Studiu de specialitate – Natura în nuvela ”Spre Cotești” de Duiliu Zamfirescu


Autor: prof. Georgiana Bican
Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu”, Buftea, jud. Ilfov

În afară de nuvelele cu un conţinut epic în care elementul narativ stă pe primul plan, Duiliu Zamfirescu ne-a lăsat o seamă de descrieri, cuprinzând impresii asupra unor locuri care l-au marcat în mod deosebit. Printre cele mai frecvente sunt impresiile din copilăria petrcută în ţară, în atmosfera primitoare a conacelor bătrânești.
În scrierile lui descriptive, Duiliu Zamfirescu face o largă și fundamentală folosire a tabloului. Acesta este adus pe primul plan, astfel că de multe ori el trebuie să încadreze întreaga desfășurare zugrăvită. Uneori tabloul este atât de viu și de semnificativ, încât constituie singura motivare a expunerii.
Ilustrativă în acest sens este nuvela ,,Spre Cotești”. Fără îndoială, putem afirma că această nuvelă constituie o adevărată capodoperă în literatura noastră. În tot cuprinsul ei ne înfăţișează un lanţ de tablouri, unele statice, prinzând aspecte ale locurilor în nemișcarea cristalizării lor definitive, altele dinamice, înfăţișând stări de suflet, tresăriri, gesturi și în sfârșit, diferite momente caracteristice pe care cei doi drumeţi, într-o bună comunicare interioară, le trăiesc și le simt împreună.
Acţiunea în sine este lipsită de importanţă. Este doar un pretext, un mijloc care să dea posibilitatea descrierilor puternic trăite. Conţinutul ei real constă în desfășurarea de tablouri, care se ivesc de-a lungul întregului drum spre Cotești, pe care-l face Conu Dumitrache în trăsura sa, în tovărășia nepotului său Iancu, al șaptelea copil al fratelui său Iorgu: ,,Ajunseră așa la Milcov. Aici se întindeau fericitele maluri ale râului la o poștă unul de altul, că doar loc în ţara românească e destul. Cu toate acestea priporul vadului era strâmt, sucit și venea drept în jos.. Când văzu copilul ce-l aștepta, îndrăsni să ridice ochii către unchiul său și să zică:
-Să puie piedica, nene.
-Nu-i nevoe. Ține scurt…
Băiatul întinse mâna dreaptă, să ţie mai de scurt, dar, în mișcarea ce făcu, scăpă hăţul, și vără trăsura sub un mal. Unchiu-său îi și luase hăţurile din mână, rostind îndesat un <<ibitfoi cozoroc>> și aducând trăsura în vad”. (fragment)

Reclame