Studiu de specialitate – Educaţia în familie a copiilor


Autor: prof. înv. primar Nicolae Florina Ramona
Şcoala Gimnazială Dragodana, jud. Dâmboviţa

Copilul este darul lui Dumnezeu încredinţat temporar omului spre creştere şi modelare. Atunci când o mamă aduce pe lume un copil, primeşte un dar, dar şi o mare responsabilitate. Copilul poate deveni bucuria părinţilor, împlinirea lor, dacă este călăuzit cu răbdare prin labirintul plin de capcane al contextului moral actual. Părintele înţelept pregăteşte o temelie solidă pentru edificiul educaţiei morale a copilului său.
Iată câteva dintre componentele de bază ale acestei temelii, componente care îl vor însoţi pe copil pe tot parcursul vieţii şi care vor conduce, din când în când, la afirmaţii de genul: ”Se vedecă are ceişapteani de acasă!”, ori ”Bună creştere i-au dat părinţii!”:
1.Sădirea în inima copilului a credinţei în Dumnezeu, începând din primii ani de viaţă;
2.Dragoste necondiţionată pentru copil, însoţită de o comunicare permanentă, de la inimă la inimă;
3.Părinţii să trăiască în armonie şi cinste pentru că faptele şi atitudinile lor vorbesc mai mult decât cuvintele. Părinţii pot fi pentru copiii lor „uşă” spre păcat sau spre binecuvântare. Viaţa demnă şi cinstită a părinţilor este zid spiritual protector pentru copil.
4.Calitatea vieţii mamei este dascălul de căpătâi al copilului, mama fiind „cartea vie” din care acesta învaţă adevăratele valori înainte de a merge la şcoală.
Copilul este asemenea unui aparat de filmat care aude, vede şi înregistrează totul, imitând atitudini, tipare de relaţionare şi de adresare verbală.
Factorii care contribuie la educarea unui copil sunt numeroşi, însă rolul de căpătâi, în ciuda tuturor influenţelor care acţionează asupra copiilor, îi revine familiei. Creşterea unui copil este responsabilitatea de frunte a bunicilor, mai presus de realizări materiale sau de altă natură.
Nimeni nu susţine că educaţia parentală este o muncă uşoară. Ea poate fi extenuantă pentru că “a educa” înseamnă a te dărui şi chiar a arde ca o lumânare ce se consumă; educaţia cere răbdare, iar răbdarea presupune frustrare sau suferinţă.
Copilul are nevoie de dragostea părinţilor, căci aceasta este “sămânţa din care răsar mai toate atributele personalităţii umane” (Ross Chambell). Deşi cei mai mulţi părinţi îşi iubesc în mod instinctiv copiii şi fac eforturi mari pentru a le oferi condiţii bune de viaţă şi de a le procura cele necesare, cu toate acestea, mulţi copii se simt neiubiţi.
Specialiştii spun că nu toţi părinţii ştiu să-şi manifeste dragostea, pe lungimea de undă a inimii copilului. Tot Ross Chambell spune, într-un mod metaforic, că fiecare copil are în sine un imens “rezervor emoţional” care aşteaptă să fie umplut de cei din jurul său, dar în primul rând de părinţi. Dacă acest rezervor este umplut, copilul este relaxat şi fericit, iar dacă nu, el poate avea probleme de comportament şi, ulterior, chiar psihice. (fragment)

Reclame