de provenienţă turcească) spunându-se a rămâne pe geantă, în loc de: a rămâne pe jantă” (Hristea, 1984: 135).
Tendinţa de a modifica expresiile populare bine fixate în limbă are, totuşi, nişte tradiţii şi patroni respectabili. Între mostrele de umor involuntar şi înobilare forţată a frazeologismelor ar putea figura un fragment din Anatolida lui Ion Heliade Rădulescu, în care expresia adus la sapă de lemn se amplifică retoric: „redus, precum se ştie, într-o informă sapă / De lemn foarte ingrată” .
În tezaurul de locuţiuni şi expresii ale limbii române o parte sunt unităţi frazeologice împietrite, care nu admit niciun fel de modernizare sau actualizare, indiferent în ce termeni sunt gândite acestea: lasă-mă să te las (greşit: lasă-te să te laşi…), a lua sfârşit (a lua final sau a apuca sfârşit…), altele relative stabile, permit unele modificări de persoană, număr, mod, timp, diateză, inversiune, prescurtare, extensiune: a cădea mort; a rămâne mort; a cădea mort pe loc; a rămâne mort pe loc; a rămâne mort din picioare etc. care sunt numite şi variante frazeologice. (fragment)

Anunțuri