Studiu de specialitate – Învăţarea activă prin stimularea potenţialului creativ


Autor: prof. înv. primar Stanu Monica
Şcoala Gimnazială Goieşti, com. Goieşti, jud. Dolj

Creativitatea este definită uneori ca fiind “procesul prin care un individ sau un grup plasat într-o situaţie dată elaborează un nou produs, original, în conformitate cu necesităţile şi scopurile situaţiei respective”. Alţii o definesc drept “capacitatea de a organiza (sau reorganiza) elementele câmpului perceptiv sau imaginativ, indiferent dacă este vorba de joc, principii matematice sau cuvinte”.
În 1950, Guilford, într-o adresă către Asociaţia Psihologilor Americani, a formulat două idei noi cu privire la creativitate, cu o serie de consecinţe teoretice şi practice considerabile:
* aptitudinea creativităţii este prezentă-la niveluri variabile-dar la toţi indivizii normali;
* procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el poate fi învăţat şi dezvoltat la un mare număr de indivizi.
La aceste idei se adaugă şi cele ale lui Osborn, potrivit cărora cercetarea de grup poate favoriza în anumite condiţii creativitatea. În consecinţă, în S.U.A. şi în Europa a apărut un ansamblu de cercetări vizând explorarea raportului dintre creativitate şi inteligenţă, creativitate şi imaginaţie, precum şi încercări de depistare a “personalităţii creative”.
Identificarea elementelor potenţialului creativ presupune multă atenţie şi preocupare din partea cadrului didactic. La nivelul şcolii ea se realizează cu precădere prin observaţii curente la lecţii şi în afara lor. Indicatorii plauzibili ai acestui potenţial sunt produsele activităţii lor şi comportamentul adoptat în anumite situaţii. Oamenii pot avea o educaţie a capacităţilor creatoare, sau nu, şi de acest lucru ne putem da seama analizând locul valorii creaţiei în familie şi instrucţia şcolară.
Categoria de activităţi care oferă terenul cel mai extins pentru cultivarea creativităţii îl constituie activităţile în care se lasă elevilor independenţă deplină:
compunerea şi rezolvarea pe căi diferite a exerciţiilor şi problemelor;
scoaterea şi formularea ideilor principale dintr-un text;
elaborarea compunerilor;
confecţionarea unui obiect (la abilităţi practice);
executarea unui desen;
exerciţii de antrenament creativ sub formă de jocuri etc.
Toate aceste activităţi pot fi considerate forme de manifestare a însuşirilor creative ale elevilor, care se cer stimulate şi dirijate. Copiilor le place să asculte şi să inventeze poveşti, să joace roluri, să interacţioneze printr-un joc continuu, pe care-l îmbogăţesc mereu, din ce în ce mai mult, fiind atenţi şi receptivi totodată la ce descoperă la ceilalţi.
Desenul, pictura, modelajul, muzica, dansul, feluritele jocuri în aer liber sau acasă, toate au darul de a-i ajuta să exprime emoţii, gânduri, sentimente care, în această manieră artistică, sunt mai accesibile a fi exteriorizate. Câteva exerciţii de stimulare a creativităţii: desenul liber, fără structură, pictura cu mâna dominantă, dar şi cu cea non-dominantă, modelajul unei poveşti inventate, soluţiile personale pe care copiii învaţă să le adapteze în funcţie de situaţie. (fragment)

Reclame