Negativismele (încăpăţânarea, nesupunerea, îndărătnicia etc.)


Autor: prof. înv. primar Golea Codruța – Carmen
Școala Gimnazială Goiești – structura Mogoșești, jud. Dolj

Negativismele, de tipul încăpăţânării, împotrivirii, nesupunerii, îndărătniciei, opoziţionabilităţii etc, formează un real motiv de îngrijorare pentru educatori, mai ales atunci când, prin stabilitatea, durata şi intensitatea lor, se demonstrează că ele s-au constituit într-un mod de conduită aparte.
Negativismul poate lua o formă pasivă, în care situaţie copilul în cauză prezintă inerţie şi rezistenţă permanentă la cerinţele manifestate faţă de el, sau o formă activă, care presupune acţiunea în sens opus rugăminţii adresate copilului. Atitudinile negativiste stabilizate sunt, în marea majoritate a cazurilor, consecinţa unor deficienţe de ordin educativ:
Acţiuni de suprasolicitare, familiale sau școlare care sunt impuse copilului cu brutalitate şi faţă de care acesta se dovedeşte insuficient pregătit pentru a le face faţă, insuficientă solicitare a copilului, o slabă antrenare şi utilizare a forţelor şi capacităţilor psihofizice ale acestuia.
Dacă pentru prima situaţie, mai caracteristice sunt îndărătnicia (datorită imposibilităţii copilului de a se integra în ritmul activităţii şcolare,impus de părinţi sau profesori), atitudinile grosolane şi obraznice, refuzul de a executa ceea ce copilul realmente nu poate executa, pentru cea de-a doua situaţie, mai frecvente sunt stările de agitaţie, manierele tacite, mai puţin deschise de manifestare a opoziţiei, exprimate în reacţii de îmbufnare, încăpăţânare, delăsări şi renunţări (care vor genera treptat lenea, dezinteresul, pasivismul intelectual), fuga şi vagabondajul.
Împotrivirea, neascultarea, reprezintă de regulă, expresia unei agitaţii interioare,produsă prin metode drastice de reprimare a nevoii copilului de mişcare, de explorare, de a fi luat în seamă, de a fi admis ca egal în lumea adulţilor etc. în aceste împrejurări de nerespectare a unor necesităţi esenţiale şi fireşti ale copilului, spiritul de împotrivire poate lua desigur şi în funcţie de temperamentul copilului în cauză, forme pasive, lipsite de agresivitate vizibilă, sau forme active în care împotrivirea se manifestă vizibil şi direct (impertinenţă, răzvrătiri etc).
Obrăznicia, impertinenţa, actele de violenţă întâlnite de noi la unii şcolari mai mari (preadolescenţi, adolescenţi) se explică în mare măsură tocmai prin această autoritate coercitivă represivă, abuzivă a părinţilor respectivi care nedeţinând cunoştinţe referitoare la specificul psihologic al diferitelor perioade de vârstă pe care copilul le traversează, necunoscând faptul că există vârste de sensibilitate maximă (vârsta pubertăţii: 11/12 – 14/15 ani au ignorat o serie de aspiraţii fireşti ale acestora, cum ar fi de exemplu, dorinţa vie a puberului de a fi adult, de a termina cât mai repede pregătirea pentru viaţă, de a-şi organiza o viaţă independentă.
Este cunoscut faptul că pubertatea reprezintă nu numai perioada maturizării sexuale, ci şi a meditaţiei filosofice şi a preocupărilor sociale. Sentimentul dominant întâlnit la preadolescent este cel al ruperii de copilăria propriu-zisă. Copilăria este când detestată de preadolescent, când regretată şi poetizată; acest lucru se datorează faptului că el oscilează între o încredere exagerată în puterile proprii şi momentele de excesivă îndoială (dorinţele şi trebuinţele fiindu-i mai mari decât posibilităţile). (fragment)

Reclame