Studiu de specialitate – Educația artistică a elevilor prin disciplina Arte vizuale și abilități practice


Autor: prof. înv. primar Dumitru Florentina
Școala Gimnazială Gura Foii, jud. Dâmbovița

Procesul educaţiei artistico-plastice a elevilor a parcurs evolutiv mai multe etape care, deşi au fost întemeiate pe diferite concepţii, mai mult sau mai puţin înaintate pentru acele timpuri, totuşi au avut un numitor comun şi anume: ideea că desenul este o activitate care produce numai plăceri: plăcerea de a lucra, de a avea bucurii, plăcerea de a trăi intens. Acestea au corespuns unei educaţii artistice de tip hedonist. În general, se urmărea perfecţiunea execuţiei în redarea armoniei exterioare a formelor, îmbinându-se astfel destinderea spirituală cu repaosul intelectual şi binele cu confortabilul.
Potrivit acestor concepţii, elevii erau îndrumaţi, pe de o parte, să practice virtuozitatea desenului-asemănare şi pe de altă parte să aprecieze descripţia formelor şi minuţia fotografică a redării lor considerate ca fiind însuşiri de bază ale talentului la desen. În acest fel se confundă imaginea grafică reproductivă cu imaginea artistică plastică a formelor.
Urmărirea acestei confuzii a fost mai mult preocuparea pentru depistarea şi cultivarea unor talente, decât educaţia artistico-plastică a masei de elevi, creându-se situaţia în care marea majoritate a elevilor consideraţi netalentaţi la desen renunţau să participe creativ la activităţile plastice de la lecţiile de desen. Pentru a înlătura dezinteresul acestor elevi faţă de lecţie, precum şi atmosfera dominată de pasivitate, învăţătorul trebuia să le dea soluţii de-a gata, sau să intervină el direct pe desenele elevilor.
Această situaţie, din cadrul disciplinei desen, a continuat până aproape de sfârşitul deceniului al VI-lea al secolului nostru, deşi sarcinile învăţământului ca subsistem dependent de dinamica întregului nostru sistem social au fost modificate. A urmat o perioadă când s-au făcut eforturi pentru ca învăţământul să fie în pas cu marile progrese ale ştiinţei şi culturii, pentru a le adapta la structurile specifice ale societăţii.
În condiţiile îmbunătăţirii şi perfecţionării continue a învăţământului, procesul modernizării educaţiei artistico-plastice a început de la programa şcolară şi de la înnoirea metodologiei acesteia bazată pe o concepţie unitară, deschisă, larg cuprinzătoare, eliberată de canoane învechite, de scheme şi prejudecăţi. Astfel metodele tradiţionale axate numai pe psihologia întipăririi pasive a imaginilor estetice în mintea elevilor au fost reconsiderate.
Practica didactică a arătat că nu este de ajuns să-i faci pe elevi să observe doar anumite aspecte frumoase din natură, viaţă sau societate. De asemenea, nu este de ajuns să se prezinte în faţa lor diferite lucrări artistice şi să li se atragă atenţia asupra unor efecte plastice din care apoi să rezulte spontan noţiuni, sentimente elevate şi operaţii estetice mintale. Procesul educaţiei estetice a elevilor contribuie la educarea elevilor în spiritul competenței cheie sensibilizare și exprimare culturală, care este recomandată la nivel european și are ca scop dobândirea de către elevi a unor aspecte esenţiale ale cunoaşterii artistice, latură importantă a cunoaşterii umane.
Acest proces educaţional vizează:
cultivarea sensibilității elevilor;
aprecierea diversității exprimării artistice;
recunoașterea rolului factorilor estetici în viața de fiecare zi;
dezvoltarea abilităților creative ale elevilor și exersarea acestora în diferite contexte.
Acţiunile de formare a acestor competențe sunt direcţionate pe traseele a trei mari căi şi anume:
A) familiarizarea elevilor cu gramatica unor elemente de limbaj plastic;
B) iniţierea lor în problemele actului de creaţie;
C) contactul cu frumuseţile mediului înconjurător, precum şi cu alte produse artistice.
Astfel prin procesul educaţional de înfăptuire a acestor cerinţe se potenţează psihicul elevilor cu noi valori artistice care îmbogăţesc viaţa lor spirituală şi le dezvoltă entuziasmul pentru cultura artistică.  (FRAGMENT)

Reclame