Trei tipuri de receptări critice ale operei bacoviene


Autor: prof. Dumitrescu Ana
Școala Gimnazială Nr. 14 Brașov

Critica literară analizează opera acestuia pe mai multe direcții: critica de școală, critica tematică, critica de inventar, psihologică. Indiferent de incadrarea într-un curent literar sau în altul, de originalitatea tematicii și de inventarul motivelor literare preluate sau nu de la înaintașii săi, George Bacovia stârnește interesul unor critici literari provenind din perioade diferite, iar acest lucru demonstrează că poetul este unul care și-a lăsat amprenta asupra literaturii române.
Critica de școală sau critica partizană, prin care se susține apartenența unui poet la un grup, cenaclu, mișcare este realizată de către mai mulți critici literari în ceea ce îl privește pe George Bacovia. Inițial, s-a spus despre acesta că este un poet simbolist, apoi că acesta și-ar depăși epoca și s-a încadra în modernism.
Dacă în volumul de debut Plumb, din 1916, influența simbolisă este mai mult decât evidentă, în următoarele volume, Scântei galbene sau Comedii în fond, se descoperă modernisul poeziei lui în tandem cu noile curente de gândire, cu modernismul, cu suprarealismul, imagismul, expresionismul sau chiar cu existențialismul.
George Călinescu spunea în Istoria literaturii române de la origini până în prezent : luată în total, poezia lui Bacovia este transplantare, uneori până la pastișă a simbolismului francez. Bacovia își depășește statutul de simplu pastișor, acesta reușind să devină un poet reprezentativ al simbolismului românesc, creându-și un fond propriu.
Gheorghe Crăciun, în În căutarea referinței, remarca ideea lui Vladimir Streinu conform căreia Bacovia n-ar fi altceva decât un eretic al simbolismului, un antisimbolist, de fapt. Această premisă este contrazisă prin argumentul fundamental reprezentat de volumul de poezii intitulat Plumb: Or, e limpede că Bacovia nu putea să fie un contestatar al acestui curent cu mare forță de seducție numai în prima parte a creației sale.
În încercarea de a constitui o încadrare din punct de vedere tipologic a operei bacoviene, Gheorghe Crăciun aduce următoarea completare în cartea menționată anterior: un lucru e cert: Bacovia începe prin a fi un simbolist de factură aparte, pentru a ajunge, spre finalul vieții, de la volumul «Stanțe burgheze» încolo, la o poezie tranzitivă, apăsat biografică, vădind o asumare inclusiv politică a existenței imediate.
Mai mult, Bacovia este și un poet posmodernist, putând fi alăturat unei poete precum Mariana Marin. Pornind de la premisa că Bacovia este un poet actual prin tranzitivitatea poeziei sale, o caracteristică a poeziei care se scrie azi, în lume, am putea concluziona, folosind cuvintele lui Gheorghe Crăciun, că Bacovia este contemporanul nostru. Cel mai contemporan dintre toți marii noștri poeți ai acestui secol.
Din punct de vedere al tematicii, opera bacoviană este analizată de către criticul Alexandru Mușina în eseul intitulat «Arcadia bacoviană»: o contrautopie. Acesta observă că în opera lui Bacovia Moartea nu este doar o temă, ci devine o modalitate de identificare a morților cu cei vii: Ninge, parcă toți muriră, parcă toți au înviat.  (fragment)

Reclame