Dezvoltarea gândirii la vârsta preşcolară


Autor: prof. înv. preșcolar Vieru Elena
Grădinița cu PN Cioca-Boca, Șcheia, jud. Iași

La vârsta preşcolară mică (3-4 ani), gândirea copilului este elementară şi simplistă. Ea are un caracter animist, în sensul că preşcolarul consideră obiectele şi fenomenele din jur ca fiind însufleţite. Pentru el, figurile din cărți şi jucăriile sunt vii, la fel ca omul şi animalele. După circa 3 ani şi jumătate, pentru copil sunt vii numai jucăriile în timpul jocului. Abia pe la vârsta de 5 ani, jucăriile încetează să mai fie considerate vii. Lărgirea treptată a câmpului explorărilor perceptive, curiozitatea foarte mare, însuşirea tot mai bună a limbajului, precum şi implicarea tot mai mare în joc şi alte forme de activitate, impreună cu adultul şi sub conducerea lui, sunt condiţii fundamentale pentru dezvoltarea mintală a copilului preşcolar.
J. Piaget arată că, până la 4-5 ani, copilul are o gândire prelogică şi preoperaţională, după care se instalează gândirea operatorie, care se extinde în perioada vârstei şcolare mici. Cea mai semnificativă trăsătură a gândirii în perioada preşcolară o constituie dezvoltarea capacităţii copilului de a sesiza relaţiile dintre fenomene, cum ar fi: relaţiile cauzale, succesiunea evenimentelor, simultaneitatea şi necesitatea în situaţii care au o frecvenţă mare în mediul ambiant. Sesizarea existenţei unor relaţii între fenomene determină o structurare şi o orientare nouă a atitudinii interogative a copilului.
Dacă în perioada antepreşcolară, pentru identificarea obiectelor şi însuşirilor acestora, copilul întreabă „Ce este aceasta?”, în perioada preşcolară , pe baza intensificării intereselor de cunoaştere, copilul întreabă ”De ce?”. Întrebările preşcolarului mic se referă la originea acţiunilor şi lucrurilor, precum şi la cauza lor. La această vârstă întrebarea nu presupune numai un răspuns, ci are la bază fie un raport care l-a contariat şi care se cere explicat, fie o îndoială la care cere o confirmare. Aşadar întrebările preşcolarului reflectă o mentalitate specifică. Marea frecvenţă a intrebarii „De ce?” marchează momentul constituirii gândirii cauzale, atunci când relaţia cauzală începe să devină un raport logic, ca dimensiune cosubstanţială a gândirii.
Principala caracteristică a gândirii preşcolarului este intuitivitatea, a cărei esenţă rezidă în faptul că el „ poate gândii ceea ce percepe, dar gândirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”(P.Osterrieth,1976, „Introducere în psihologia copilului”, E.D.P. Bucureşti, p. 106). Gândire copilului nu dispune încă de operaţii şi nu se extinde dincolo de perceptiv. Ea operează cu preconcepte, apărute încă din perioada antepreşcolară, dar acum ele câştigă în generalizare şi precizie deoarece se sprijină pe o experienţă perceptivă mai bogată, iar comunicarea mai intensă cu cei din jur întăreşte forţa lor integratoare. (fragment)

Anunțuri