Familia – premisă favorabilă a violenţei?


Autor: prof. înv. primar Axinia Carmen-Vasilica
Şcoala de Artă ”Sergiu Celibidache” Roman

MOTTO: „Iniţierea copiilor pentru viaţă este o funcţie a familiei atât de adânc sădită în natura biologică, încât o întâlnim şi la speciile zoologice inferioare” (Cornelia Dumitriu)
Probabil mai mult decât oricând, în zilele noastre suntem martori la numeroase manifestări violente ale copiilor care au loc pe stradă, la şcoală sau în diverse locuri. Atunci când apar aceste situaţii, părintele încearcă să găsească o explicaţie care să justifice faptele petrecute, însă, de cele mai multe ori, ajunge la concluzia că mediul/grupul din care fac parte este de vină, că „unii copii sunt răi de la naştere” sau, din păcate de cele mai puţine ori, că ei, părinţii/familia, sunt răspunzători de aceste comportamente violente. Cu toate că unele cercetări genetice arată că pot exista persoane care să fie predispuse violenţă mai mult decât altele, majoritatea studiilor subliniază că actele agresive sunt influenţate de mediul în care indivizii îşi desfăşoară activitatea şi de educaţia pe care o primesc.
Violenţa este un fenomen din ce în ce mai răspândit atât în familie, la şcoală cât şi în comunitate. Ea afectează vieţile a mii de copii şi de tineri, în calitate de victime, agresori sau martori, scăzându-le şansele unei tranziţii normale şi sănătoase către perioada adultă. Există mai multe tipuri de violenţă care pot fi clasificate astfel:
a) După formă, violenţa poate fi:
fizică (de la smucituri, palme până la răniri grave: arsuri, fracturi)
sexuală
emoţională (cuvinte injurioase, ameninţări, intimidări)
spirituală (impunerea de valori, mai ales religioase)
economică (privarea de hrană, îmbrăcăminte, bani)
socială (izolarea, împiedicarea activităţilor şcolare sau de muncă)
b) După grupul de vârstă afectat, violenţa asupra:
copiilor
partenerului
persoanelor în vârstă
Studii recente au pus în evidenţă faptul că expunerile de lungă durată la violenţă crescută pot produce modificări la nivelul structurii şi funcţionării creierului în sensuri care afectează în mod negativ performanţele academice şi dezvoltarea profesională.
Familia reprezintă cel dintâi şi cel mai important context de viaţă, cu un rol deosebit în socilizarea copilului. După P. Osterrieth (1973), sentimentul de siguranţă, singurul care permite copilului să se emancipeze şi să-şi dobândească personalitatea, depinde de următoarele condiţii:
protecţia împotriva agresiunilor de afară;
satisfacerea trebuinţelor elementare;
coerenţa şi stabilitatea cadrului de dezvoltare;
sentimentul de a fi acceptat de ai săi ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se accepta caracteristicile individuale;
de a avea posibilitatea de acţiune (o anumită libertate) şi de a dobândi o experienţă personală. (fragment)

Reclame