Studiu de caz – Rezistenţa românească – Deportaţii


Autor: prof. Nicolae Gabriel
Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu”, Buzău

19 iunie 1951, comuna Partoş, regiunea Timişoara
Trenul în care stăm acum înghesuiţi ca vitele este doar unul din zecile de trenuri pline de oameni ca noi, care au fost „dislocaţi”. Linia ferată de la Partoş e acoperită, pe o porţiune mare, de garnituri de tren în aşteptare. În vagonul supraaglomerat, laolaltă cu oameni din satul nostru, respirăm cum putem, sufocaţi de frică şi de praf. Români, nemţi, şvabi, fără deosebire. Nu ştim ce ne aşteaptă. Ni s-a spus un singur cuvânt, pe care, auzindu-l, tata s-a încruntat de parcă toate speranţele lui s-ar fi năruit deodată: Bărăgan. Mamei i s-au umezit ochii, dar şi-a sters repede lacrimile, să nu o vedem noi. O ţin de mână pe Anuţa, surioara mea, care, la cei 6 ani ai săi, e nedespărţită de mine. Nimeni nu se plânge. Nimeni nu se împotriveşte.
Ieri, de Rusalii, am împlinit 15 ani. Aşa s-a întâmplat anul acesta, să avem în casă două sărbători în aceeaşi zi, şi am crezut că e un semn bun. Am primit în dar de la fratele meu mai mare, student la Medicină, în Cluj, un caiet în care să notez ce cred eu că este important pentru mine. Un caiet care să devină jurnal, aşa mi-a spus, şi îmi ţin, iată, promisiunea. Caietul acesta are scoarţe groase, galbene, plăcute la atingere. Şi foi subţiri, ca mătasea. Fratele meu ştie că îmi place să scriu şi că îmi doresc să ajung, într-o zi, cât de curând, la facultate, la Cluj, ca şi el, să-i calc pe urme.
Mama a făcut prăjituri multe, cu nuci şi cu glazură de ciocolată. Nu doar pentru că era ziua mea, ci şi pentru că, de Rusalii, aşa e obiceiul în satul nostru şi în toate satele din jur, de la graniţa cu Jugoslavia. Din florile de câmp se împletesc coroniţe care se agaţă de-un cui, pe un perete. După slujba de la biserică, oamenii pun la porţi crengi de tei. În duminica Rusaliilor tot satul se umple de mireasma dulceagă a teilor. Bunica ne-a spus odată că Rusaliile abat asupra oamenilor, din când în când, câte o nenorocire. Şi, de aceea, adunând tei, oamenii se apără de ce e mai rău. Şi tot ieri am rămas fără casă, fără vecini, fără animale, fără rostul nostru. Teiul nu ne-a ferit, anul ăsta, de lacrimi foarte amare. (fragment)

Reclame